„Sindromul Havana” - misterioasele îmbolnăviri ale diplomaților americani din Cuba, China și, mai nou, Austria. Savanții spun că ar fi cauzat de o armă cu microunde. Suspectul principal: Rusia


„Sindromul Havana” - misterioasele îmbolnăviri ale diplomaților americani din Cuba, China și, mai nou, Austria. Savanții spun că ar fi cauzat de o armă cu microunde. Suspectul principal: Rusia

Guvernul Statelor Unite a anunțat că anchetează o serie de îmbolnăviri stranii, aparent fără o cauza clară, petrecute recent în rândul diplomaților americani de la ambasada SUA din Austria. Peste 20 de oficiali americani au reclamat, în mandatul lui Joe Biden, simptome asemănătoare cu cele raportate în anii precedenți de colegi aflați în misiune diplomatică în Cuba și Canada, îmbolnăviri catalogate drept „sindromul Havana” și despre care se crede că ar fi, de fapt, atacuri cu o armă cu microunde, cu consecințe neurologice îngrijorătoare.  

Aceste atacuri au cauzat diverse stări de rău şi chiar leziuni cerebrale unor diplomaţi şi agenţi ai serviciilor secrete care au lucrat în Cuba, China, Rusia şi în alte ţări, simptome denumite "sindromul Havana" după locația în care a fost semnalate pentru prima oară. 
 
Rusia este suspectată a se afla în spatele acestor atacuri, chiar dacă mecanismul lor nu a fost încă explicat. Oameni de ştiinţă au emis ipoteza că acestea ar putea proveni de la nişte microunde pulsatile, scrie agerpres.ro.
 
După primele asemenea atacuri, în 2016, în Cuba, apoi în China, oameni de ştiinţă şi medici au dezbătut asupra cauzelor şi efectelor lor, însă fără a ajunge la o concluzie unanimă. Boala, care a primit numele de "sindromul Havana' pentru că i-a afectat prima dată pe angajaţii ambasadei americane din Cuba, în 2016-2017, a determinat în rândul diplomaţilor americani şi canadieni din Havana ameţeli, pierderea echilibrului, pierderea auzului şi anxietate, iar unii au descris starea lor drept „o ceaţă cognitivă”. 
 
SUA au acuzat Cuba că a efectuat „atacuri sonice', acuzaţii negate cu tărie de Havana, iar incidentul a dus la creşterea tensiunii între cele două ţări. 
 
Cazurile de la Viena au fost dezvăluite de revista New Yorker care scria, vineri, că, după ce Joe Biden a preluat preşedinţia SUA, mai mult de 10 agenţi de informaţii, diplomaţi şi alţi funcţionari americani de la Viena au semnalat probleme similare „sindromului Havana". 
 
Ministerul Afacerilor Externe austriac a informat într-un comunicat că lucrează împreună cu autorităţile americane la o anchetă comună, în conformitate cu rolul Austriei de "ţară gazdă". "Tratăm aceste rapoarte cu toată seriozitatea (...) Securitatea diplomaţilor trimişi în Austria şi a familiilor lor este prioritatea noastră absolută", subliniază comunicatul. 
 
Viena a fost mult timp un nod de activitate diplomatică și a avut o reputație de punct fierbinte pentru spionaj, în special în timpul Războiului Rece. 

Orașul găzduiește în prezent discuții indirecte între Iran și SUA cu privire la încercările de a reînvia acordul nuclear din 2015 cu Iranul. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.