EXCLUSIV Interviu. Deputatul Daniel Gheorghe: ”Rusia este dușmanul natural al României. Bucureștiul trebuie să aducă Basarabia acasă”. Însemnătatea parteneriatului strategic cu Statele Unite

Deputatul liberal Daniel Gheorghe – care deschide lista PNL Ilfov pentru Camera Deputaților – explică, într-un interviu oferit Podul.ro, că Rusia a fost, este și rămâne dușmanul natural al României, în aceste condiții parteneriatul strategic cu Statele Unite reprezentând ce mai mare împlinire a țării noastre, care trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a readuce Basarabia acasă.

Daniel Gheorghe subliniază și faptul că, din punct de vedere al politicii externe, România trece printr-o perioadă de fast, datorită triplei sale posturi: membră a NATO, membră a UE și parteneră specială a Statelor Unite, ceea ce înseamnă că țara noastră are o șansă uriașă să își valorifice potențialul economic și geostrategic.

Reporter: Domnule Daniel Gheorghe, a devenit o obișnuință să descoperim politicieni care nu au avut treabă cu școala, nici măcar tangențial, ori și-au falsificat CV-ul. Dumneavoastră cum ați fost la școală?

Daniel Gheorghe: Sunt născut și crescut în Otopeni, în nordul județului Ilfov, în vechii codrii ai Vlăsiei. Clasele I-VIII le-am făcut la Liceul Ioan Petruș din Otopeni, iar liceul pe care l-am absolvit e Colegiul Național Spiru Haret din Capitală. Apoi am urmat Facultatea de Istorie din cadrul Universității București. În școală eram un elev care de regulă nu prea avea răbdare să înmagazineze foarte multă informație, dar atunci când era interesat de un subiect anume avea o capacitate nu doar de a învăța, ci și de a lega lucrurile, de a le pune într-o schemă logică, și asta cu o ușurință care mă surprindea chiar și pe mine. Mă plictisem repede de anumite materii, însă altele îmi plăceau foarte mult, ceea ce m-a motivat să excelez. Am terminat licența și masterul cu nota 10 la Universitatea București.

Deschid o mică paranteză: știu că așa-zișii oameni noi, care se tot erijează în superinteligențe și care sunt produsele sistemului neocorporatist – e vorba, în fapt, de proletariatul secolului al XXI-lea, ca să fiu mai explicit –, ei bine, acești oameni noi au impresia că noi, cei din PNL, suntem așa, veniți de nicăieri, că am fi un fel de pesediști cu alură mai occidentală. Asta este o aberație – în realitate, există oameni de calitate în absolut toate partidele, de la dreapta la stânga și de la stânga la dreapta, am văzut-o în Parlament.

Revenind la cazul particular al liberalilor, observ că oamenii ăștia noi insistă în mod uzual că ”toți sunteți la fel”, referindu-se la clasa politică în genere și uitând că și ei fac parte din ea, sau că ”toți sunteți aceeași mizerie” și alte prostii de genul ăsta care sunt vehiculate pe toate canalele de comunicare. Bazaconiile astea nu au nici cea mai mică legătură cu realitate, haideți să fim serioși.

De exemplu, eu provin dintr-o familie în care s-a făcut politică și cu generații în urmă. Bine, asta nu contează pentru oamenii noi care parcă s-au născut ieri și au impresia că totul li se cuvine. Ei se leagă de faptul că tatăl meu este primar, de parcă asta ar fi vreo vină, dar evită să recunoască un aspect ce ține de domeniul evidenței: tatăl meu este primar în Otopeni de 24 de ani, ceea ce înseamnă că este unul dintre cei mai buni primari din țară, altminteri nu l-ar vota oamenii. Sunt anumite lucruri în care mă înțeleg cu el, dar sunt și anumite aspecte în care avem păreri divergente, fiindcă așa-i la noi, în Partidul Național Liberal, e libertate. În familia mea s-a făcut politică în mod constant, exceptând perioada comunismului, de la începutul secolului XX și până în prezent. Străbunicul a fost primar în Otopeni la rândul lui, de vreo două ori, până să vină comuniștii. Am avut oameni persecutați politic în familie, am avut refugiați politic, am avut rude care au ajuns în temnițele comuniste. Prin urmare, nu suntem așa, veniți de ieri pe-aici, iar oamenii noi trebuie să înțeleagă asta.

Atacurile la adresa mea vin în principal din două direcții, de la stânga socialistă obișnuită, adică din zona PSD, dar și de la stânga progresistă, mă refer la plăcinta USR-Plus. Progresiștii zilelor noastre au tendința să creadă că lumea a început ieri. Câteodată mai că ai impresia că anul zero al omenirii a fost acum doi sau trei ani, așa au unii impresia. Însă modul acesta de a precepe lucrurile nu-i deloc unul care să se raporteze la aspecte reale, dimpotrivă.

Avem și noi, cei din PNL, o educație de acasă și din instituții de învățământ, avem o tradiție, o identitate, și-s foarte mulți colegi de-ai mei liberali care îndeplinesc aceleași criterii. Eu am fost olimpic național la istorie, am participat la mai multe olimpiade naționale. În clasa a XII-a am fost la doar zece sutimi ca să ies primul pe țară la istorie, deci nu sunt, așa, parașutat pe undeva. Dar știm cu toții cum acționează mecanismele denigrării și ale terorismului intelectual, fiindcă despre așa ceva e vorba, să nu ne ascundem după deget. În realitate, astea sunt principalele ”argumente” ale ofesnsivei stângii în perioada de astăzi.

Eu am crescut în casă cu tablourile regilor României și cu cele ale Brătienilor, cunosc ce înseamnă moștenirea național-liberală a României, atât din școală cât și din familie, și m-am cam săturat să închidem ochii și să-i lăsăm pe acești oameni noi, care se cred miezul pământului, să facă legea în România. Țara noastră are nevoie de valori, elite și meritocrație, nu de o birocrație și nici de o oligarhie corporatistă. Între clientelismul PSD, pe care-l știm cu toții de 30 de ani, și oligarhia birocratică a USR-Plus, trebuie să înțelegem că PNL propune libertate și competiție de valori, acestea fiind dundamentele pe care se structurează cu adevărat elitele. Nu pe bază de CV-uri contrafăcute, nu pe bază de granturi pe la instituții cu denumiri pompoase și cu mize obscure, și cu atât mai puțin trăind într-o lume a minciunii și a ipocriziei.

Cei care cred că sunt venit de altundeva să stea liniștiți. Eu sunt un produs al României, nu vin dintr-o familie de securiști, nici din una de mai știu eu ce îmbuibați. Sunt un om care pur și simplu și-a dorit de mic să se implice, devenind astfel pasionat de politică. Țin minte că prin 1987-1988, eram foarte mic, mi-a arătat tatăl meu o hartă a României și mi-a spus ”uite, aici e Basarabia, aici e Muntenia, Moldova, Transilvania...”. La un moment dat mi-a zis și că rușii ne-au luat Basarabia, iar reacția mea a fost ”De ce ne-au luat-o? Hai s-o aducem înapoi să fie din nou a noastră...” Din păcate nici astăzi nu este a noastră, dar timpul nu e pierdut. Trebuie să aducem Basarabia înapoi acasă.

Cum credeți că e România pe plan extern în acest moment? Stăm bine?

Daniel Gheorghe: România este astăzi într-o situație deosebit de privilegiată. Niciodată România nu a beneficiat de mai multă siguranță și stabilitate decât în acești ani, în tripla sa calitate de membră a NATO, de membră a UE și de parteneră strategică a SUA. NATO e esențială, s-o spunem explicit, este garanta păcii, stabilității și coeziunii în lumea civilizată. România e și parte a Uniunii Europene, care din păcate a îmbrăcat o formă cam birocratizantă și cam socialistă pentru gusturile mele liberal-conservatoare, dar care are tot timpul să se restructureze și să se redefinească. România beneficiază, evident, de accesul pe piața europeană, de libertatea de mișcare și de capacitatea de a putea să genereze bunuri și produse care să participe într-o competiție cu cele europene. Miza proiectului european este să reușim să creștem împreună. Teoretic, spre așa ceva ar trebui să mergă Uniunea Europeană.

Parteneriatul strategic cu Statele Unite este fundamental, e cel mai bun lucru care se putea întâmpla. Știm cu toții că bunicii și străbunicii noștri i-au așteptat pe americani, după al Doilea Război Mondial, și ar fi fost minunat ca ei să fi venit atunci, să ne salveze de URSS și criminalii ei, când rezistența armată anticomunistă din munți îi aștepta cu ochii pe cer, sperând la avioane și parașutiști, dar cum  niciodată nu este prea târziu, e foarte bine că azi ne aflăm în acest parteneriat strategic cu America.

Să vă mai spun o chestiune: atât timp cât ești membru NATO, membru UE și partener strategic al SUA este practic imposibil să ajungi ținta unei agresiuni militare. Dacă împotriva României ar avea loc așa ceva, fie din direcția Rusiei, fie din partea unui alt actor regional sau internațional, o astfel de agresiune ar antrena cu sine un întreg val de răspunsuri ce ar duce la o situație greu de gestionat. Umbrela NATO, apartanența la Uniunea Europeană și apoi relația specială cu Statele Unite sunt cele trei elemente esențiale care definesc astăzi România.

Pe de altă parte, eu văd și politica foarte bună pe care o face Polonia. Dacă ne uităm pe hartă, Polonia este la Marea Baltică ce este România la Marea Neagră și în Europa de Sud-Est. Acest culoar strategic, care pornește cu Țările Baltice, continuă cu Polonia, cu spațiul ex-cehoslovac, coboară apoi prin Ungaria, unde sunt anumite situații delicate, tulburi, venind în România și spațiul ex-iugoslav, Bulgaria, Grecia, practic este – nu-mi permit să-i spun cordon sanitar, pentru că termenul e unul deosebit de folosit în contexte nu tocmai fericite –, dar este, pe undeva, spațiul strategic prin care Europa și Statele Unite pot ține departe amenințarea regimurilor autoritariste. Și în acest caz ne gândim la Rusia lui Putin, în primul rând, care, după cum vedem, s-a reinstaurat, odată cu anexarea Crimeei, ca putere hegemonică la Marea Neagră, dar ne referim și la Turcia lui Erdogan, care a devenit un stat incontrolabil, a degenerat complet și încalcă grav toate tratatele internaționale pe care le-a semnat, pornind cu  Tratatul de la Lausanne, care a pus bazele Turciei moderne, și nesocotind Convenția de la Montreux, care privește statutul strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Prin acțiunile din ultimii ani, Turcia se exclude complet din lumea civilizată.

Un permanent pericol îl reprezintă și Iranul, în special din  perspectiva contracarării aliaților SUA din Orientul Mijlociu – de-a lungul ultimilor ani au existat momente extrem de tensionate care au amenințat să explodeze într-un război devastator în Orient, un război mai grav și mai complicat decât cele din Irak și Afganistan.

Nu îmi place deloc că România își joacă politica externă precum o țară mică care nu e nici membră NATO, nici UE, o țară care pare încă împotmolită în acea zonă gri de la începutul anilor ꞌ90. Problema Basarabiei e cât se poate de concludentă în acest sens. Din nefericire, România a ajuns să fie un element reactiv în Basarabia, nu unul proactiv, lăsându-se de multe ori manipulată de interesele infracționale emanate de oligarhia rusofilă care a ajuns stăpână la Chișinău. Știm parabola mielului care suge la două oi sau a iedului care suge la două capre, una România, alta Rusia, dar așa ceva nu se mai poate. Basarabia este teritoriu românesc. Și cred că inclusiv Germania ar trebui să înțeleagă foarte clar că aceste blaturi pe sub masă pe care le face cu Rusia lui Putin ar trebui să înceteze definitiv. Mi-e cât se poate de clar că România trebuie să joace atât la nivel european cât și pe relația cu SUA tot ce înseamnă acest spațiu al nostru dintre Prut și Nistru, întrucât Basarabia reprezintă un teritoriu de interes strategic vital pentru România, un teritoriu care se află încă sub dezastrul controlat al Rusiei. Să fie clar pentru toată lumea: Basarabia a fost, este și rămâne cea mai importantă și mai stringentă problemă de politică externă a României. Nu o putem lăsa la mâna oricui, cu atât mai puțin în gheara tovarășilor lui Putin de la Budapesta, care se tot dau negociatori între Uniunea Europeană și Chișinău. Ceea ce este de-a dreptul halucinant.

După momentul Snagov 1995, când s-a găsit un numitor comun pentru reprezentanții tuturor partidelor politice, soluțiile statuate atunci ducând la integrarea europeană și euroatlantică a României, până în 2007, cred că avem nevoie acum de un astfel de moment în ceea ce privește Basarabia. Am pierdut nepermis de mult timp, e rușinos și umilitor ce se întâmplă. România trebuie să își depună toate eforturile și resursele pentru readucerea Basarabiei la țara mamă. R. Moldova e un stat eșuat, o gubernie întreținută artificial de interesele geostrategice rusești și de niște găști infracționale cu intense conexiuni la Moscova, în primul rând, dar și la Berlin, Budapesta și, din păcate, la București.

Și-ar mai fi un aspect: România trebuie să devină un actor important și în zona balcanică, pentru că noi aparținem Europei de Sud-Est. Asta-i realitatea și știu prea bine că multora nu le place s-o audă, fiindcă mulți au impresia că România ar fi un fel de Suedie, de Belgie, dar asta nu-i adevărat nici pe departe. România are propra ei tipologie și identitate, are atuurile ei, pornind de la o economie cu un mare potențial de creștere.

Eu sunt un om cu o viziune filo-bizantină, ca să zic așa, pun mare accent pe moștenirea noastră străveche de aici, din Europa de Sud-Est. Plasarea noastră pe această placă tectonică a geopoliticii mondiale ne-a fost de multe ori un adversar și ne-a creat situații cumplite în istorie, crunte. Al Doilea Război Mondial e cea mai bună dovadă în acest sens. În condițiile în care România e membră NATO și UE și se află într-un parteneriat strategic cu Statele Unite, avem acum o șansă uriașă să ne valorificăm potențialul economic și geostrategic.

Vă considerați proamerican?

Daniel Gheorghe: Da, sunt proamerican de dinainte să devină la modă. America este și trebuie să rămână partenera strategică a României – altă cale nici nu poate exista. Cred că administrația Trump reprezintă o mare șansă pentru România de a se apropia de SUA și de a avea acea legătură reciproc avantajoasă între două națiuni care au destul de multe în comun.

Sunteți proeuropean?

Daniel Gheorghe: Mă consider proeuropean sub aspectul a ceea ce înțeleg eu prin Europa. Pentru mine, Europa înseamnă filosofia greacă antică pornind de la Platon și Aristotel și mergând până la Sfinții Părinți ai Bisericii, Ioan Gură de Aur, Grigore de Nyssa, Vasile cel Mare, Grigore de Nazzians, trecând prin lucrarea sfântului apostol Pavel și, evident, prin cea a sfântului apostol Petru. Sunt proeuropean în condițiile în care cred că sistemul instituțional moștenit de la romani și adoptat în modernitate, păstrat, prin intermediul Bisericii, care a dat naștere democrației moderne și democrației liberale, este unicul sitem socio-politic din lume care poate asigura cu adevărat drepturi, libertăți și șanse pentru toți cetățenii.

Sunt proeuropean în condițiile în care libertatea, democrația și demnitatea umană rămân și sunt aceleași valori fundamentale l-a care s-au raportat părinții fondatori ai Uniunii Europene. Robert Schuman, Alcide De Gasperi, Konrad Adenauer și Jean Monnet erau personalități care puneau un mare accent pe valorile identitare ale Europei, iar această identitate europeană nu poate fi niciodată desprinsă de ceea ce înseamnă moștenirea creștină în toate sensurile ei, spiritual, etic, socio-cultural.

Prin moștenirea creștină mă refer atât la cea catolică și protestantă, în Occident și în Europa Centrală, cât și la cea ortodoxă din Est și Sud-Est. Europa se întemeiază pe valori creștine, să nu uităm asta niciodată, fiindcă astfel ne-am uita pe noi. De notat și că, în 1950, în preajma momentului în care s-au pus bazele Uniunii Europene, Schuman, De Gasperi și Konrad Adenauer s-au întâlnit într-o catedrală catolică, unde s-au rugat pentru viitorul proiectului european, proiect întemeiat pe morală creștină, demnitate umană, libertate, democrație, pluralism și respect între oameni. Europa reprezintă moștenirea celor două milenii de istorie creștină. Asta înseamnă Europa pentru mine, nu birocrație, nu ideologie, nu corectitudine politică și relativism moral, cultural, care-i face pe unii să dărâme totul în cale, să calce în picioare rădăcini și să atace Biserica aproape la fel cum o făceau și turcii, acum sute de ani, când scoteau ochii sfinților de pe pereții catedralelor și bisericilor creștine din Europa.

Ați fost acuzat în trecut de simpatii pro-rusești. Ce credeți dumneavoastră despre Rusia?

Daniel Gheorghe: Acuzațiile la care vă referiți sunt niște tâmpenii sinistre, caraghioase. Părerea mea despre Rusia e aceeași pe care, acum o sută de ani, o aveau Ion I. C. Brăteanu și Take Ionescu. E imposibil ca România să fie prietenă cu Rusia. Rusia a avut permanent această tendință de expansiune spre spațiul românesc. Acele afirmații de acum o sută de ani ale lui Ion I. C. Brăteanu și Take Ionescu, cum că Rusia este dușmanul natural al României, și asta nu dintr-o perspectivă a urii, a subiectivismului, ci dintr-o perspectivă a geopoliticii și a istoriei, sunt cât se poate de actuale, de legitime. Trebuie întotdeauna să fim într-o alianță de state mai puternică decât Rusia sau mai puternică decât alianța pe care Rusia o conturează în jurul său. Cele afirmate rămân valabile pentru posteritate. Expansionismul rus, indiferent de care a fost motorul său, a reprezentat întotdeauna un pericol pentru România.

Rusia nu ne poate fi prietenă. Asta a arătat istoria cu vârf și îndesat. Să ne aducem aminte ce se întâmpla în secolele XVII-XIX, când aveau loc pe teritoriul Țării Românești și al Moldovei celebrele războaie ruso-turce. Să ne gândim ce jafuri aduceau, ce nenorociri, ce cotropiri înfiorătoare. Apoi să ne gândim la momentul Basarabia 1812, Basarabia care încă rămâne o rană deschisă în sufletul neamului românesc, o Basarabie care n-a aparținut niciodată lumii slave și care a fost dezmembrată din trupul Moldovei istorice printr-o înțelegere turco-rusă. Apropo de turci și de ruși care joacă foarte pervers de multe ori în anumite momente.

Și-apoi avem contextul din 1878, când, să nu uităm, am fost la un pas de război cu Rusia. Puterea țaristă a Rusiei de atunci chiar a cerut demobilizarea Armatei Române și a intervenit Carol I care a spus că Armata Română poate fi înfrântă, dar niciodată nu poate fi demobilizată și umilită, așa cum tot încercau rușii în momentul acela. Nu doar că nici nu se punea problema ca Țările Române să primească Dobrogea, dar erau privite ca un spațiu care trebuia să fie ras de pe fața pământului pentru ca Rusia să facă legătura între spațiul Est-slav și Bulgaria, în Sud.

În momentul revoluției bolșevice, în timpul guvernărilor succesive de atunci, Brătianu, Averescu și Marghiloman, s-au dat două bătălii foarte importante împotriva hoardelor bolșevice, pentru că așa trebuie să le numim. După revoluția de la Petrograd și mai apoi de la Moscova, s-a încercat destructurarea României pe filieră comunistă, dar tentativa avea să eșueze umilitor, întrucât Armata Română a obținut atunci două victorii extrem de importante, la Galați și la Tighina, victorii fără de care este posibil să nu mai vorbit acum despre Marea Unire.

Apoi a urmat abominabila, criminala invazie sovietică din 1944, au urmat închisorile de exterminare, terorismul de stat impus de NKVD și distrugerea unei națiuni. România arată în halul în care arată astăzi din pricina genocidului săvârșit de Rusia și de năimiții ei comuniști. Au venit pe tancurile sovietice găști de criminali și de derbedei scoși din toate penitenciarele URSS, astfel de lumpeni fiind transformați în colonei și generali de Securitate, de Miliție și în torționari prolifici. Acesta este adevărul istoric și avem datoria să-l spunem oricând și oriunde. Rusia este dușmanul natural al României.