Acum câteva zile, scriam despre spitalul modular, ultraperformant, care stătea nefolosit în curtea spitalului Elias. A fost ridicat din fonduri private, cu ajutorul unui ONG, așa că doctorul Arafat și asociații săi l-au sabotat. Credeam însă că, după intervenția premierului PNL Orban, spitalul va fi imediat deschis, mai ales că clinicile de stat din București sunt deja copleșite de bolnavii de covid-19. Am greșit. Statul român a trimis către această unitate medicală niște ventilatoare inutilizabile, deci secția de terapie intensivă tot nefolosită a rămas!
În acest timp, un alt spital modular, construit de stat, respectiv de ministerul Apărării, a devenit inutilizabil la prima ploaie puternică, de vară, așa că pacienții cu covid-19 au fost evacuați.
Aceste două istorii, puse față în față – un spital privat, impecabil, dar sabotat de funcționărimea doctorului Arafat, și unul de stat, improvizat și eșuat la o banală ploaie de vară – arată odată în plus de ce sistemul medical de stat este un dezastru și singura soluție este privatizarea.
Însă situația este mult mai gravă. A izbucnit valul II al infectărilor cu covid-19 și România este complet nepregătită. Nu sunt locuri suficiente la terapie intensivă, nu sunt suficiente ventilatoare mecanice, nu există tratamente antivirale. Managementul spitalelor a rămas, cu mici excepții, cel de dinainte de pandemie: sub controlul baronilor locali.
De ce suntem în această situație? Cum se face că, deși a avut la dispoziție circa cinci luni să se pregătească de valul II, România este aproape la fel de nepregătită, din punct de vedere medical, ca-n martie? Răspunsul e simplu și sunt convins că-l intuiau majoritatea cetățenilor: fiindcă, pentru administrația de stat, locală sau centrală, pandemia a fost o oportunitate de a face bani și atât. În timp ce milioane de cetățeni români erau închiși în case și speriați cu știri lugubre despre morți îngrozitoare, cei care conduc țara – atât la nivel local, baronii, cât și la nivel central, la Guvern – inventau noi metode de jaf, adaptate momentului. Achizițiile făcute de compania de stat Unifarm – măști scumpe și inutilizabile, printre altele – sunt doar un exemplu. Șeful DNA, Crin Bologa, spunea, în luna mai, că are în lucru 33 de dosare privind achizițiile făcute în perioada pandemiei. Mi se pare puțin, dar mai bine decât nimic. Sper să nu le țină la sertar până când faptele se prescriu.
Achizițiile bine vămuite sunt doar o parte a problemei. În plus, PNL n-a depolitizat nimic, ci și-a pus peste spitale propria clientelă, acolo unde a putut. Cine poate să uite că, în Neamț, ministrul Tătaru numise la șefia spitalului județean un patron al unei firme de pompe funebre? Iar la spitalul din Câmpeni plasase un șef de restaurant...
Pandemia a avut, deocamdată, un singur avantaj: a scos la suprafață tot dezastrul din statul român și orice om normal care a vrut să vadă l-a văzut. Mizeria nu a mai putut fi ascunsă. Fără această pandemie n-am fi știut, de exemplu, că în fieful lui Marian Oprișan, în Vrancea, șeful spitalului județean este un hoț de conserve, condamnat penal. Tot sistemul acesta - să spui că este “criminal“ este deja prea puțin - trebuie dărâmat. Demolat. Reconstruit de la zero. O voi repeta de câte ori am ocazia: privatizați sistemul medical de stat și veți salva mii sau zeci de mii de vieți.
Cât despre cei care au continuat să jefuiască pe perioada pandemiei, nici o pedeapsă nu este prea mare. Înțeleg, pedeapsa cu moartea este interzisă de normele “europene“, soluția este condamnarea pe viață, fără posibilitate de eliberare.