Dezvăluiri revoltătoare despre cum a confiscat penalul Costel Alexe Consiliul Județean și filiala PNL Iași. ReporterIS: „PNL e acum Alexe SRL. Cine nu îi este rudă sau prieten apropiat nu primește post”


Dezvăluiri revoltătoare despre cum a confiscat penalul Costel Alexe Consiliul Județean și filiala PNL Iași. ReporterIS:  „PNL e acum Alexe SRL. Cine nu îi este rudă sau prieten apropiat nu primește post”

Publicația independentă de investigații ReporterIS continuă seria dezvăluirilor despre penalul liberal Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, care, în ciuda acuzațiilor grave de luare de mită formulate de procurorii anticorupție, a refuzat să facă un gest de onoare și să se autosuspende din funcție și din partid până la o decizie a instanței. Mai mult, Alexe pare mai înverșunat și mai de neoprit în rele decât înainte, jurnaliștii de la ReporterIS acuzându-l public că a confiscat numirile PNL Iași în cadrul Consiliului Județean, instituție pe care o aglomerează cu rude, prieteni, obligații și cumetrii.  

„PNL e acum Alexe SRL. Cine nu îi este rudă sau prieten apropiat nu primește nimic. Finul său, Sorin Afloarei, a ajuns vicepreședinte CJ iar primul lucru pe care l-a făcut în funcție a fost să-și angajeze soția la instituția pe care o conduce. Ori PNL, ori Liviu Dragnea, același lucru”, scrie reporteris.ro.

Așadar, Costel Alexe, președinte al CJ și al PNL Iași, l-a luat ca vicepreședinte la instituția publică pe Sorin Afloarei, finul său de cununie. În plus, Luminița Afloarei, soția acestuia, a fost inițial angajată la Consiliul Județean și apoi detașată pe un post de muzeograf la Palatul Culturii, mai precizează reporteris.ro.

O altă numire controversată este cea a lui Andrei Cazacu (foto jos), subalternul permanent al lui Costel Alexe, indiferent de instituțiile pe la care s-a plimbat acesta. Fără experiență în administrația locală, Cazacu, 36 de ani, fost administrator la firma lui Costei Alexe, ar fi fost numit administrator public la Consiliul Județean Iași, la doar câteva zile după ce a fost zburat de liberalii de la centru din fruntea Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), pe care a condus-o doar o lună de zile.  

 

ReporterIS: Cariera profesională și politică a lui Andrei Cazacu a fost legată ombilical de Costel Alexe.
Inspector la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași.
Apoi, consultant parlamentar la Camera Deputaților.
Membru AGA la Citadin Iași.
Candidat Camera Deputaților (2016).
Consilier al ministrului Mediului.
Membru CA la Administrația Națională de Meteorologie.
Secretar de stat la Ministerul Mediului.
Candidat la Senat.
Președinte al Administrației Fondului pentru Mediu.
Aceasta este cariera profesională a lui Andrei Ștefan Cazacu, aproape exclusiv publică. Cu o mică paranteză: între ianuarie 2019 și luna mai 2020, a fost administrator al SC Domeniul Arca SRL, firmă al cărei unic asociat este Costel Alexe, președintele Consiliului Județean și al PNL Iași, fost ministru al Mediului.
De fapt, această legătură privată explică toată cariera publică a tânărului Cazacu.

Citește integral ancheta ReporterIS despre numirile controversate ale lui Alexe AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.