Toma (predica pe scurt)

După aproape trei ani de învățătură prin învecinare, de dialoguri suflet către suflet, de nenumărate mese, te miri cu cine și pe unde, în case luxoase sau pe marginea lacului, adică după experiența unei apropieri nemijlocite, lui Toma nu îi vine să creadă că Învățătorul lui a înviat. Pur și simplu. I se pare prea frumos pentru a fi și adevărat. Marea dilemă: putea, oare, să atingă cu degetele lui rănile Mântuitorului? În timp de pandemie, un asemenea gest ar fi echivalat cu încălcarea legii, iar puterea romană nu ierta pe nimeni. Relaxarea decretată înainte de procesul lui Iisus din Nazaret era între timp retrasă, lumea trebuind să respecte restricțiile de dinainte. Însă el, numit și “Geamănul”, ardea cu toată ființa să fie sigur 100% că, totuși, minunea a avut loc. Căpos, dar nu lipsit de profunzime și loialitate, Toma își dorea, de fapt, confirmarea temeiului vieții sale, a credinței sale. Pe care apoi, cum știm, avea să o ducă până departe, peste mări și țări. Și pentru care a și murit. Poate fi el, așadar, numit “necredincios”?

“Necredința” lui Toma este, în profunzime, cea care ne definește inclusiv pe noi, cei de azi, că ne dăm seama sau nu. Dacă el, martor istoric, are dubii, tocmai pentru a fi, cu adevărat, în-credințat, cum nu am avea noi, la peste două milenii distanță? Cu atât mai mult scepticii de meserie, hulitorii și semeții unei lumi “eliberate” de orice fel de autoritate, alta decât cea a plăsmuirilor și viziunilor proprii. Emancipat, omul se pune pe sine în centrul universului, necrezând în nimeni. Doar în el însuși, în glorioasa lui carcasă muritoare. Și în încălzirea globală. În schimb, Toma își vede visul cu ochii, nu cu degetele, schimbul de cuvinte cu Învățătorul înviat fiindu-i suficient. Ceea ce părea, la început, o negare, se dovedește la final, cum spuneam, o refondare a vieții. Un imens Amin! Din care el și noi, ieri, azi și mâine ne hrănim, ne încurajăm, ne întărim și prin care fiecare în parte, după sârguință, creștem. Har peste har.

Toma ar putea, la urma urmelor, să fie protectorul industriei optice, a fabricanților de ochelari, binocluri, lunete, oglinzi sau vizoare la ușă. Pentru că el are, concret, o problemă de vedere. Ca și noi. Pe câți semeni nu îi vedem cu ochi buni, pe câți nu am luat la ochi, pe câți alții nu am dori să îi mai vedem, de câte ori unii ne văd cum, în esență, nu suntem, de câte ori nu suferim că suntem prost văzuți, așa cum alții, zeloși, se străduie să fie bine văzuți? Toate acestea sunt însă nimic pe lângă vederea Înviatului. Nu am avea oare și noi măcar o ușoară rezervă? Chiar a putut fi învinsă moartea, jefuit iadul? Greu de crezut. Dar și când ai “dovada”, cât tremur în glas, ce bătaie grăbită a inimii, ce bucurie, câtă splendoare! Sfântul Apostol Toma ne transmite exact această veste verificată din mai multe surse:

Hristos a înviat!