Haos la Berlin. Ciocniri sângeroase între negaționiști și forțele de ordine, în condițiile unei creșteri alarmante a numărului de infectări


Haos la Berlin. Ciocniri sângeroase între negaționiști și forțele de ordine, în condițiile unei creșteri alarmante a numărului de infectări

Cel puțin 20.000 de oameni au ieşit sâmbătă în stradă, la Berlin, pentru a protesta contra măsurilor anti-coronavirus. Întrucât protestatarii nu au respectat nicio măsură de protecţie, Poliţia a primit misiunea să dizolve demonstraţiile, scrie Deutsche Welle.

DPA relatează că, potrivit anunţului făcut pe Twitter duminică dimineaţa de poliţia din Berlin, 18 ofiţeri de poliţie au fost răniţi în acţiunea de dispersare a manifestanților.

Trei poliţişti au fost internaţi.

Demonstranţii reuniţi în faţa Porţii Brandenburg din Berlin, au cerut renunţarea la măsurile de protecţie anti-COVID. Aceasta în pofida creşterii numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în ultima vreme. Mobilizaţi au fost peste 1000 de poliţişti. Potrivit forţelor de ordine, cea mai amplă din cele câteva de demonstraţii a reunit în jur de 17.000 de oameni, urmată de un miting cu aproximativ 20.000 de participanţi.

Poliţia berlineză i-a obligat să coboare de pe scenă pe organizatorii evenimentului pe motiv că nu au reuşit să asigure respectarea măsurilor de siguranţă. Majoritatea participanţilor nu purtau măşti de protecţie şi nu respectau distanţarea socială.

Au existat și mai multe momente, în care protestatarii s-au confruntat cu contra-demonstranţi. Forţele de poliţie s-au străduit să izoleze cele două grupuri unul de celălalt.

Mai mulţi contramanifestanţi, inclusiv un grup de aşa-numiţi "bunici împotriva extremei drepte", i-au insultat pe militanţi numindu-i "nazişti".

Motto-ul manifestaţiei, "Ziua Libertăţii", este de asemenea titlul unui film al realizatoarei naziste Leni Riefenstahl despre conferinţa partidului lui Adolf Hitler NSDAP în 1935, scrie agerpres.ro. Numărul demonstranţilor a fost însă mult mai mic decât 500.000, cifra anunţată de organizatorii acestei mobilizări.

Mai mulţi politicieni au criticat mobilizarea. Saskia Esken, şefa social-democraţilor, partid minoritar în coaliţia guvernamentală cu conservatorii Angelei Merkel, i-a criticat pe aceşti "Covidiots".

"Fără distanţare, fără mască: ei pun în pericol nu doar sănătatea noastră, dar şi succesul nostru împotriva pandemiei şi pentru redresarea economiei, a educaţiei şi a societăţii. Iresponsabil!", a scris ea pe Twitter.

Jan Redmann, liderul CDU în parlamentul landului Brandenburg, a estimat pe aceeaşi reţea socială: "încă 1.000 de noi infecţii pe zi, iar la Berlin sunt demonstraţii împotriva măsurilor anti-coronavirus? Nu ne mai permitem aceste absurdităţi periculoase".

Autoritățile din Germania, una din țările europene care a gestionat până în prezent excepțional pandemia de COVID-19, având în jur de 9.200 de morți la peste 211.000 de persoane infectate, sunt alarmate de creşterea din nou a numărului de infecţii în ultimele săptămâni.

Mulţi experţi se tem de declanşarea unui al doilea val de infectări cu coronavirus, ceea ce ar însemna revenirea la măsuri mai dure de carantină. De la mijlocul lunii iulie, numărul infectărilor a crescut din nou.

Sâmbătă, numărul de noi infecţii a crescut cu 955 faţă de ziua precedentă, un nivel ce nu a mai fost atins de la 9 mai, potrivit Institutului de sănătate Robert Koch.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.