Ce îl îndeamnă un părinte pe fiul său să facă după ce un prieten îi spune „săracule!”. Scrisoarea emoționantă a unui profesor pentru alungarea tristeții copilului său


Ce îl îndeamnă un părinte pe fiul său să facă după ce un prieten îi spune „săracule!”. Scrisoarea emoționantă a unui profesor pentru alungarea tristeții copilului său

Marcel Bartic, profesor de istorie la Liceul Teoretic Little London din Voluntari, județul Ilfov, îi adresează o scrisoare publică impresionantă fiului său, Luca, pe care l-a văzut întristându-se după ce un prieten i-a spus „săracule”. Deși are destinatar precis, mesajul este unul universal adresat tuturor copiilor, dar și părinților care, adesea, nu știu să gestioneze situațiile tensionate dintre copii și, în loc să intervină pentru aplanarea acestora, îi întărâtă, se implică nepotrivit în certuri inocente, pierd ocazii importante pentru a fi reale surse de inspirație pentru copiii lor și de a le vorbi despre lucrurile cu adevărat valoroase.

Redăm mai jos integral scrisoarea părintelui:

„Scrisoare pentru fiul meu, Luca

Salut, copile!

Ești trist astăzi. Ești amărât tare de tot. Te-am văzut. Am simțit că nu ești în regulă.

Pentru că unul dintre prietenii tăi ți-a spus "săracule".

Nu fi supărat pe el. Sunteți prieteni buni și știi că mâine veți vorbi din nou. Vă veți juca din nou. Sunt sigur că nu a spus-o din răutate. Și mai știu că vă înțelegeți bine. La vârsta voastră e ușor să fii răutăcios. Poate că și tu ai fost uneori și nu ți-ai dat seama. Treci peste. E doar un moment în care vă testați limitele. De care nu sunteți nici unul conștienți. Dar ai să vezi că, pe măsură ce creșteți, lucrurile astea vă vor fi mai clare. Noțiuni ca bogăția, sărăcia, banii, averea, sunt lucruri pe care nici noi adulții nu le înțelegem bine. Darmite voi, copiii.

Nu fi trist. Va trece. Mâine veți vorbi din nou. Vă veți juca din nou. Sunt sigur că deja îi pare rău.

Copile, vreau să știi că nu ești sărac. Deloc. Ai un acoperiș deasupra capului. Ești sănătos tun. Vesel. Creativ. Excesiv de creativ dacă mă întrebi pe mine...  :) Când ai să crești mai mare, dragă Luca, vei vedea că adevărata bogăție constă nu în cantitatea de lucruri pe care le deții. Ci în mândria, satisfacția de a le fi obținut prin munca ta. Vei fi bogat atunci când vei avea lucruri pentru care știi că tu ai muncit. Te-ai străduit pentru ele. Ai investit timp, energie, efort. Pasiune. Vei fi bogat când vei învăța să prețuiești fiecare lucru pe care îl ai. Indiferent cât de mic sau nesemnificativ ar fi. Oricât de ieftin și fără de firmă ar fi.

Copile, bogat ești atunci când îi ai pe cei dragi în jurul tău. O, nu-ți imaginezi cât de bogat ești tu! Câți oameni te iubesc! Întreabă de fiecare dată de tine, cum te simți, dacă ești bine, ce-ai mai inventat, ce ai mai descoperit nou, ce-ai mai stricat că, na, ți se mai întâmplă și dintr-astea... Dragă Luca, cea mai mare avere pe lumea astea e să ai oameni care să țină la tine. Să le pese de tine. Să-ți fie alături când ești trist. Să se bucure împreună cu tine când ești fericit. Bogat ești atunci când cineva îți spune adevărul când nu faci ceva cum trebuie. Când e onest cu tine. Când are încredere să-ți spună lucruri foarte personale.

Dar dincolo de toate, știi când vei fi cu adevărat bogat, Luca?

Atunci când vei învăța să dăruiești.

Cea mai mare bogăție pe lumea asta e să înveți să dai altuia din ceea ce ai tu. Să împarți. Oricât de puțin ai avea. Să dăruiești altruist. Generos. Dezinteresat. Să nu aștepți nimic înapoi decât bucuria de a-l vedea fericit pe celălalt. Cea mai mare avere pe lumea asta nu e să strângi lucruri pentru tine. Ci să ai de unde să poți împărți și celorlalți mai puțin norocoși ca tine. Și dacă vrei să intri cu adevărat în top 3 cei mai bogați oameni de pe planetă, învață să te dăruiești pe tine însuți.

Învață să iubești.

Copile, nu fi trist. Sunteți doi copii buni. Cam năbădăioși ce-i drept. O să treacă. Bag mâna în foc că mâine veți fi prieteni iar. Dar asta e o lecție pe care e bine că ai învățat-o acum.

Pentru că îmi doresc ca voi, generația voastră, să redefiniți noțiunile de bogăție și sărăcie. Așa cam cum ți-am povestit mai sus.

PS: Ia zi-i, facem o partidă de șah? Sigur câștig de data asta. Ultima oară a fost doar așa, un ghinion. Nu eram eu în formă...”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.