Un dosar greu, de evaziune fiscală, l-a vizat în anii precedenți pe cel mai bun prieten al lui Liviu Dragnea, fostul director al TelDrum SA, Marian Fișcuci. La momentul în care Marian Fișcuci a venit să preia TelDrum de la Consiliul Județean Teleorman, Liviu Dragnea le-a spus tuturor să nu-și facă griji cu privire la vânzătorul de uleiuri, pe care îl adusese de mână în instituție, căci acela era “omul lui”. Cei care și-l amintesc din perioada respectivă ne spun că Marian Fișcuci era jalnic. Prost îmbrăcat, conducând o Dacia Papuc, speriat de tot ce mișcă, timid și dominat total de prezența fostului coleg de liceu. Noi am vrut, de aceea, să aflăm ce făcea acest Marian Fișcuci înainte de TelDrum și nu mică ne-a fost mirarea aflând că avea, împreună cu socrul lui, un depozit de piese, uleiuri și accesorii auto. Firma, intitulată foarte “inspiriat” Fișcuci M, se înființase în anul 1991 și avea sediul în Alexandria. Asociatul său, care îi era și socru, Anton Tănase a decedat pe 31 august 2000, lăsând ca moștenitori pe soția acestuia și pe fiica lui, Neli Fișcuci. Moștenirea se ridica la valoarea de 55.000 lei, transformați în aport de capital la firma în cauză, fapt ce a dus la atragerea soției Neli Fișcuci în societate. Cu prilejul acela s-au înființat două puncte de desfacere: un depozit en-gros și un magazin de mărfuri alimentare. Apoi, Dragnea l-a luat de mânuță pe Fișcuci, i-a dat Teldrumul în grijă, iar omul a început să simtă pe deplin efectele pozitive ale prieteniei cu acela care îl numea, în fața terților, “omul meu”. Ulterior, Fișcuci și-a deschis o afacere personală, cu ramificații naționale, denumită PROINVEST.
În anul 2014, procurorii DNA făceau o vizită la Proinvest. Procurorii descoperiseră că în perioada 2012 – 2014, Marian Fișcuci, prin SC PROINVEST SRL, a achiziţionat din spaţiul intracomunitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat beneficiarilor – firme româneşti. În acest lanţ economico – financiar, a introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească FAN SPEED Nikopole căreia îi erau livrate utilajele agricole, iar aceasta le livra beneficiarilor finali din România. SC PROINVEST S.R.L. Alexandria, controlată de Fişcuci, realiza o vânzare fictivă către firma FAN SPEED Nikopole, controlată de Simionescu Adrian Constantin şi Marinaş Florinel, (operaţiune scutită de TVA), după care, agentul economic din Bulgaria proceda la revânzarea utilajelor către clienţii din România, identificaţi anterior şi cu care se negociase deja vânzarea utilajelor, încă de când acestea erau proprietatea PROINVEST SRL sau urmau să devină proprietatea acesteia. Momentul a fost unul de natură să-l sperie cu adevărat pe Marian Fișcuci, care a redevenit, pentru câteva luni bune, omulețul speriat pe care Dragnea îl adusese de mână să preia frâiele Teldrum.
Acum, după judecarea dosarului, instanța a decis achitarea lui Marian Fișcuci pentru săvârșirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.5 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Un alt prieten al lui Dragnea, șef de campanie pentru PSD Teleorman, implicat în același dosar a fost condamnat cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal (numai în ceea ce priveşte operaţiunile comerciale efectuate în legătură cu societatea FAN SPEED din Bulgaria.
Dosarul a fost, din păcate, construit pe baza unor înregistrări făcute de Serviciul Român de Informații și, așa cum știm, Înalta Curte de Casație nu mai are voie să includă în probe rezultate ale activităților de supraveghere tehnică. Și iată cum prietenii lui Dragnea din Teleorman au scăpat basma curată dintr-un dosar foarte greu. Acum, însuși Dragnea se pregătește să părăsească Penitenciarul Rahova, căci, potrivit unor calcule, cu toate scutirile aferente și reducerile de pedeapsă legale, fostul șef al PSD urmează să fie liber chiar de la finalul acestui an.