13-15 iunie 1990: România nu se va putea despărți de comunism până când Ion Iliescu nu va ajunge în fața judecătorilor

Anticipez spectacolul penibil de care vom avea iar parte, la 13 iunie: politicieni vărsând lacrimi de crocodil pentru victimele mineriadelor, procurori anunțând pompos că lucrează la dosar și 2-3 veterani ai Pieței Universității depunând niște flori. Sau, nu se va întâmpla nimic. Acea dramă este pe cale să fie uitată. În decembrie 2020, Înalta Curtea de Casație și Justiție a întors – pentru a nu știu câta oară – acest dosar, la Parchet. De atunci, nu s-a mai auzit nimic. 

Dragi prieteni, înainte de a continua, vă spun: știu că pentru mulți tineri Mineriada din 13-15 iunie nu înseamnă nimic. Este complet greșit să judecați astfel. Dacă “ei“ – securiștii și nomenklaturiștii care controlează pârghiile statului – reușesc să-i scape de Justiție pe capii crimelor din 13-15 iunie 1990, înseamnă că exact asta se va întâmpla și cu dosarul Jandarmeriadei din 10 august 2018. Dacă sunteți atenți, se observă paralelismele dintre cele două dosare: procurorii le fac prost, cu greșeli procedurale, astfel încât judecătorii să le respingă. 

Însă problema dosarului Mineriadei este mult mai gravă: el arată că, în România post-comunistă, sunt politicieni care pot comanda crime și care scapă nepedepsiți. Pentru că exact asta a făcut Iliescu, în iunie 1990: a chemat minerii să- i bată pe opozanți – studenți, ziariști, politicieni, orice om de pe stradă care îndrăznea să murmure împotriva FSN-ului. Dacă Iliescu scapă nepedepsit, de ce n-ar scăpa și alții? Carmen Dan, fost ministru de Interne în timpul Jandarmeriadei este neatinsă, deși s-a aflat în sediul ministerului pe parcursul întregii intervenții. 

Deci, în primul rând, nu trebuie să uităm. Nu trebuie să uităm! Patru oameni uciși, sute de oameni bătuți cu brutalitate, alții arestați fără nici o vină. Amintiți-vă de scenele de la Fântâna Universității, în care erau aruncați studenții bătuți cu bestialitate, iar minerii lui Iliescu – coordonați de securiști – discutau dacă să le taie capul sau nu. Îl rog pe fiecare cetățean care citește acest articol să-și imagineze pentru o clipă că el era acolo. Sau fiul său. Sau fiica sa. 

Iar în al doilea rând, nu trebuie să iertăm. Nu trebuie să-l iertăm pe Iliescu, oricâte funcții a deținut și oricât de bătrân ar fi. Vârsta nu trebuie să-l scutească de dreapta judecată! Crimele nu se prescriu în România, ceea ce este foarte bine. Criminalii trebuie judecați și condamnați. Iliescu sfidează o națiune întreagă: este neatins, în vila sa din Primăverii, înconjurat de gărzi plătite de stat, având parte de onorurile unui fost șef de stat, plus pensie și consilieri. 

Aducerea lui Iliescu în fața judecătorilor și condamnarea sa ar fi semnul că spargem sistemul securisto-comunist care conduce țara de 31 de ani. Mă bat pentru ca, într-o zi, acest sistem să se prăbușească. Și de aceea, în fiecare an, când se apropie comemorarea crimelor din 13-15 iunie 1990, eu scriu: România nu se va putea despărți de comunism până când Ion Iliescu nu va ajunge în fața judecătorilor.