"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Republica finlandeză rusificată Carelia din cadrul Federației Ruse este foarte afectată de ruperea relațiilor ruso-finlandeze din cauza războiului de agresiune și ocupație al Moscovei în Ucraina. Această concluzie reiese intr-un răspuns exclusiv oferit pentru Podul.ro de către administrația rusească a Careliei, o republică ruso-finlandeză inventată de Stalin prin ocupație, actualmente aflată la granița cu Finlanda, stat membru UE și NATO.
Conform Ministrului Dezvoltării Economice și Industriei al acestei republici, Oleg Ermolaev (foto sus), Finlanda a servit mulți ani drept unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai Careliei de est. Totul a fost stopat odată cu începutul războiului de ocupație pe scară largă al Rusiei în Ucraina.
De atunci au fost întrerupte dialogul și contactele dintre părți, atât între autoritățile publice centrale, cât și între cele locale. Evident, explicația acestei rupturi cu consecințe economice negative serioase pentru Carelia stă, conform autorităților rusești, în așa-zisul “curs politic antirusesc și confruntaționist dus de Finlanda”, și nu în războiul genocidar în curs din Ucraina.
Vă prezentăm, mai jos (inclusiv foto), răspunsul Ministrului Dezvoltării Economice și Industriei al Careliei, Oleg Ermolaev:
“Finlanda a fost în mod tradițional unul dintre principalii parteneri comerciali ai Republicii Carelia, ceea ce se datorează experienței sale îndelungate de cooperare în proximitate geografică. Cu toate acestea, din 2022, cooperarea comercială și economică cu această țară a început să scadă semnificativ, inclusiv din cauza închiderii de către Finlanda a punctelor de trecere a frontierei de stat în noiembrie 2023.
Cu privire la stadiul actual al cooperării dintre Republica Karelia (Federația Rusă) și Republica Finlanda. Prin Ordinul Guvernului Federației Ruse nr. 430-p din 5 martie 2022, Finlanda a fost inclusă în lista statelor care comit acțiuni neprietenoase împotriva Rusiei, companiilor și cetățenilor ruși. Nu există nicio interacțiune cu structurile de stat finlandeze, organele locale de autoguvernare, iar programele de cooperare care funcționau pe teritoriul Republicii Karelia au fost reziliate. Constatăm că, după luna martie 2022, autoritățile oficiale ale Republicii Finlanda au adoptat un curs de confruntare conștientă, care vizează ruperea relațiilor ruso-finlandeze de cooperare reciproc avantajoasă, formate de-a lungul deceniilor, punând capăt departamentului de cooperare internațională legăturilor comerciale, economice și interregionale multifațetate, contactelor directe între cetățeni. Dialogul bilateral activ anterior a fost interrupt”.
Când și de ce Lenin & Stalin au inventat Carelia și poporul carelian
Conceptul de Carelia, ca și așa-numita RASSM în raport cu Basarabia, România și poporul român, a fost creat cu scopul extinderii ocupației bolșevice în Finlanda. Carelia nu a reprezentat doar un așa-zis concept statal, ci și unul ideologic, identitar, lingvistic, exact ca și așa-zisa limbă moldovenească și așa-zisa identitate moldovenească diferită de cea română.
Cuvântul “Carelia” a apărut pe harta politică a spațiului sovietic în anul 1920, în cadrul titulaturii “Comuna Сarelă de Muncă” (Carelskaia Тrudovaia Kommuna). Anterior, spațiul desemnat pentru “Comună” se numea “Gubernia Oloneț” (Olonia), iar carelii, nume regional al fi nlandezilor din Carelia finlandeză, nu au constituit niciodată majoritatea populației în această regiune estică. Cum însă atunci apăruse ideea “națiunii titulare” pentru teritoriul de la granița cu Finlanda, a fost inventată “națiunea carelă”.
Prin urmare, toponimul “Carelia” pentru regiunea Oloneț și etnonimul “careli” pentru finlandezii din acest spațiu, unde mai mult de 80 % din populație era reprezentată de slavi, au fost inventate pentru a crea “statalitatea carelă” în RSFSR. Adevărata Carelie se află în Finlanda și se numește “Carelia de Nord”, având capitala în orașul Yoănsuu. Locuitorii acestei regiuni finlandeze sunt convinși că centrul Careliei este acolo, la ei, iar așa-numita “Carelie de Est” este o provincie periferică, subdezvoltată, în care locuiesc foarte puțini fi nlandezi și care nu are dreptul moral să pretindă acest nume.
Un cap de pod pentru bolșevizarea Scandinaviei
La 24 martie 1920, Eduard Gylling, într-o scrisoare adresată lui Y. Sirola, menționa: “Carelia este o parte a Scandinaviei și, în segmentul de nord, este foarte aproape de toate țările scandinave. Ea constituie o bază de atac strategică foarte importantă pentru a revoluționa nu numai Finlanda, ci și întreaga Scandinavie. De acolo trebuie să pornească agitația revoluționară în aceste țări. Agitația trebuie să se producă astfel încât aici să vină la muncă, la studii, dar, mai ales, pentru a fi recrutați într-un regiment special suedez sau norvegian, vreo două mii de muncitori din aceste țări. Numai un asemenea debut va evolua într-o activitate revoluționară ilegală în aceste țări.
În Norvegia de Nord și în Suedia ar putea exista premise pentru astfel de activitate. Formarea pe teritoriul Careliei a unei republici sovietice va constitui un punct de sprijin material și moral în organizarea revoluției în țările nordice. Ea va avea un aspect scandinav și în ceea ce privește caracterul său economic și geografic; va constitui o parte a viitoarei republici sovietice scandinave.
Ideea proiectării puterii sovietice scandinave în acest context va fi, probabil, puternic susținută de activitatea demarată în rândurile muncitorimii de stânga din zona scandinavă. În felul acesta, ideea revoluției muncitorești va contribui la realizarea mărețului plan economic, la crearea puterii sovietice scandinave cu o economie unificată. În aceste condiții, ideea respectivă va putea fi realizată independent de revoluția din Europa Occidentală, deoarece, sprijinită de Rusia, republica scandinavă, din punct de vedere militar, nu va avea teamă de statele occidentale. Și, fiind înfăptuită, revoluția nordică va sprijini, în mare măsură, revoluțiile în Occident, deoarece țările occidentale, din punctul de vedere al necesităților privind materialul lemnos, se vor găsi în dependență totală de Scandinavia sovietică”.
La puțin timp după aceea, Gylling a venit din Stockholm în Rusia cu propunerea inventării Republicii Autonome Carele. Y. Sirola, fruntaș al Cominternului, afirma că el și Gylling au abordat această chestiune cu V. I. Lenin, care a susținut inițiativa. La 8 iunie 1920, ca urmare a acestor eforturi, Comitetul Executiv Central din Rusia a adoptat hotărârea “Cu privire la formarea Comunei Carele a oamenilor muncii” (Каrelskaia Тrudovaia Коmmuna), în opoziție față de “Finlanda capitaliștilor”. “Comuna” cuprindea localitățile populate de finlandezii careli din guberniile Oloneț și Arhanghelsk. Președinte al Comitetului revoluționar al “Comunei” a fost numit E. Gylling, tovarăș de idei al lui V. I. Lenin, care, după reprimarea rebeliunii bolșevice din Finlanda, trecuse în Rusia.
Potrivit hotărârii “Congresului reprezentanților truditorilor careli din toată Carelia”, din 11-12 februarie 1921, sarcina Comunei Carele consta în “mobilizarea la muncă a populației carele și ruse în vederea consolidării puterii sovietice la periferia de nord-vest a RSFSR și formarea, în rândurile populației Careliei, a luptătorilor dârzi pentru eliberarea clasei muncitoare și pentru revoluția mondială”. Carelia roșie (în opoziție cu Carelia albă care se afla în Finlanda) trebuia să devină “exemplu generator de curaj și să îndemne proletariatul țărilor capitaliste vecine pe calea revoluției”.
Conform istoricului român din R.Moldova, Ion Șișcanu, documentele cunoscute atestă clar inițiativa emigranților comuniști finlandezi privind formarea Careliei sovietice ca bază de extindere a revoluției proletare în Scandinavia. În 1923, bolșevicii au dat un alt nume entității care servea drept bază de atac pentru sovietizarea Scandinaviei. Numele nou a fost Republica Autonomă Sovietică Socialistă Carelă. În aprilie 1938, Uniunea Sovietică a început negocieri diplomatice cu Finlanda și a cerut guvernului finlandez să accepte cedarea unei zone care să asigure o apărare mai eficientă a orașului-leagăn al revoluției bolșevice – Leningrad.
În toamna anului 1939, după ocuparea Poloniei, Uniunea Sovietică a cerut în mod imperativ Finlandei cedarea unei fâșii de teritoriu de 25 km lățime și să concesioneze peninsula Hanco în vederea construirii unei baze navale sovietice. În schimb, Uniunea Sovietică se oferea să cedeze o zonă în Carelia, de două ori mai mare, dar mai slab dezvoltată. Guvernul finlandez a refuzat să accepte cererile URSS. Moscova a înscenat un incident în timpul căruia artileria sovietică a bombardat o regiune din zona satului de frontieră Mainila, după care a pretins că artileria finlandeză a bombardat în mod deliberat teritoriul satului de frontieră, ucigând militari și civili.
Peste ani, fostul șef al biroului TASS, Anțelovici, va afirma că el a primit pachetul cu textul comunicatului privind „incidentul Mainila” cu două săptămâni înainte de “incident”. Pachetul avea inscripția “a se deschide numai în urma dispoziției speciale”. Pe de altă parte, istoricul rus Igor Bunici afirmă că loviturile de tun au fost trase de comandoul NKVD din Leningrad, compus din 15 oameni, condus de maiorul Ocunevici. Mai târziu, acesta mărturisea că el și echipa sa au primit ordin să experimenteze un obuz de tip nou, primind și coordonate precise ale țintei asupra căreia trebuiau să tragă cu tunul.
În nota guvernului sovietic, remisă de V. Molotov ambasadorului Finlandei cu acest prilej, se afirma că “guvernul sovietic, protestând energic în legătură cu cele întâmplate și pentru evitarea unor noi provocări, propune guvernului finlandez să-și retragă urgent trupele la o distanță de 20-25 de kilometri de graniță”. În răspunsul său, trimis a doua zi, guvernul finlandez a contestat că tirul de artilerie ar fi fost efectuat din teritoriul finlandez. În urma anchetării cazului, s-a constatat că împușcăturile au fost trase din partea sovietică a frontierei. În aceste condiții, guvernul finlandez a respins protestul, însă a declarat că, deși lipseau motivele, este dispus să negocieze retragerea trupelor de la graniță, de ambele părți, la o distanță convenită de comun acord.
În nota sa din 28 noiembrie, Kremlinul aprecia răspunsul Finlandei drept un “document care reflectă ostilitatea profundă a Guvernului finlandez față de Uniunea Sovietică”, iar “negarea faptului că obuzele ar fi fost trase de trupele finlandeze arată dorința de a induce în eroare opinia publică și de a-și bate joc de cei omorâți”. În continuare, învinuind guvernul finlandez că refuza să-și retragă trupele la 20-25 de kilometri de graniță și ținea orașul Leningrad sub amenințarea trupelor sale, comițând astfel o acțiune ostilă în relațiile cu URSS, Guvernul sovietic declara că este nevoit să denunțe pactul de neagresiune dintre Uniunea Sovietică și Finlanda. În felul acesta, Uniunea Sovietică s-a eliberat de cătușele pactului de neagresiune, în care posibilitatea denunțării acestuia era prevăzută pentru anul 1945. Au fost rupte relațiile diplomatice dintre cele două țări.
În cuvântarea rostită în aceeași zi la radio, V. Molotov declara că “Guvernul sovietic a ordonat Înaltului Comandament al Armatei Roșii și Marinei Militare să fi e pregătit de orice întorsătură neașteptată și să pună neîntârziat capăt oricăror uneltiri ale clicii militariste finlandeze [...] Când va exista o politică amicală a Finlandei față de Uniunea Sovietică, […] Guvernul sovietic va fi gata să discute și chestiunea reunirii poporului carelian, care populează raioanele principale ale Careliei sovietice actuale, cu poporul finlandez înrudit într-un stat finlandez unic și independent”.
Micuțul stat finlandez – fără niciun fel de sprijin militar occidental – a rezistat până în primăvara anului 1940 “războiului de iarnă”, când a fost obligat să semneze Tratatul de pace de la Moscova din 12 martie 1940. Finlanda a fost constrânsă să cedeze o parte din Carelia și al doilea oraș ca mărime al țării, Viipuri (pe care rușii l-au numit Vâborg), în total aproximativ 10 % din teritoriul Finlandei antebelice. Aproximativ 422.000 de carelieni, 12 % din populația Finlandei, și-au pierdut căminele. Armata și civilii din zonă au fost evacuați în conformitate cu termenii acordului.
După ocuparea teritoriului finlandez, la 31 martie 1940, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Carelă a fost numită Republica Sovietică Socialistă Carelo-Finlandeză în componența Uniunii Sovietice, cu statut de republică unională, devenind a șaisprezecea republică, “egală în drepturi”, în paralel cu Bielorusia, Ucraina etc. Noua titulatură scotea clar în evidență pretențiile Uniunii Sovietice asupra Finlandei, pe care nu reușise s-o cucerească. Din acest motiv, baza de atac era consolidată pentru alte ocazii.
În 1956, având în vedere că URSS nu obținuse nici în urma celui de-al Doilea Război Mondial alte teritorii finlandeze, Republica Carelo-Finlandeză unională a fost desființată și redenumită Republica Autonomă Sovietică Socialistă Carelă în componența RSFSR. Vedeți articolul integral al istoricului Ion Șișcanu AICI.
