Candidatul dreptei unite la Primăria Sectorului 5, Cristian Băcanu, a declarat că actualul primar, pesedistul Daniel Florea, nu se poate încadra nici la categoria "a furat, dar a mai făcut câte ceva şi pentru oraş".
Băcanu, pe Facebook: "Există ȋn această ţară unele cazuri de primari hoţi, despre care cetăţeanul resemnat spune: “A furat, dar a mai făcut câte ceva şi pentru oraş.” Daniel Florea, de la sectorul 5, nu se ȋncădrează nici măcar ȋn acea tipologie de primar care fură, dar mai face câte ceva şi pentru sector. Daniel Florea sau #DF, cum ȋi place lui să se promoveze, nu a făcut nimic bun pentru locuitorii sectorului 5, ȋn cei 4 ani de mandat.
Banii publici, banii contribuabililor au fost sifonaţi timp de 4 ani de zile de către clientela lui #DF şi ȋn loc nu a rămas nimic palpabil.
Din 27 septembrie, primarul #DF – Doar Furt, pleacă acolo unde ȋi este locul, iar Primăria Sectorului 5 va ȋncepe să lucreze pentru bunăstarea locuitorilor şi cu maximă responsabilitate şi transparenţă ȋn cheltuirea banilor publici.
#AJUNGE".
Totodată, Cristian Băcanu a enumerat o serie de probleme cu care se confruntă cetățenii Sectorului 5 sub administrația pesedistului Florea, în timp ce pesediștii sunt preocupați să plătească anumite oficine de propagandă pentru a ascunde mizeria sub preș, în loc să dezvolte zona pe care o administrează.
Băcanu: "În 2016 actualul primar a promis că reabilitează toate blocurile din sector. De 4 ani de zile a reabilitat 9 blocuri. În 31 de străzi în Sectorul 5 nu există asfalt, în Capitala României.
Primăria Sectorului 5 are contract cu o instituție de presă pentru ca ăia să-l poleiască pe primar. Oamenii muncesc, își plătesc taxe și impozite, iar tu le iei banii și te duci și îi dai la un site? Păi nu mai bine faci treabă și scrie frumos toată lumea de tine că ți-ai făcut treaba decât să îi plătești pe unii să mintă?
În Sectorul 5 nu există învățământ dual, adică nu există un parteneriat între primărie și investitori prin care să se pregătească oamenii în regim de școală profesională, să îi ajute pe acei copii și tineri care provin dintr-un segment social defavorizat să ocupe un loc de muncă bine plătit.
Trebuie să dezvoltăm economic Sectorul 5, trebuie să debirocratizăm administrația publică locală, investitorii să vină cu ușurință în S5. Dacă lucrăm online nu ai cum să dai șpagă".
Vedeți video:
Amintim că europarlamentara USR Clotilde Armand a dezvăluit, pe Facebook, că primarul PSD al Sectorului 5, controversatul Daniel Florea, l-a îndopat pe propagandistul pesedist Bogdan Chirieac (șeful sinecurii ”mediatice” DCnews) cu 30.000 de euro, în condițiile în care Morsa Competentă este îmbuibată, în mod uzual și de ani de zile, cu milioane și milioane de lei, bani publici, prin intermediul direct al liderilor și al primarilor PSD. (mai multe detalii AICI)