Ponta, în mod definitiv și irevocabil borfaș intelectual. Sentința ÎCCJ


Ponta, în mod definitiv și irevocabil borfaș intelectual. Sentința ÎCCJ

Jurnalista Emilia Șercan a semnalat miercuri că fostul premier Victor Ponta este în mod definitiv și irevocabil plagiator, sentința fiind dată ieri de ÎCCJ, iar pe cale de consecință titlul de doctor i-a fost retras în mod corect de către CNATDCU în 2016. 

"Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant PONTA VICTOR VIOREL, împotriva Sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iulie 2020" – se arată în minuta instanței.

Emilia Șercan, pe Facebook: "Știre exclusivă: Victor Ponta a pierdut definitiv și irevocabil la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu Ministerul Educației pentru anularea ordinului de ministru prin care i-a fost retras titlul de doctor în anul 2016. Prin decizia asta, Victor Ponta este în mod definitiv și irevocabil plagiator. 8 ani a durat, cu totul, din momentul în care au apărut informațiile despre plagiatul lui în Revista Nature și până ieri, când Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins lui Ponta recursul. 8 ani pentru a confirma evidența: Victor Ponta este plagiator, iar titlul de doctor i-a fost retras în mod corect de către CNATDCU în 2016".

Ministra Educației, Monica Anisie, a declarat că va pune în aplicare decizia ÎCCJ, subliniind că s-a făcut dreptate. "În sfârșit, se face dreptate! Sper ca această decizie să fie un mesaj clar pentru cei care au vrut să plagieze: acest lucru se pedepsește. Să fie descurajați", a declarat Anisie, pentru Edupedu.ro.

Victor Ponta a obținut titlul de doctor în drept din partea Universității București, în iulie 2003, cu teza intitulată „Curtea Penală Internațională”. Îndrumătorul științific al lucrării a fost Adrian Năstase, pe atunci premier în funcție.

La 18 iunie 2012, ediția online a revistei Nature a publicat știrea că Victor Ponta, "prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secțiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicații anterioare, fără să pună referințe exacte". Mai mult de jumătate din teza de 432 de pagini în limba romana a lui Ponta constă în texte duplicate, se arata în articolul din Nature, citat atunci de HotNews.ro. Acuzația era formulată pe baza unor documente compilate de un whistleblower anonim.

Plagiatul a fost confirmat apoi de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), instituție întârită în baza legii educației aplicate de Daniel Funeriu. Ponta a desființat, însă, forul, chiar în ziua în care acesta a anunțat verdictul.

Într-o conferință susținută în ziua în care Nature a dezvăluit plagiatul, Victor Ponta l-a acuzat pe fostul ministru Daniel Funeriu că ar fi sursa informațiilor referitoare la plagiatul său. Nature "este revista la care dă interviuri domnul Funeriu", a declarat Ponta la acea vreme, conform HotNews

În decembrie 2014, Victor Ponta a anunțat într-o scrisoare deschisă că renunță la titlul de doctor. În 2016, lui Victor Ponta i s-a retras, în cele din urmă, în mod oficial titlul de doctor, în urma unei noi investigații urmată de decizia de plagiat din partea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Ponta a deschis atunci două procese în instanţă, în care a cerut suspendarea, respectiv anularea ordinului ministrului Educaţiei, însă acţiunile sale au fost respinse.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.