Ludovic Orban, acuzat că a vândut partidul. Ilie Bolojan a votat împotriva miniștrilor liberali. Revoltătoarea desemnare a lui Sorin Cîmpeanu la Educație. Jurnalist independent: „Este un scuipat al PNL în fața alegătorilor săi. Este ministrul care l-a scăpat de Ponta de plagiat. E un traseist sinistru trecut prin aproape toate partidele!”


Ludovic Orban, acuzat că a vândut partidul. Ilie Bolojan a votat împotriva miniștrilor liberali. Revoltătoarea desemnare a lui Sorin Cîmpeanu la Educație. Jurnalist independent: „Este un scuipat al PNL în fața alegătorilor săi. Este ministrul care l-a scăpat de Ponta de plagiat. E un traseist sinistru trecut prin aproape toate partidele!”

Premierul desemnat Florin Cîțu a anunțat că programul de guvernare și lista miniștrilor vor fi depuse miercuri în Parlament. El și-a exprimat speranța că noul Cabinet va fi învestit, iar miercuri seară va avea prima ședință.

Astfel, potrivit mai multor agenții de presă, lista Guvernului şi programul de guvernare vor fi depuse miercuri dimineaţă în jurul orei 8:00 la Parlament, şedinţa Birourilor Permanente reunite urmând să aibă loc între 9:00 şi 10:00, pentru a stabili calendarul audierii miniştrilor propuşi. După avizul comisiilor, ar urma să aibă loc plenul reunit pentru învestirea noului Guvern, după care noii miniştri vor depune jurământul în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, scrie news.ro.

Situația cea mai complicată este la PNL unde liderul Ludovic Orban a fost acuzat, marți seară, în cadrul Biroului Politic Național, că a negociat prost, cedând ministere importante și alte funcții pentru a reuși să ajungă președintele Camerei Deputaților.  

Miniștrii propuși de PNL pentru portofoliile deținute de partid sunt: Ministerul Apărării Naţionale: Nicolae Ciucă; Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu; Ministerul Finanțelor Publice: Alexandru Nazare; Ministerul Afacerilor Interne: Lucian Bode; Ministerul Educației: Sorin Cîmpeanu; Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: Raluca Turcan; Ministerul Energiei: Virgil Popescu; Ministerul Agriculturii: Adrian Oroș; Ministerul Culturii: Bogdan Gheorghiu. 

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, dar și Robert Sighiartău şi Florin Roman l-au acuzat pe Ludovic Orban că a cedat ministere importante doar pentru a-şi asigura preşedinţia Camerei Deputaţilor. Rareş Bogdan a reproşat cedarea Ministerului Dezvoltării, iar Roman l-a acuzat pe Orban că încearcă să-l intimideze şi l-a ameninţat că va face turul României pentru a le spune primarilor că a vândut  partidul pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.  

La fel de vehement a fost Robert Sighiartăru care a avertizat inițial că nu va vota lista propusă. Până la urmă, cei care nu au votat au fost doar Florin Roman și Ilie Bolojan, președintele performant al Consiliului Județean Bihor. Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Emil Boc, Dan Motreanu și Cristian Bușoi s-au abținut. În favoarea „listei” lui Orban/Cîțu, puternic contestată de mai mulți jurnaliști mai ales în ce privește alegerea controversatului Sorin Cîmpeanu la Educație, domeniu sensibil și gestionat catastrofal de liberala Monica Anisie, au votat 63 de membri ai BPN.  

Liderul PNL Ludovic Orban le-a replicat contestatarilor că deşi PNL nu a obţinut cele mai multe voturi la alegeri - urmând să fie stabilite motivele - şi-a asumat să guverneze, iar acesta a fost mandatul lui, să formeze o coaliţie de guvernare, obiectiv care a fost îndeplinit, susţin surse din PNL, mai scrie news.ro. 

Referitor la faptul că PNL a pierdut Ministerul Fondurilor Europene, Orban a afirmat Marcel Boloş a fost un ministru foarte bun, dar ca nu a mai putut continua. 

El i-a calificat drept mincinoşi pe toţi cei care cred că a cedat pentru funcţii. 

Liderul PNL a argumentat că efectual social ar fi devastator dacă nu va fi instalat Guvernul până la sfârşitul anului. 

El a susţinut că Sighiartău a refuzat să fie ministru al Dezvoltării şi el nu a avut ce face. 

Ludovic Orban a precizat că situaţia în partid se va tranşa la următorul congres, dar a avertizat că nu se lasă judecat de ”oameni fără rezultate”. 

 Tot marți seară, liderii USR Plus au validat lista miniștrilor care revin partidului: 

Vicepremier – Dan Barna; Ministerul Justiției – USR Plus – Stelian Ion; Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – USR Plus – Claudiu Năsui; Ministerul Sănătății – USR Plus – Vlad Voiculescu; Ministerul Fondurilor Europene – USR Plus – Cristian Ghinea; Ministerul Transporturilor – USR Plus – Cătălin Drulă; Ministerul Cercetării și Digitalizării – USR Plus – Ciprian Teleman 

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a confirmat încă de luni că va fi propus pentru funcția de vicepremier, în timp ce Attila Cseke și Barna Tánczos vor fi nominalizați pentru Ministerul Dezvoltării, respectiv al Mediului, iar Károly Eduárd Novák, ciclist paralimpic, campion mondial și european și președinte al Asociației Române de Ciclism, ar urma să conducă Ministerul Tineretului și Sportului. 

În afara tensiunii interne de la PNL, o altă problemă importantă a coaliției care dă guvernul este și faptul că nu s-a ajuns la un acord privind modificarea legislației electorale, respectiv, revenirea la sistemul de alegere a primarilor în două tururi, și alte proiecte majore, precum renunțarea la pensiile speciale. Detalii AICI.  

 Jurnalistul independent Mălin Bot a criticat dur cel puțin două dintre alegerile făcute de PNL - Sorin Cîmpeanu și Lucian Bode: 

„Sorin Cîmpeanu la Educație este un scuipat al PNL în fața alegătorilor săi. Câmpeanu este ministrul care l-a scăpat de Ponta de plagiat. E un traseist sinistru trecut prin aproape toate partidele și s-a pripășit în PNL acum.   E scandalos! 

Sorin Cîmpeanu a inițiat, în calitate de ministru al Educației, o ordonanță de urgență în favoarea plagiatorilor. Decizia a venit la scurt timp după ce premierul Victor Ponta a anunţat public că renunţă la titlul de doctor în drept cu o teză pe care mai multe comisii academice au dat verdictul plagiat, dar care a fost albită de comisia politică a Ministerului Educaţiei.” 

 „Ministrul nesimțit care folosea abuziv girofarul și sirena de pe bolidul SPP, ca să nu stea la coadă cu tot poporul, este promovat ministru de Interne, de PNL.  Bode a mințit cu tupeu ca dormea în mașina care gonea nebunește pe Valea Oltului și a făcut accident pe contrasens. Bolidul cu Bode era să ucidă o familie de polonezi.  SUV-ul SPP a intrat în plin în mașina polonezilor.  SPP a secretizat abuziv informațiile legate de folosirea ilegală a sirenelor pe mașinile care nu fac parte din coloane oficiale și acum a ajuns intimat într-un proces, la Tribunalul București.  Faptul ca PNL îl propune iar pe Bode sa fie ministru de Interne este o dovada a blatului cu mafia PSD care controlează MAI și avea nevoie de un ministru compromis ca să își facă mendrele cu el, cum au făcut cu Vela. PNL demonstrează, cu aceasta numire că nu a înțeles nimic din ultimele alegeri. Este o rușine aceasta numire!” 

 De asemenea, jurnalista de investigații Emilia Șercan, spaima plagiatorilor universitari, a expus exhaustiv, cu mult înainte ca nominalizarea sa la Educație să devină certă,  motivele pentru care Cîmpeanu, vașnic apărător al plagiatorilor, nu ar trebui să ocupe acest portofoliu:

„Cenușăreasa Guvernului" sau "fata fără de noroc", cam așa ar putea fi descrisă, pe scurt, situația educației din România ultimilor ani, iar lucrurile nu arată că s-ar fi schimbat acum, odată cu noua guvernare de coaliție. 

Am așteptat să se așeze puțin lucrurile, să îmi adun date din surse cât mai multe și mai diverse, înainte să scriu această postare. 

Președintele Klaus Iohannis va avea ultimul cuvânt de spus pentru portofoliul de la Educație, susțin sursele mele, deoarece educația este inclusă în strategia națională. 

Dincolo de asta, ar mai fi o miză pentru președinte: viitorul ministru al Educației ar trebui să susțină mai mult, eventual să dea un impuls „României educate”, proiectul prezidențial semieșuat. 

Numele vehiculat în acest moment în toate mediile pe care le-am consultat în ultimele zile este cel al lui Sorin Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din București, președinte al Consiliului Național al Rectorilor, fost ministru al Educației în guvernul Victor Ponta, fost vicepreședinte și fondator al Pro România, în prezent vicepreședinte PNL. 

Dintre toate variantele despre care am auzit până acum, Sorin Cîmpeanu ar fi, de departe, cea mai dezastruoasă cel puțin pentru zona de educație universitară, zonă în care Cîmpeanu are o mare influență de ani de zile. 

Prima mea interacțiune cu Sorin Cîmpeanu a fost în vara lui 2015, când am cerut Ministerului Educației lista doctorilor coordonați de Gabriel Oprea, listă pe care a refuzat să mi-o dea timp de vreo două luni, până când a fost întrebat despre lucrul acesta, în direct, la o emisiune de la Europa FM. 

Puțin mai târziu aveam să înțeleg de ce: Sorin Cîmpeanu este membru în Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN), înființată de Gabriel Oprea împreună cu George Maior, un adevărat cartel pretins academic, ticsit de impostori și plagiatori. Agronomul Sorin Cîmpeanu a încasat până în decembrie 2019, fără nicio jenă, un salariu plătit din bani publici în calitate de membru titular în ASSN. 

De altfel, de-a lungul ultimilor ani, Cîmpeanu s-a poziționat public și deschis ca fiind un protector al plagiatorilor din politica românească, în frunte cu Victor Ponta, alături de care a înființat Pro România, și Gabriel Oprea, care l-a făcut academician. 

Atât în mandatul său de ministru, dar și din poziția de președinte al Consiliului Național al Rectorilor (CNR) a luat sau a influențat decizii prin care a susținut universitățile de carton, politici anti-educație - care aproape au îngropat școala românească -, dar și decizii clare prin care a încercat să amnistieze plagiatorii, o idee pe care nu s-a ferit să o susțină și prin care și-a obținut susținerea rectorilor. 

În urmă cu ceva vreme spunea public că nu trebuie făcută "arheologie" în privința plagiatelor în tezele de doctorat. Adică, ia nu mai "săpați" voi, presa, după ce a fost în trecut.  

Mai mult, în vară, într-un articol publicat pe PressOne, îl citam pe Sorin Cîmpeanu care îmi declara că el crede că CNATDCU trebuie desființat pentru că CNATDCU nu ar mai trebui să valideze tezele de doctorat deoarece există autonomie universitară, iar controlul ministrului ar trebui să dispară. Asta în situația în care plagiatul este o chestiune endemică la nivelul mediului academic românesc. 

Tot el e cel care în decembrie 2014, în ajun de Crăciun, a dat OUG 94 prin care plagiatorii puteau renunța la titlul de doctor - o formă mascată de amnistie -, prevedere declarată neconstituțională de către CCR. Totuși, această prevedere a ajuns în lege, iar de ea încă încercă să profite procurorul general interimar Bogdan Licu, numit în funcție de președintele Iohannis, dar și europarlamentarul Mihai Tudose, care au deschis procese în justiție. 

Prin Consiliul Național al Rectorilor (CNR), al cărui președinte este, Cîmpeanu a reușit să obțină controlul unei părți însemnate a sistemului universitar. Chiar ieri cineva îmi spunea că Cîmpeanu a reușit să-și construiască cu o răbdare admirabilă o adevărată rețea, tradusă în influență și control. Și tot prin Consiliul Rectorilor a susținut eliminarea criteriilor de transparență și integritate în concursurile pentru posturile universitare. 

Tot el a asociat Consiliul Național al Rectorilor cu organizația lui Alexandru Cumpănașu, CNR devenind la un moment dat cel mai important vehicul de imagine pentru Cumpănașu, un individ care nu are facultate. 

Și pentru că am ajuns la indivizi fără facultate, Laurențiu Barangă, fostul șef de la „Spălarea Banilor” trimis acum trei zile în judecată pentru că și-a falsificat diploma de bac, individul neavând liceul finalizat, a ajuns să ocupe cea mai înaltă treaptă în ierarhia academică la USAMV, universitatea condusă de Cîmpeanu. 

Barangă a devenit conducător de doctorate la USAMV în 2017.  

Când l-am întrebat pe Cîmpeanu cum a ajuns Barangă să se abiliteze și să conducă doctorate la USAMV acesta mi-a răspuns: „Greu de spus, greu de spus. Nu știu să răspund și nici nu știu ce importanță are cine a avut ideea asta magistrală”. 

Sorin Cîmpeanu este, probabil, parlamentarul care a susținut și încurajat cele mai multe modificări ale Legii Educației, despre care se știe că este cea mai modificată lege din câte există. 

Știu că în politică toate aceste lucruri fie nu contează, fie reprezintă un atu, însă pentru noi, ăștia de ne numim alegători sau cetățeni, după caz, e bine să știm cine ne reprezintă.  

Acum exact un an, președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Sorin Cîmpeanu cu Steaua României. Sper ca răsplata pentru faptul că a trecut de la Pro România la PNL și a oferit astfel PNL o majoritate fragilă în Parlament pentru a prelua guvernarea să se oprească la Steaua României și mai sper că președintele nu va marșa mai mult, cu o numire a acestuia ca ministru al Educației.” 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.