Unul dintre liderii AUR, care a încercat și la PSD fără succes, a câștigat ca „manager” doar 600 de lei pe lună până să se aleagă deputat


Unul dintre liderii AUR, care a încercat și la PSD fără succes, a câștigat ca „manager” doar 600 de lei pe lună până să se aleagă deputat

Dan Tănasă, unul dintre agitatorii de pe Valea Uzului, unde a încercat declanșarea unui conflict interetnic alături de George Simion, Noua Dreaptă și Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință și care se prezenta public „jurnalist” și „activist civic” până să fie ales deputat AUR de Mureș, precizează în declarația de avere depusă la Camera Deputaților că, vreme de mai bine de un an, a câștigat doar 7500 lei în calitatea sa de „marketing manager” la un SRL din București. Adică în jur de 620 lei pe lună. Nici partenera sa de viață nu a câștigat grozav în ultimul an, fiind plătită cu 3200 lei pe lună pentru prestația sa ca jurist la un SRL din Brașov. Asta în condițiile în care cuplul are de plătit o rată uriașă la bancă pentru creditul ipotecar de 50.000 de euro luat în 2019 pentru achiziționarea unei locuințe la Brașov.  

Dan Tănasă are 39 de ani, este vicelider al grupului de parlamentari AUR și se bucură de mare apreciere din partea publicației putinisto-kaghebiste Sputnik, care îl elogia cu ocazia incidentelor de la Valea Uzului spunând despre el că ar fi „un blogger român care apără, în articolele sale, drepturile românilor din Ținutul Secuiesc”Participanții la incidentele de atunci au rupt poarta cimitirului și i-au lovit maghiari cu steagurile, motivând-și prezența prin faptul că doresc să comemoreze soldații români. 

G4media relata recent într-un articol și despre apropierea „bloggerului” de PSD, armonie care s-a rupt brusc în noiembrie 2016 când Tănasă s-a certat cu Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD și unul dintre fidelii pușcăriașului Liviu Dragnea.  Codrin Ștefănescu afirma atunci că s-a cam săturat „de un astfel de personaj”. „L-am sprijinit până la un punct pe Dan Tănasă. Până mai ieri voia să fie pe listele PSD la alegeri, iar acum, brusc, este fan Marian Munteanu, iar PSD este rău”, se lamenta Ștefănescu, într-o emisiune la Antena 3. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.