Klaus Iohannis, după ședința referitoare la criza sanitară: "Cei nevaccinați vor avea o sumedenie de restricții!"


Klaus Iohannis, după ședința referitoare la criza sanitară: "Cei nevaccinați vor avea o sumedenie de restricții!"

Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri, 20 octombrie, după ședința de la Palatul Cotroceni la care au participat responsabilii pentru gestionarea pandemiei, că Guvernul va stabili cel târziu până vineri noi restricții, mai ales pentru nevaccinați. Totodată, președintele a trecut în revistă câteva restricții, mai precis faptul că masca va deveni obligatorie de luni peste tot atât pentru vaccinați, cât și pentru nevaccinați, dar și restricționarea circulației pentru persoanele care nu s-au vaccinat în întreaga țară, indiferent de incidența din localitate. 

În privința școlilor, Klaus Iohannis a menționat că, începând cu ziua de luni, 25 octombrie, atât școlarii din clasele primare și gimnaziale, cât și liceeni vor intra în vacanță pentru 2 săptămâni. 

Klaus Iohannis: Am discutat despre vaccinare, școli, restricții. Vreau să fiu foarte clar din capul locului. Dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluție e vaccinarea! Vaccinarea oprește pandemia! Sunt mulți care încearcă să spună că nu e așa. Hai să vedem ce se întâmplă în lume. În Vestul Europei, unde peste 70% dintre oameni s-au vaccinat, restricțiile s-au relaxat și pandemia nu mai are impact. În schimb, în România e o adevărată catastrofă cu sute de decese zilnic. Dacă vreți să nu ajungeți la ATI, vaccinați-vă! Nu-i credeți pe cei care spun că e periculos să vă vaccinați! Până vă convingeți să vă vaccinați, e nevoie de restricții prin care putem să avem grijă de cei mai vulnerabili.  

Până la restricții, voi spune ceva despre școli. În mod normal, începând de luni, ar fi vacanță pentru cei mici. S-a decis astăzi ca această vacanță să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu. Deci de luni e vacanță școlară pentru două săptămâni. 

Când vorbim despre protecția individuală, începând de luni, masca va deveni obligatorie peste tot, în interior, în exterior, în târguri, la cinema și inclusiv dacă vă plimbați pe stradă este obligatoriu să aveți mască.

Este regretabil, dar trebuie să instituim restricții care vor intra în vigoare de luni. Guvernul va hotărî cel târziu vineri foarte concret ce restricții intră în vigoare.  

Vreau să dau doar câteva exemple care nu sunt exhaustive. Va fi restricționată circulația noaptea, excepție făcând ce vaccinați și cei care, cu legitimație de serviciu, au o treabă legitimă de rezolvat. În timpul zilei, la majoritatea activităților, accesul va fi permis numai cu certificatul verde, iar cei nevaccinați, din păcate, vor avea o sumedenie de restricții. Aceste lucruri se vor îmbunătăți pe măsură ce lumea înțelege să se vaccineze. Până atunci, vă doresc tuturor multă sănătate! 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.