Mafia pesedistă de la Sectorul 4, interceptată în acțiune de procurorii anticorupție. Cum a încercat Marian Goleac, partenerul de panseluțe al primarului Daniel Băluță, să corupă un angajat al DNA


Mafia pesedistă de la Sectorul 4, interceptată în acțiune de procurorii anticorupție. Cum a încercat Marian Goleac, partenerul de panseluțe al primarului Daniel Băluță, să corupă un angajat al DNA

Marian Goleac, mâna dreaptă a primarului PSD Daniel Băluță (sector 4 - sau chiar șeful acestuia, după unele opinii) și omul care și-a falsificat mai multe diplome de studii pentru a putea ocupa funcții importante în administrația publică, a crezut că taie elanul jurnaliștilor de investigații dacă le intentează procese.  

În paralel cu Băluță care a reclamat publicațiile Newsweek și Libertatea la DIICOT, Goleac i-a chemat la tribunal pe jurnaliștii de investigații de la Libertatea care au dezvăluit ce activități derulează aceasta la S4, cât de bogat este, cum se duce ca acasă la o vilă ascunsă în insula grecească Eghina și care sunt legăturile acestuia cu cele mai temute clanuri interlope din sector.  

Demersurile celor doi pesediști se dovedesc a fi însă „aur” pentru jurnaliștii de investigații de la Rise Project care au descoperit nu doar legăturile dubioase între procurorul DIICOT care instrumentează plângerea împotriva jurnaliștilor și Goleac, ci, mai nou, cum încerca acesta din urmă să corupă un angajat al DNA. Demersurile penalului Goleac au fost însă dejucate de DNA care a reușit să infiltreze o cârtiță în gruparea care conduce sectorul 4.  

Explicație foto sus: Băluță (stânga) și Goleac (dreapta)

Rise Project, într-o postare pe Facebook: 

„27 mai 2019, București.  

Într-un restaurant din parcul Grădina Icoanei, omul de încredere al primarului Daniel Baluta se întâlnește cu un angajat DNA pe care vrea sa-l corupă. Discuția lor este interceptata ambiental audio și video: 

Marian Goleac (director ADP 4): Cineva s-a pus pe mine și pe primar și vor să ne termine. Și e un dosar la Bîlciu (procuror DNA - nr). 

Investigator: N-o știu. E venită de curând.  

Goleac: Și ne-a luat că, vezi Doamne, ce facem noi cu A.D.P.-ul, ne-a luat actele de la A.D.P., actele de la Primărie și a început o acțiune IN REM. Au venit 2 polițiști, au luat actele, au plecat. Nicio problemă. Și pe urmă a cerut, frate, 25 de firme (contractori ADP4 - nr).  

Investigator: Firme?  

Goleac: N-am nimic, da' oamenii sunt sub presiune acolo. Și am înțeles că ne ascultă, că ne face, că ne drege. (...) Și totul e IN REM deocamdată. Da' din ce am înțeles, că vor să... să ne rupă capu'.  

Investigator: Să bage IN PERSONAM.  

Goleac: Îhî!  

Asa începe o operațiune discreta, la capătul căreia DNA reușeste sa pescuiască o cârtița din interior, abia după ce își infiltreaza propria cârtița în gruparea de la conducerea sectorul 4.  

CÂRTIȚELE DIN SECTORUL 4 

* in curând pe riseproject.ro”.

Context: Marian Goleac este soțul fostului subprefect al Bucureștiului din guvernul Dăncilă, Matilda Goleac, ajunsă între timp deputat PSD.  

Goleac, care dacă nu-și falsifica diploma de Bac, se putea angaja cel mult măturător la Sectorul 4, este fostul șef al ADP 4 (redenumită Totul Verde SA). RISE și Libertatea au scris anul trecut că societatea Consiliului Local 4 reprezintă un apendice comercial în care primăria și-a externalizat majoritatea serviciilor, ca să le cumpere apoi cu grosul bugetului local. Fiind principalul colector al banilor publici din Berceni, ADP4 îi face apoi să circule feriți de ochii curioșilor, printr-o rețea de contractori sedimentată sub patru administrații PSD. 

Marian Goleac a fost inculpat de DNA în două dosare, unul de dare de mită și altul de înșelăciune, în care este acuzat că și-a falsificat diploma de Bacalaureat.  În primul dosar, Goleac a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, după un acord de recunoaștere a vinovăției, încheiat cu procurorii DNA și acceptat de instanță. Sentința a fost pronunțată pe 14 mai. Pe 17 mai, Marian Goleac, fost șef al Administrației Domeniului Public Sector 4, a dat ziariștii Libertatea în judecată. 

Odată cu înmulțirea problemelor penale și de expunere ale lui Goleac, primarul Daniel Băluță a încercat să se delimiteze de el. Primarul a spus într-un dialog purtat cu Libertatea în iulie 2020 că a fost în insula Eghina și el, de mai multe ori, dar nu în legătură cu Goleac sau cu proprietățile de acolo. În același interviu, Daniel Băluță a declarat pentru Libertatea că Marian Goleac nu mai lucrează la ADP Sector 4 din februarie 2020.  Înregistrări emisiunilor televizate l-au arătat pe Marian Goleac cum a intrat în martie 2020 în direct pe canalele TV pentru a da detalii despre focarul de coronavirus de la ADP Sector 4.  Mai apoi, în aprilie același an, Marian Goleac a apărut cu Daniel Băluță în fotografiile de la pagina de Facebook a Totul Verde, noua denumire a ADP, scrie Libertatea.

În privința celui de-al doilea dosar al lui Marian Goleac, cel în care este inculpat pentru înșelăciunea cu diploma de BAC, cazul se află în faza camerei preliminare, de anul trecut. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.