Un număr important de oameni de afaceri și politicieni din Rusia a avut acces la un vaccin împotriva noului coronavirus încă din luna aprilie, relatează Bloomberg, precizând că informația a fost furnizată de surse familiare cu eforturile disperate ale Rusiei de a avea cât mai curând un „antidot” pentru COVID, în condițiile în care numărul infectărilor a sărit de 750.000.
Directori de companii, printre care și cei ai gigantului aluminiului United Co. Rusal, magnați multimiliardari și oficiali ai statului au fost vaccinați anti-Covid de Institutul moscovit de stat Gamaleia, la începutul lunii aprilie. Identitatea exactă a celor care au primit vaccinul experimental nu a fost dezvăluită.
Prima fază de testare a vaccinului dezvoltat de Gamaleia, cu finanțare de la bugetul de stat în cadrul unui program de cercetare cu implicarea Ministerului rus al Apărării, s-ar fi încheiat săptămâna trecută și a implicat și personal militar. Ar fi vorba de cel puțin 40 de persoane care s-ar fi oferit voluntar să primească. Etapa a doua de testare a început deja și implică un număr de ordinul sutelor de voluntari, mai scrie Bloomberg.
Institutul rus nu a comentat aceste informații, dar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, vindecat de COVID-19 după ce a fost confirmat pozitiv și spitalizat în luna mai, a precizat că nu cunoaște numele niciunuia dintre participanții la vaccinările experimentale.
În ce privește vaccinarea președintelui Vladimir Putin, Peskov le-a spus, luni, reporterilor într-o conferință de presă că „probabil nu ar fi o idee prea bună să administrezi unui șef de stat un vaccin necertificat”.
Un alt oficial rus a declarat că etapa a treia de testare va începe în jurul datei de 3 august. Vor fi vaccinate mii de persoane din Rusia, Arabia Saudită și Emiratele Arabe și că este foarte posibil ca vaccinul să fie distribuit la nivel național chiar din septembrie.
Totuși rezultatele vaccinului experimental dezvoltat de Gamaleia s-ar putea să nu fie chiar așa un mare succes din moment ce hackerii ruși conectați cu serviciile secrete ale Kremlinului tot încearcă de luni bune să penetreze bazele de date ale centrelor de cercetare vestice, unde se află în teste diverse variante de vaccin.