Rusofilul Dodon și gașca lui de HOȚI. Cine sunt cei 29 de lideri și deputați PSRM implicați în spălarea de bani rusești din Bahamas. Acuzațiile lui Iurie Reniță


Rusofilul Dodon și gașca lui de HOȚI. Cine sunt cei 29 de lideri și deputați PSRM implicați în spălarea de bani rusești din Bahamas. Acuzațiile lui Iurie Reniță

Diplomat de carieră și fost deputat în legislativul de la Chișinău, Iurie Reniță lansează, pe contul de Facebook al domniei sale, un apel de susținere a președintei ANI, Rodica Antoci, în contextul în care, în sfârșit, această instituției a demarat o cercetare a rusofilului și românofobului Igor Dodon, încă protejat cu încăpățânare de la fel de rusofilul Stoianoglo și de Procuratură. 

Iurie Reniță – cel care a făcut dezvăluirile fără de care această cercetare n-ar fi acum posibilă – atrage atenția că nu mai puțin de 29 lideri și parlamentari ai PSRM sunt implicați până peste cap în spălarea de bani rusești din Bahamas, printre aceștia numărându-se deputații Corneliu Furculiță, Vasile Bolea, Vladimir Odnostalco sau Petru Burduja, dar și fruntași socialiști de speța generalului torționar Petru Corduneanu, a lui Maxim Lebedinschi sau a lui Vadim Filipov de la CEC. 

Podul.ro vă prezintă în integralitate acuzațiile lansate de Iurie Reniță: 

”Dacă ANI va aplica cu fermitate Legea, atunci va apărea și curajul! Am vizionat o secvență din interviul cu dna Rodica Antoci, președintele Autorității Naționale de Integritate, despre activitatea instituției, inclusiv despre controlul averilor ex-președintelui Republicii Moldova, actualmente președinte al PSRM, Igor Dodon. Deși foarte târziu, dar, totuși, e bine. 

La sigur că nu va fi complet tabloul ”inocentului lider socialist” fără probele incontestabile, pe care, împreună cu colegii mei deputați din legislatura X, Octavian Țîcu și Lilian Carp, le-am prezentat ANI-ului cu vreo 2 ani în urmă. Era vorba de deputații Corneliu Furculiță, Vasile Bolea, Vladimir Odnostalco și Petru Burduja, dar și despre alți fruntași socialiști cum ar fi generalul Petru Corduneanu, Maxim Lebedinschi, Vadim Filipov de la CEC (în total 29 de socialiști), implicați în faimoasa spălare de bani ”Bahamas”. ANI ar trebui să avanseze mult mai repede cu aceste dosare, deoarece Procuratura Generală, din considerente regretabile (dar lesne de înțeles!) tergiversează intenționat examinarea lor și a persoanelor implicate în operațiunea de spălare a banilor rusești prin ”Bahamas”.

Aș avea 2 sugestii concrete pentru președinta ANI, dna Rodica Antoci:

1). Vă asigur, stimată doamna, că în cazul în care veți aplica ferm, consecvent și echidistant Legea vis-à-vis de toate persoanele (indiferent de funcțiile deținute anterior sau cele actuale), va apărea neapărat și curajul la care vă referiți și pe care ar trebui să-l aibă toți inspectorii de integritate. După un prim curaj, vine ”pofta” și pentru al doilea, așa că mai mult curaj chiar e obligatoriu la ANI!

2). Aveți grijă sporită față de acei ofițeri de integritate care fac constatări absolut diferite pe unul și același dosar și pe una și aceeași persoană, cum ar fi cazul cu juristul fruntaș PSRM-ist Vasile Bolea. La sigur că ANI nu este un fel de Think Thank (grup de experți, bazin gândirist sau reuniune de creiere) ce organizează work shop-uri (ateliere de lucru), în cadrul cărora fiecare inspector de integritate are dreptul la opinia și decizia sa, uneori chiar absolut diferite de ale celorlalți.

Multă baftă și Doamne, ajută!”

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.