Ierarhul din pușcărie

Când, acum mai bine de două decenii, intram alături de Arhiepiscopul Bartolomeu pe poarta Aiudului, nu puteam să bănuiesc ce însemna asta pentru el. Sigur, îmi povestise ceva, dar, om de 20 de ani, nu eram pregătit de așa ceva. Abia în predica, repetată cumva și la Gherla, am priceput. Eram alături de prietenii din Germania care se uitau la el cu nedisimulată emoție. Și admirație. De fapt, din reacțiile lor am început să cuget la cele auzite.

Vocea lui baritonală s-a auzit până în ultima celulă: "Fraților! Vă vorbește unul dintre voi. Indiferent de motivele, diferite, care ne-au adus și v-au adus între patru pereți, toți ne-am dorit și ne dorim să revedem cerul. În splendoarea lui. Nu deznădăjduiți, nu vă pierdeți credința! Ziua voastră va veni. Cum a venit și pentru mine."

În fapt, cel care, cu ani în urmă, intra în zeghe, cu lanțuri la picioare, surghiunit de istorie, revenea cu mantie de arhiereu în numele Împărăției lui Dumnezeu. Ce putere a minții și a inimii poți avea în aceste situații? Nu era însă ceva nou pentru el: cel care avea să primească interdicția comuniștilor de a mai intra în Cluj, după greva anticomunistă și anti-iredentistă din 1946, se va întoarce, cu voia Domnului, iar un diacon - Vasile Nemeș - cu mintea la el avea să îi spună, pe Feleac, în mijlocul străzii, ceea ce trebuia rostit: bine ați revenit!

În anul mărturisitorilor, mulți canonizați, să facem pomenire și de numele lui Bartolomeu, arhiereul, spre pacea lui și a neamului său. La peste un secol de la naștere: 18 martie 1921. Da, vârsta Regelui.

Doxa!