Tudose îl NIMICEȘTE pe Dragnea: PSD se prăbușește la 17-18%. Băi băiatule, de ce nu te-ai internat într-un spital regional? EXCLUSIV


Tudose îl NIMICEȘTE pe Dragnea: PSD se prăbușește la 17-18%. Băi băiatule, de ce nu te-ai internat într-un spital regional? EXCLUSIV

Fostul premier PSD-ist Mihai Tudose șterge pe jos cu Liviu Dragnea, în exclusivitate pentru Podul.ro, pe care-l întreabă de ce a ales să se interneze într-o clinică particulară și nu într-un spital regional, în condițiile în care ”extrem de poasta guvernare PSD” nu e interesată de atragerea fondurilor europene necesare acestui domeniu esențial.

De asemenea, Tudose susține că PSD se prăbușește spre un prag critic – 17-18% – în preferințele electorale, tot din pricina lui Liviu Dragnea, a cărui unică preocupare este să se salveze de o condamnare la închisoare cu executare: ”Sondajele arată că PSD s-a prăbușit la 24%. Căderea este liberă, certă. Eu sunt convins că PSD o să coboare până la 17-18% – cam ăsta-i nucleul dur al partidului, adevăratul său prag critic. Cu Dragnea șef, PSD se îndreaptă spre disoluția totală, nu-i un secret pentru nimeni. Pe Dragnea nu-l interesează că distruge în mod programatic partidul, fiindcă el este preocupat doar să își salveze pielea și să nu ajungă la închisoare. Asta-i unica sa miză, deși pune partidul în gard”.

Podul.ro vă prezintă acuzațiile lui Mihai Tudose.

”Pe mine nu mă deranjează că Dragnea și acoliții lui fac un turneu prin țară, dar mă deranjează extrem de proasta guvernare emanată de PSD. Sunt sătul până peste cap de așa-zișii profesioniști de la Palatul Victoria, care se întrec în baliverne, erori și, ceea ce este cel mai grav, se întrec în bătaia de joc cu care-i tratează pe români.

Înțeleg că Dragnea s-a internat într-o clinică privată și că n-a mai ajuns să pună piciorul în Brăila, dar ce nu înțeleg eu, printre altele, este de ce a mai venit și domnul Leș, ministrul Apărării, în județul nostru? Leș nu-i vreo sculă în partid, nu are funcții, dar s-a grăbit să vină ca să tacă la o ședință politică, însă fără să găsească de cuviință să aibe o întâlnire cu militarii, cu rezerviștii din județ. Păi de ce mai ești ministru, măi băiatule? Sunt absurd dacă spun că ar fi fost normal să se întâlnească și el cu militarii, să-i întrebe de una, de alta, să le afle problemele? Măcar să-i fi întrebat: aveți șireturi?, vă lipsește ceva?

La Brăila a ajuns și ministrul Sănătății, doamna Pintea, care, când a intrat puțin într-un spital, i-a anunțat pe toți cei de acolo că ea nici nu avea de gând să facă o astfel de vizită, că ea se grăbea… Păi, dacă ești ditai ministrul la Sănătate, într-o țară cu problemele României, tu ce vrei să vizitezi, dacă nu un spital regional? Vreo fabrică de confecții? Indiferența asta față de problemele românilor va costa enorm PSD. Chiar nu îți poți bate joc în permanență de oameni.

În rest, ședința PSD de la Brăila s-a dovedit o butaforie de cea mai joasă speță. Ce mulți și ce mari suntem noi – asta a fost halucinația comună. După cum ați văzut, lumea din Brăila s-a săturat de minciunile PSD. Din câte știu, mulți dintre PSD-iștii aduși acolo nu au ieșit fericiți la final. N-au nici cel mai mic motiv. Primarul din Brăila le-a transmis oficial tuturor, și în special absentului Dragnea, să termine cu mutilarea Legilor Justiției și cu astfel de atacuri la adresa unor instituții esențiale întrucât aceste atitudini distrug partidul din punct de vedere electoral.

Sondajele arată că PSD s-a prăbușit la 24%. Căderea este liberă, certă. Eu sunt convins că PSD o să coboare până la 17-18% – cam ăsta-i nucleul dur al partidului, adevăratul său prag critic. Cu Dragnea șef, PSD se îndreaptă spre disoluția totală, nu-i un secret pentru nimeni. Pe Dragnea nu-l interesează că distruge în mod programatic partidul, fiindcă el este preocupat doar să își salveze pielea și să nu ajungă la închisoare. Asta-i unica sa miză, deși pune partidul în gard.

Am și eu o întrebare pentru Dragnea, dacă într-adevăr are probleme de sănătate și nu vrea doar să evite termenul de judecată: de ce ai ales să te internezi într-o clinică particulară, și nu într-un spital regional? Să te scoli în zori, să-ți iei număr de așteptare, să capeți trimitere la RMN, să stai printre bacterii și semeni bolnavi… Românii nu și-au dat funcția de al treilea om în stat și sunt nevoiți să treacă prin toate astea. Ia du-te, măi băiatule, la urgență, să vezi ce condiții sunt acolo! Pe zi ce trece, toți mai mulți români se satură de minciunile și abuzurile lui Dragnea”, a declarat Mihai Tudose, în exclusivitate pentru Podul.ro.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.