UPDATE
Și la Galați au ieșit în stradă câțiva protestatari împotriva premierului Florin Cîțu. Aflat vineri, 10 septembrie, la Galați, pentru a-și prezenta moțiunea de candidat la șefia PNL, Cîțu a fost întâmpinat de mai mulți protestatari care au afișat un banner pe care era scris mesajul "Florin Cîțu pentru noi este Liviu Dragnea 2". Protestatarii și-au manifestat nemulțumirea față de programul Anghel Saligny, acuzându-l pe premier că în spatele pretextului dezvoltării comunităților locale se află de fapt intenția acestuia de a-și consolida puterea în partid înainte de Congres prin acordarea sumei de 50 de miliarde de lei către aleșii locali.
Vedeți video:
De asemenea, protestatarii au reclamat faptul că nici pe vremea regimului PSDragnea polițiștii nu se deplasau la fața locului pentru a-i percheziționa, dar iată că în epoca Cîțu forțele de ordine dau dovadă de exces de zel.
Vedeți video:
Vedeți video:
UPDATE
Câteva zeci de protestatari i-au întâmpinat pe Florin Cîțu și echipa sa dubioasă cu huiduieli, strigând în urma lor „Trădătorii! Trădătorii!” și „Rușine!”. Cîțu a zâmbit tâmp și și-a văzut mai departe de drum, declarând într-o scurtă conferință de presă că este uimit de cele întâmplate joi în Parlament, unde uselistul Florin Roman a fost îndepărtat de parlamentarii AUR de la prezidiul plenului. Cîțu a mai spus că autoritățile ar trebui să-i amendeze pe parlamentarii AUR care umblă fără mască prin Parlament.
Sursa foto: telem.ro
Întâlnirea cu membrii PNL Iaşi este organizată în sala Vivaldi din ansamblul Palas. La întrunire au ajuns Costel Alexe, Nelu Tătaru, Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, dar şi Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava.
La conferința de presă susținută înainte de întâlnirea cu liberalii ieșeni, Cîțu a fost încadrat de Alexandru Muraru, pupilul politic al infractorului multiplu condamnat Relu Fenechiu, și de controversații milionari Flutur și Cristian Bușoi.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Premierul Florin Cîțu ar urma să se deplaseze, vineri dimineață, la Iași, la ședința Colegiului Director a organizației județene PNL, în contextul congresului din 25 septembrie când speră să ajungă președintele liberalilor.
Inițial, vizita era programată să aibă loc vinerea trecută, însă, din cauza declanșării crizei în coaliție, după ce l-a demis pe Stelian Ion, ministrul Justiției, Florin Cîțu și-a amânat venirea la Iași, scrie presa locală.
Duminică ar urma să ajungă la Iași și Ludovic Orban, tot în contextul alegerilor interne din PNL.
Activista Oana Vasiliu a scris pe pagina sa de Facebook că ieșenii i-ar pregăti premierului o primire pe modelul „Liviu Dragnea – Bine ai venit, Nimicule, în Moldova”.
„Aud că mâine vine Câțu la Iași. La Pallas are ședință cu peneliștii, ora 10, sala Vivaldi.
Înțeleg că ieșenii îi pregătesc o primire deosebită. Cum a fost la Dragnea, dacă mai țineți minte
Vine sau nu vine... e bine ca omul să știe ce primire "călduroasă" îl așteaptă în Moldova”, a scris Oana Vasiliu, joi seară, pe Facebook.
În aprilie și mai 2019, președintele de atunci al PSD, Liviu Dragnea și camarila sa de partid au avut parte de primiri ostile din partea a sute de ieșeni care au ieșit în stradă și au scandat numeroase lozinci împotriva lor. „Bine ai venit, nimicule, în Moldova”, au scris protestatarii pe pancartele lor, la vizita lui Dragnea din aprilie 2019, cu referire la incidentul dintr-o sală de sport din Suceava unde un participant îi reproșase lui Dragnea că a fost „nimic” pentru România, iar acesta i-a răspuns „Nimic ești tu!”. Replica lui Dragnea a intrat în istoria furtunoasă a acelor ani în care un număr important de români s-a opus neîntrerupt atacului PSD la adresa independenței Justiției.
Furia opozanților ieșeni a atins apogeul pe 9 mai 2019, când candidații social-democrați la europarlamentare, printre care Rovana Plumb și Carmen Avram, au fost alergați pe străzile municipiului. Podul a relatat pe larg incidentele AICI.