Nelu Tătaru îl execută pe principalul vinovat al focarului COVID-19 din Spitalul Județean Suceava: "Nu poate acest domn să revină!"


Nelu Tătaru îl execută pe principalul vinovat al focarului COVID-19 din Spitalul Județean Suceava: "Nu poate acest domn să revină!"

Ministul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi seară, la Arad, că doctorul Mircea Macovei nu va reveni în funcția de director medical al al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, însă va putea lucra ca medic în cadrul unității medicale, conform Agerpres

"Nu va fi preluat managementul din nou (de către Macovei - n.r.). Acolo, după cum ştiţi, avem management militar, s-a întors din concediu directorul medical, dar având în vedere că este în continuare o anchetă în desfăşurare, chiar dacă este in rem, ştim exact ce s-a întâmplat cu acele testări, când au fost adunaţi mii de oamnei pentru testare. O să am o discuţie şi cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, nu poate acest domn să revină (...) Chiar dacă s-a întors, nu poate fi acceptată calitatea lui de director medical. Se poate întoarce ca profesionist, medic în acest spital, dar nu ca director medical", a declarat Tătaru, în timpul vizitei la spitalul de campanie amenajat la marginea municipiului Arad.

Amintim că premierul Ludovic Orban a transmis joi, în cadrul ședinței de Guvern, că nu poate accepta ca doctorul Mircea Macovei să revină în funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Reiterăm că Mircea Macovei, din postura de director medical, invoca un ordin de ministru fictiv pentru a-i pune pe medicii infectați cu noul coronavirus să muncească alături de colegii sănătoși, căci în caz contrar le rupe contractele de muncă. (citiți AICI mai multe detalii) Vestea că Macovei ar fi urmat să revină în funcția de director medical a scandalziat mai multe cadre medicale de la Suceava. (citiți mai multe detalii AICI și AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.