Parafrazând titlul unui roman celebru, acest text se vrea a fi povestea unui unui bătrân decrepit care pur și simplu nu vrea să plece din politica de la Chișinău.
E vorba de Vladimir Voronin, firește. Bătrânul general de miliție, care a fost 8 ani președintele Republicii Moldova, va reveni în Parlament. În tandem cu Dodon, deși până acum l-a tot acuzat pe acesta din urmă de trădare.
Este interesant că primul pe lista de candidați este Voronin, Dodon fiind al doilea. Prin asta Voronin vrea să-i arate fostului ucenic că-i este superior. Alianța dintre PSRM și PCRM este semnul că Dodon e realmente disperat.
Firește, adevăratul câștigător al acestei alianțe e Voronin. Asta fiindcă revine în Parlament, recăpătând o tribună oficială, dar și pentru că Dodon a ajuns la mâna lui, așa cum și-a și dorit.
Știind cât de problematic și de scandalagiu este bătrânul comunist, nu cred că Voronin va rezista foarte mult în această alianță – să nu uităm că și Renato Usatîi a vrut să facă o alianță cu el și nu i-a reușit. Cert este însă că circul o să revină în Parlamentul de la Chișinău. Vladimir Voronin e cunoscut pentru declarațiile sale comice și paralele cu realitatea.