Un sac de plastic pentru Diana Șoșoacă! Și-o cupă cu pământ pentru România Inertă...

Cocoțați în demnitățile publice pe teancurile cu buletine ștampilate de sfertidocții plimbați cu zăhărelul patriotismului resuscitat de paradă, emanațiile AUR nu rămân niciodată fără resursele care să le ofere posibilitatea de a simula îndeplinirea îndatoririlor asumate electoral. 

În marche arrière-ul voluptos al așa-zisei ”Drepte Unite”, apoi fâsâite, și cu concursul generos al unui PSD fără creier, dar mai ales fără limbă, aliații pentru Unirea Românilor aprind periodic lumânări fumegânde lucidității autohtone, inhibând nevoia de rațional a societății, care cu răcnete filmate prin Parlament, care cu live-uri isterice și aserțiuni dezechilibrate, printre sacii cu cadavre presărați, pandemic, prin Morgile Capitalei.

Pentru gestul său dement de a urla hipnotic printre morții de „Marius Nasta”, Diana Șoșoacă nu va primi nicio sancțiune palpabilă din partea autorităților statului, fiind însă răsplătită cu mii de likeuri și comentarii retarde de către comunitatea de absenți mintal care a votat-o. Fapt care, în loc să îi inhibe pornirile viitoare, i le va alimenta, pe cale de consecință, sub privirile împuținatei Românii raționale, transformate conjunctural într-o Românie intertă

Firesc, seninătatea dilie cu care Șoșoacă a profanat liniștea morților de la ”Nasta” și jalea aparținătorilor este consecința firească a ticăloșiei instaurate în România, ca stare de spirit, după decembrie 2020. O ticăloșie, e drept, fără culoare politică, fără carnet de partid, încurajată de experiența trecută a politrucilor mizeri care și-au pus șoferii miniștri ori care s-au transformat în șoferi pentru infractorii cu pretenții ministeriale. O ticăloșie generalizată, în care aliații de azi își scot mâine dosarele și cuțitele pe masă, strângând în palme, tovărășește, copitele vechilor adversari pe care îi scot astfel din Recycle Bin-ul politicii naționale, relegitimându-i.

Din păcate, abuzul public al Șoșoacăi stă, astăzi, confortabil, pe postamentul de lașitate oferit de lipsa de reacție a României Inerte, obișnuită să se indigneze economicos și fără riscuri doar în bulele cu pretenții intelectuale de pe rețelele de socializare. 

Zăluda din curtea Institutului ”Marius Nasta are doar vocea și chipul supraponderal al Dianei Șoșoacă. Telefonul, sacul de plastic și ticăloșia lașă sunt ale poporului român. Ale acelei nații care a pierdut busola. A pierdut paharul gradat, rigla, raportorul și compasul. A pierdut măsura diletantismului, a falsității, minciunii, a obrăzniciei, a hoției, nemaisancționându-le în niciun fel. 

După spectacolul macabru de la ”Marius Nasta”, o societate deloc bolnavă i-ar oferi Dianei Șoșoacă nu likeuri, inimioare ori commenturi de apreciere, ci șutul în fund strict necesar unei retrageri aseptice, către haznaua mirositoare a istoriei noastre politice, împreună cu un sac de gunoi în care să-și verse dejecțiile mentale. 

Cine, oare, să aibă curajul unei asemenea asumări? Un sac negru, de plastic, deci, pentru lady Di(li)!.. Și o cupă de escavator, cu pământ, sub care România Inertă să-și mai îngroape, o vreme, lașitatea!..