Afganii care încearcă să ajungă la Aeroportul din Kabul și să plece din țară sunt bătuți de talibanii care promiseseră un „culoar securizat” de trecere pentru civili. Printre victime, femei și copii loviți în cap, relatează The Guardian, la doar câteva ore după conferința de presă în care talibanii încercau să prezinte omenirii o versiune blajină a barbariei islamiste, promițând amnistie generală, inclusiv pentru cei care au colaborat cu armata americană și aliații SUA, implicarea femeilor în noua societate talibană și libertatea presei.
Sursele The Guardian din Kabul au precizat că, la punctele de control ale talibanilor, pe lângă violențe împotriva civililor, se întâmplă adesea ca aceștia să nu fie lăsați să treacă spre aeroport. Casa Albă a confirmat faptul că sunt probleme cu așa numitul pasaj securizat promis de talibani.
„Asigurăm comunitatea internaţională că nu vor exista discriminări. Asigurăm comunitatea internaţională că nimeni nu va avea de suferit. Nu vrem să avem nici cea mai mică problemă cu comunitatea internaţională. Avem însă dreptul de a acţiona conform principiilor noastre religioase. (…) Media privată va fi în continuare liberă şi independentă. Media nu ar trebui să fie împotriva noastră, ar trebui să lucreze alături de noi pentru a uni naţiunea", a perorat Zabihullah Mujahid, marți seară, purtătorul de cuvânt oficial al talibanilor.
NBC News relatează povestea unei tinere primărițe afgane care nu crede în promisiunile talibanilor și care, după cucerirea capitalei Kabul de către talibani, a declarat resemnată că nu va încerca să plece din țară și că-i așteaptă să vino s-o ucidă.
„Nimeni nu ne poate ajuta pe mine sau pe familia mea. Stau aici alături de soțul meu și îi aștept. Știu sigur că vor începe să vâneze oameni ca mine și că ne vor ucide. Nu pot să plec și să-mi las familia. Și unde aș putea să mă duc?!”, a declarat Zarifa Ghafari, primărița de 27 de ani a Maidan Shar, capitala provinciei Maidan Wardak din centrul Afganistanului.
Primărița a mai povestit că în urma că nici trei săptămâni spera să nu se ajungă aici, dar viteza cu care s-au derulat evenimentele a șocat pe toată lumea.
„Tinerii știu ce se întâmplă datorită rețelelor de socializare. Sper să continue să lupte pentru progres și drepturi. Cred totuși că există viitor pentru această țară”, a mai spus Ghafari
Ea a fost învestită în funcție, în vara lui 2018, de către președintele Ashraf Ghani (care a părăsit duminică Afganistanul după ce talibanii au preluat complet controlul asupra capitalei Kabul). Potrivit The Times, chiar dacă au mai fost femei guvernatoare sau primărițe în Afganistan, Zarifa Ghafari este printre puțintele care a reușit să obțină o asemenea funcție în ultraconservatorul oraș Maidan Shar.
O altă poveste dramatică ieșită acum la lumină s-a întâmplat în nordul Afganistanului, în luna iulie, unde talibanii au ucis cu sălbăticie o văduvă care nu a mai avut resurse să le gătească, relatează CNN preluat de observatornews.ro.
Manizha, o tânăra afgană de 25 de ani, din provincia Faryab din nordul țării, a relatat pentru CNN cum talibanii i-au ucis mama văduvă pentru că nu a putut să gătească zilnic pentru 15 persoane. Timp de trei zile, femeia s-a supus dorințelor talibanilor, dar apoi situația financiară nu i-a mai permis. Furioşi, în cea de-a patra zi, când au văzut că femeia nu le pune nimic pe masă, insurgenții au lovit-o cu sălbăticie până au omorât-o sub privirile terifiate ale celor patru copii.
"Mama le-a spus: Sunt săracă, nu îmi pot permite să gătesc pentru voi toţi. Talibanii au început apoi să o bată. Ea s-a prăbușit la pământ și au început să o lovească cu armele pe care le aveau asupra lor", a relatat Manizha. Talibanii au plecat apoi aruncând în casă o grenadă. Copiii femeii ucise au reușit însă să iasă în ultimul moment din locuința care sărea în aer.