"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Marcel Vela şi acoliţii săi se feresc să ia vreo măsură în cazul „sinecuriştilor” de la structura fantomă din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti: Facultatea de Arhivistică. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne se complace în mizeria instituţională din fostul sediu al Comitetului Central al P.C.R. şi fuge de răspundere, precum în cazul plagiatorilor Bogdan Despescu şi Cătălin Ioniţă.
Investigația de faţă a plecat de la dezvăluirile primite de la sursele noastre. Printre „informatori” se află şi o persoană care a ocupat posturi de conducere în cadrul Academiei de Poliţie. Demisia doamnei lector univ. dr. Iulia Cheşcă din funcţia de decan al Facultăţii de Arhivistică a fost precedată de o anchetă în cadrul universităţii din Pădurea Băneasa. La momentul respectiv, cadre din reformata UM 0215 au dezvăluit legăturile primejdioase ale unora dintre noii angajaţi ai Facultăţii de Arhivistică şi un anumit operator economic privat, cu strânse legături în mediul politic românesc din ultimele patru decenii.
În prezenta investigație vom analiza şi conţinutul tezei de doctorat a unuia dintre privilegiaţii sistemului.
Procesul de recrutare în rândurile „epigonilor” este destul de amplu şi implică, pentru cei mai loiali şi privilegiaţi dintre viitorii sinecurişti ai Facultăţii de Arhivistică, un stagiu de ucenicie la un anumit operator privat. Primul criteriu ales pentru a putea accede la sinecura din cadrul Academiei de Poliţie este vital: profilul psihologic asemănător cadrelor deja existente. Psihologul Oana Celac a analizat CV-urile, declaraţiile de avere şi rarele apariţii publice ale angajaţilor Facultăţii de Arhivistică (vezi AICI). Specialistul consideră că principalele trăsături de caracter ale acestora sunt lăcomia şi obedienţa faţă de angajator. Trăinicia arhiviştilor în cadrul M.A.I. se datorează „comportamentului de ornitorinc” al acestora în raport cu restul ministerului, rareori fiind implicaţi în activităţi din exteriorul propriei „galerii”, săpate distinct şi ingenios de a celorlalte „animale”.
Am încercat să desluşim de unde provine slugărnicia acestora. Creditele împovărătoarele contractate de-a lungul anilor, locul de muncă asigurat după absolvire, beneficiind de largul concurs al factorilor de decizie din cadrul ministerului de forţă, şi, poate cel mai important, căsnicia acestora cu persoane influente din cadrul M.A.I. La acestea, după cum vom vedea, se pot adăuga diverse alte chestiuni, aparent irelevante, dar care produc datorii financiare şi morale, precum: acordarea unui titlu ştiinţific, promisiunea unui loc de muncă stabil şi bine remunerat, un mariaj ratat şi o pensie alimentară. Toate sau doar unele dintre ele sunt factori determinanţi ai caracterului slugarnic.
Loialitatea faţă de conducerea operatorului economic privat, îndeplinirea tuturor sarcinilor trasate, chiar şi a celor care pot avea iz penal, constituie cel de-al doilea criteriu pentru a deveni „epigon”.
Dezvăluirile care urmează pot fi probate doar parţial. Mulţi dintre cei care au habar de aceste fapte se tem să vorbească public. Aşadar, păstrăm o doză de suspiciune; în pofida celor două relatări de care dispunem. Acestea se contrazic destul de puţin.
Povestea începe în vara anului 2018. Doi dintre viitori angajaţi ai Facultăţii de Arhivistică lucrau la S.C. Stefadina Comserv S.R.L. din Bucureşti. Personalul Arhivelor Naţionale a constatat nereguli în realizare operaţiunilor arhivistice la unul dintre punctele de lucru ale operatorului economic şi a încercat să aplice sancţiunile impuse de legislaţie. Mihai Nicolae (directorul societăţii private) şi Corneliu-Mihail Lungu (fost director al Arhivelor Naţionale şi consilier ştiinţific la firma respectivă) au decis să-i trimită pe cei doi tineri angajaţi în teritoriu. Sursele noastre, aflate în anii precedenţi la conducerea Academiei de Poliţie, fac trimitere la informaţii primite din partea unor ofiţeri din cadrul DGPI. Sunt menţionate două variante:
1) Personalul Arhivelor Naţionale, cunoscând obiceiurile lui C.M. Lungu, a considerat sosirea angajaţilor S.C. Stefadina Comserv S.R.L. drept o acţiune de mituire subtilă, sub forma unor materiale promoţionale cu însemnele companiei private (pixuri, agende, calendare etc.) şi a respins elegant gestul acestora.
2) Angajaţii Arhivelor Naţionale au crezut că, în urma sancţiunilor pe care doreau să le aplice, C.M. Lungu a apelat la cunoştinţele sale din fostul „Doi şi-un sfert” pentru a le crea un flagrant şi nu au revenit asupra deciziei iniţiale.
Angajaţii operatorului economic privat au văzut că „operaţiunea” lor nu are finalitatea scontată. S-au reîntors în Bucureşti la bordul unui autovehicul cunoscut în rândul „epigonilor”, nu înainte de a lua masa la un popas de pe traseu, după cum sună povestea livrată sursei noastre de către cadrele noului „Doi şi-un sfert”.
După o vreme, însuşi C.M. Lungu s-a deplasat în provincie pentru a rezolva chestiunea rămasă în suspans după vizita ucenicilor săi. Sursele noastre nu au fost informate asupra modului în care a reuşit fostul director al Arhivelor Naţionale să influenţeze decizia luată de mai vechii săi studenţi.
Firma condusă din umbră de C.M. Lungu „s-a înfiinţat în anul 1996, având ca principal obiect de activitate prestarea serviciilor specifice domeniului arhivistic (Cod CAEN 9101), conform Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 71, din 9 aprilie 1996 actualizată şi în temeiul Instrucţiunilor privind activitatea de arhivă la creatorii şi deţinătorii de documente aprobate de conducerea Arhivelor Naţionale prin Ordinul de zi nr. 217/23 mai 1996”. Conform propriei prezentări, operatorul economic „a devenit unul din liderii pieţei serviciilor care efectuează operaţiuni specifice prelucrării documentelor de arhivă”.
Echipa companiei (vezi AICI) este formată din persoane cu un trecut dubios ori din foşti absolvenţi ai Facultăţii de Arhivistică din cadrul M.A.I., controlată şi astăzi de C.M. Lungu. Directorul General al firmei este un oarecare Mihai Nicolae (vezi AICI), născut în anul 1963. Iniţierea în „ştiinţa arhivistică” a realizat-o prin cursurile Şcolii Naţionale de Perfecţionare „Aurelian Sacerdoţeanu” din cadrul Academiei de Poliţie (2001). Înainte de a deveni un arhivist de succes, Mihai Nicolae a fost maistru la Filatura Română de Bumbac (1965-1999) şi maistru la Electroaparataj Bucureşti (1981-1985, 2001 – prezent). A devenit licenţiat în drept (2009) şi istorie (2011) la Universitatea „Hyperion” din Bucureşti, pentru ca apoi să urmeze cursurile postuniversitare ale Facultăţii de Istorie–Geografie din cadrul aceleiaşi universităţi private din Capitală (2012), sub îndrumarea consilierului său personal, omniprezentul profesor C.M. Lungu. Nu au lipsit „conferinţele ştiinţifice” şi mesele tovărăşeşti cu proprii profesori (vezi AICI).
Academia Oamenilor de Ştiinţe şi-a „uns” unul dintre apropiaţi cu titlul ştiinţific de doctor în Istorie. Mihai Nicolae şi-a susţinut teza de doctorat (Integrarea arhivelor statului în sistemul instituţional al României contemporane) la Universitatea „Valahia” din Târgovişte pe 26.06.2019 (vezi AICI). Comisia de concurs a fost alcătuită din personaje pe care le vom mai invoca pe parcursul acestui articol: Mircea Anghelinu (preşedinte); Gheorghe Sbârna (conducător ştiinţific); Gheorghe Onişoru (membru); Ioan Scurtu (membru) şi Ioan Opriş (membru). Candidatul a avut bunul simţ de a nu-şi numi propriul consilier ştiinţific în comisie, dar a rămas fidel liniei FSN/PSD-iste din sfera intelectualităţii româneşti.
Din cadrul echipei de la S.C. Stefadina Comserv S.R.L. au făcut parte şi Lixandru Cristina-Georgiana (Biroul formare profesională) şi Cazacu G. Elena (Cojocariu). Pe ambele le vom revedea din februarie 2019 la Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie (vezi AICI). Cele două ocupă posturi de expert-consultant gr. IA la Şcoala Naţională de Perfecţionare „Aurelian Sacerdoţeanu”, respectiv secretar al Facultăţii, după un simulacru de concurs organizat în intervalul decembrie 2018 – februarie 2019 (detalii AICI, AICI şi AICI).
Probele pentru o asemenea acuzaţie sunt destul de puţine. Adevărul poate fi reconstruit prin apelul la faptele, încrengăturile şi relaţiile de tip clientelar existente între cei vizaţi de anchetă şi „lumea bună” a arhivisticii şi istoriei din România contemporană.
Sub conducerea lui Corneliu-Mihail Lungu, un arhivist apropiat de cercurilor naţionaliste şi slugarnic intereselor KGB-istului Ion Iliescu, binomul compus din Arhivele Naţionale ale României şi Facultatea de Arhivistică a rămas „ultima redută stalinistă“, o „baronie locală“ în care proliferau „tirania minciunii“ şi „tirania cazonului“ (vezi AICI şi AICI). Instruiţi în acest mediu, „epigonii” se supun orbeşte reeducări staliniste promovate de „domnul Profesor”. În schimbul unui loc de muncă stabil, „fenomenul Piteşti” i-a cuprins şi pe arhiviştii născuţi după evenimentele din decembrie 1989.
O fostă studentă a Facultăţii de Arhivistică ne-a contactat pentru a confirma discriminările existente în cadrul instituţiei de învăţământ superior absolvite. Ne-a făcut şi unele dezvăluiri. La câteva zile după angajarea celor două tinere de la S.C. Stefadina Comserv S.R.L., una dintre acestea a avut ocazia să-şi arate devotamentul faţă de noul său şef, lector univ. dr. Iulia Cheşcă, decanul de la acea dată al facultăţii. Ce s-a întâmplat?
Facultatea de Arhivistică este singura structură din cadrul universităţii controlate de M.A.I. care nu beneficiază de servicii de cazare şi masă (gratuite ori contra cost), în cadrul campusului din Aleea Privighetorilor, pentru proprii studenţi. Aproape toţii studenţii au semnat o petiţie adresată decanului Facultăţii de Arhivistică. Aceştia îi solicitau sprijinul pentru a obţine dreptul de a lua masa de prânz (contra cost!) la cantina studenţilor sau popota cadrelor din Academia de Poliţie. Campusul din Aleea Privighetorilor se află la o distanţă considerabilă de alte puncte de alimentaţie publică. Ce s-a întâmplat?
Decanul şi secretarul facultăţii au avut o discuţie cu petiţionarii şi restul cadrelor didactice. Documentele lăsate de studenţi nu au fost înregistrate. Rezultatul? Conducerea Facultăţii de Arhivistică nu a făcut niciun demers, sacrificând interesele studenţilor pentru propriul conform din cadrul M.A.I. Evenimentele se desfăşurau în preajma dezvăluirilor din presă cu privire la plagiatele existente la nivelul conducerii Academiei de Poliţie. Printre cei vizaţi se număra şi Iulia Cheşcă (vezi AICI şi AICI).
Sub conducerea protejatei lui C.M. Lungu, „tirania cazonului, cea birocratică şi cea a raportărilor” au devenit chestiuni minore comparativ cu „tirania minciunii”. Minciuna a devenit un „cancer generalizat” în acea instituţie, cadrele facultăţii fiind subordonate unei atitudini infracţionale promovate şi încurajate chiar de conducere. Falsul şi uzul de fals au devenit o practică uzuală în activitatea „epigonilor”.
Să vedem de unde izvorăşte loialitatea fără margini a secretarului faţă de decanul Facultăţii de Arhivistică de la acea vreme.
Foarte mulţi dintre dumneavoastră au concurat pentru diverse posturi la instituţii ale statului. Dar, de aproape fiecare dată, era foarte greu să susţineţi probele de concurs dacă acestea se suprapuneau cu alte activităţi importante din viaţă. Să nu invocăm existenţa unor evenimente marcante: decesul unei rude, susţinerea unor examene la facultate, un proces pe rol etc.
În decembrie 2018, după îndelungi stăruinţe pe lângă propriul soţ şi apropiaţii din cadrul M.A.I., Iulia Cheşcă a reuşit să scoată la concurs mai multe posturi vacante din cadrul Facultăţii de Arhivistică (vezi AICI). Erau funcţii pentru care avea deja oamenii pregătiţi! Între 2017 şi 2019, sub protecţia PSD, Dumitru Cheşcă a ocupat funcţiile de Împuternicit Director general al Corpului de Control al M.A.I. şi şef al Serviciului verificări interne din I.G.P.R. Printre locurile de muncă vacante se afla şi un post de secretar al facultăţii, cu statut de personal contractual (civil). Înscrierea candidaţilor s-a făcut în primele zile ale lui ianuarie 2019. Pe 14.01.2019 a fost afişată lista celor 3 candidaţi care şi-au depus dosarele. Toţi 3 au fost declaraţi „Admis” şi invitaţi să se prezinte, conform prevederilor legale în vigoare, la următoarea etapă, respectiv proba scrisă, în data de 25.01.2019, orele 09.00, conform calendarului de concurs publicat pe site-ul instituţiei. Nicio menţiune despre susţinerea altor probe eliminatorii! (vezi AICI)
Printre candidaţi era şi doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu), care, la acea dată, se afla în municipiul Suceava pentru a-şi susţine teza de doctorat în Istorie (vezi AICI). Aceasta s-a confruntat cu rezolvarea unor probleme de natură juridică pe toată durata depunerii dosarului pentru postul de secretar (vezi AICI).
Comisia de analiză şi sinteză a tezei de doctorat Implicaţiile celui de-al doilea război mondial pentru Bucovina. Acţiunile administraţiei române în sudul provinciei Bucovina din anul 1944, elaborată de doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu), i-a avut în componenţă pe următorii referenţi: prof. univ. dr. Vasile Efros (preşedinte; Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava), prof. univ. dr. Gheorghe Onişoru (conducător ştiinţific; Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava), prof. univ. dr. Corneliu-Mihail Lungu (membru; Universitatea din Craiova), prof. univ. dr. Silviu Marian Miloiu (membru; Universitatea Valahia din Târgovişte) şi prof. univ. dr. Ştefan Purici (membru; Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava). Remarcăm prezenţa în comisie a aceloraşi figuri proeminente ale istoriografiei româneşti contemporane, persoane sensibile la efuziunile patriotice şi care nu se vor încurca cu detalii minore de lămurit la susţinere, când România are atâta nevoie de-a fi apărată împotriva inamicilor de tot felul. Exponenţi de vază ai acestui curent sunt Gh. Onişoru şi C.M. Lungu. Sursele noastre din cadrul universităţii bucovinene ne-au transmis că C.M. Lungu nu s-a sinchisit să facă deplasarea până la Suceava, transmiţând referatul prin intermediul doctorandului. Frăţia „Sorbonicilor” de provincie a funcţionat perfect. Figurile proeminente de la Suceava, Craiova şi Târgovişte s-au reunit pentru a se mai lauda cu un doctor de excepţie, viitor angajat al unei structuri militarizate. Neapărat, pentru că altfel nu se cade, un om care îşi poate întoarce serviciile!
Din analiza CV-ului doamnei Cazacu G. Elena (Cojocariu), depus la demararea procedurilor pentru susţinerea publică a propriei teze de doctorat, reiese că aceasta era angajată la S.C. Stefadina Comserv S.R.L. (din martie 2018), existând relaţii de subordonare faţă de unul dintre profesorii din comisia de evaluare a tezei, C.M. Lungu. Totodată, legăturile sale cu persoane sus-puse nu se opresc aici. Fostul soţ, Lucian Nicolae Cojocariu, a fost doctorandul şi unul dintre apropiaţii lui Valentin Popa, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi fost ministru PSD al educaţiei naţionale între 29 ianuarie şi 29 septembrie 2018 (vezi AICI).
În data de 17.01.2019, Serviciul management resurse umane din cadrul Academiei de Poliţie anunţa introducerea unei noi probe eliminatorii pentru candidaţii declaraţii „Admis” la selecţia dosarelor de concurs pentru ocuparea unor posturi vacante de personal contractual. Proba s-a desfăşurat în data de 21.01.2019, orele 8.00, la sediul Academiei de Poliţie (vezi AICI). Printre candidaţii vizaţi se aflau şi cei care râvneau posturile de la Facultatea de Arhivistică. Un anunţ din data de 22.01.2019 preciza că în cursa pentru un post de secretar la Facultatea de Arhivistică au rămas doar două din cele trei persoane înscrise (vezi AICI). De regulă, evaluările psihologice ale viitorilor angajaţi din cadrul M.A.I. se realizează de către personalul specializat din cadrul Centrului de Psihosociologie al M.A.I., la sediul acestora. Sursele noastre au declarat că regula nescrisă spune că nu e bine ca musafirul să perturbe planurile gazdei din Aleea Privighetorilor şi devine servil.
În 25.01.2019, după susţinerea probei scrise, doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu) a obţinut 93 de puncte şi a fost declarată „Admis”, spre deosebire de cele 16 puncte adunate de contracandidata sa (vezi AICI) Pe 31.01.2019, singurul candidat rămas în competiţie pentru postul de secretar la Facultatea de Arhivistică a reuşit să impresioneze comisia de la proba interviu, fiind notat cu 93 de puncte (vezi AICI). În urma deciziei comisiei de concurs, din 5 februarie 2019, doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu) a obţinut postul de secretar la Facultatea de Arhivistică (vezi AICI).
Academia de Poliţie se ascunde mereu în spatele legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, dar omite să o aplice în propria curte. În ciuda precizării numelor candidaţilor, Academia de Poliţie nu menţionează numele evaluatorilor. Surse din cadrul universităţii aflate în subordinea M.A.I. ne-au informat că în comisia de evaluare s-au aflat persoane asupra cărora doamna Iulia Cheşcă îşi putea exercita influenţa; viitori colegi cu candidatul declarat câştigător. Prin grija aceluiaşi decan, tematica şi bibliografia de concurs au fost puse din timp la dispoziţia candidaţilor avuţi în vedere pentru intrarea în rândul „epigonilor”.
Obedienţa doamnei secretar faţă de binomul Cheşcă–Lungu se manifestă şi din cauza problemelor financiare prin care trece. Divorţul şi partajul presupun cheltuieli însemnate pentru un român de rând. După obţinerea titlului de doctor în Istorie, doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu) beneficiază ilegal de indemnizaţia pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor. Postul de secretar nu presupune valorificarea unor aptitudini şi cunoştinţe obţinute în urma parcurgerii unui stagiu doctoral, dar „stimulentul” acordat îi întăreşte loialitatea faţă de conducerea sinecurii şi îi oferă garanţia că este intangibilă în cadrul M.A.I., atâta vreme cât este servilă intereselor familiei Cheşcă. Veniturile crescute artificial, sub privirea lui Marcel Vela, pot influenţa decizia în cadrul unui partaj.
În urma solicitărilor noastre, Biroul de Presă al Academiei de Poliţie ne-a comunicat faptul că la nivelul Facultăţii de Arhivistică există un număr de 8 angajaţi care ocupă posturi didactice, didactice auxiliare şi de personal contractual care beneficiază de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Totodată, fosta Şcoală a cadrelor de Miliţie şi Securitate de la Băneasa ne-a informat că „pentru punerea în aplicare a prevederilor din Ordinul M.A.I. nr. S/7 din 31.01.2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare angajat al instituţiei noastre [Academia de Poliţie – n. red.] a fost verificat potenţialul de valorificare a domeniului doctoral în exercitarea atribuţiilor fişei postului, cu indicarea abilităţilor individuale şi a informaţiilor/experienţei dobândite prin urmarea programului de doctorat, pe baza competenţelor profesionale/transversale formate, care ar putea aduce un plus valoare în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau pot contribui semnificativ la dezvoltarea instituţională”.
Trebuie să îi credem pe cuvânt? Sporul de doctorat nu putea fi acordat fără complicitatea şi semnătura unor oameni aflaţi structurile de conducere ale Academiei de Poliţie: Iulia Cheşcă (decan Facultatea de Arhivistică), Rafael Chelaru (director departament Arhivistică-Istorie), Natalia Veronica Stoica (rector), Mara Ioan (prorector), Ştefania Tudor (şef la Serviciul management resurse umane).
Reprezentanţii Curţii de Conturi realizează că Ministerul Afacerilor Interne risipeşte fonduri publice pe sporuri acordate pentru „cumpărarea loialităţii” angajaţilor din subordine?
Care or fi atribuţiile din fişa postului unui secretar de facultate ce presupun rezolvare doar prin absolvirea unor studii doctorale?
Având în vedere tema abordată de doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu) în teza sa de doctorat, am putea înclina să afirmăm că nu exista nicio legătură între istoria Bucovinei şi onesta meserie de secretar. Dar, să nu avem orizonturi înguste, cu siguranţă experţii din cadrul Ministerului de Interne ne vor demonstra, la nevoie vor insista să ne convingă, că negrul este alb. Cum se văd aceste lucruri din fostul birou al lui Nicolae Ceauşescu? Tovarăşul care-l ocupă în prezent este ocupat să-şi valorifice geaca din piele purtată în timpul pandemiei de Covid-19. Şi, fără îndoială, nu ar fi capabil să indice abilităţile individuale şi informaţiile/experienţa dobândite prin urmarea programului de doctorat în domeniul Istorie, pe care doamna secretar le aplică la completarea preferenţială a registrului de intrări şi ieşiri al facultăţii în care îşi desfăşoară activitatea. Marcel Vela este doar chiriaş temporar în ministerul controlat de grupul cu epoleţi al mafiei PSD-iste. Familia Cheşcă nu e străină de aceste jocuri de culise.
Să revenim la teza cu pricina. În plină pandemie de Covid-19, sfidând legea, conducerea Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a refuzat să ne faciliteze accesul la formatul electronic al tezei de doctorat elaborate de doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu). Teza se afla în format eletronic la biblioteca universităţii sucevene.
Lector univ. dr. Codruţ Şerban (coordonatorul Serviciului de Relaţii Publice, Comunicare şi Imagine din USV) ne-a transmis că „Teza de doctorat a doamnei Elena Cazacu a fost validată prin OM nr. 4517 din 22.07.2019 și se regăsește în format tipărit şi la Biblioteca Naţională a României, cu sediul în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 22, sector 3, deci în proximitatea dvs. imediată, unde poate fi accesată la cerere. Vă mai informăm că, în conformitate cu H.G. 681 din 2011 Codul Studiilor Universitare de Doctorat, art. 66, (4), lit. d), teza invocată va putea fi consultată pe platforma Ministerului Educației şi Cercetării, la 24 de luni de la susținere, dacă autoarea nu o va fi publicat deja până atunci în mod distinct. Vă asigurăm de întreaga noastră deschidere”.
În ciuda acestor dificultăţi, unul dintre profesorii Universităţii din Suceava ne-a transmis o variantă electronică a tezei solicitate, cu rugămintea de a nu-i face public numele. Mulţi se tem de relaţia privilegiată pe care o avea familia Cojocariu cu rectorul instituţiei de învăţământ superior din Bucovina, de ramificaţiile PSD-iste ale poveştii şi de „mânia” coordonatorului tezei, fost Preşedinte al Colegiului C.N.S.A.S.
Lucrarea susţinută de doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu) are 351 de pagini şi este structurată pe 11 capitole, având doar aproximativ 200 de pagini, dacă eliminăm anexele. Includerea unui număr însemnat de documente fără o valoare concretă în susţinerea ipotezei analizate de-a lungul tezei, constituie o practică uzuală solicitată doctoranzilor de către coordonatorii ştiinţifici ai acestora. Multe dintre anexe, cum este şi în cazul de faţă, sunt simple fotografii ale unor articole de presă cu conţinut arhicunoscut, fără a introduce în circuitul public informaţii inedite. Rolul unor anexe stufoase lasă, doar la prima vedere a unor neiniţiaţi, impresia unei lucrări de anvergură. În fapt, maschează incapacitatea doctorandului de a analiza temeinic sursele anexate şi sporeşte numărul de pagini al lucrării. Totodată, doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu) omite o practică firească şi obligatorie în rândurile celor care se ocupă de redactarea unei teze de doctorat ori a unui volum de Istorie: întocmirea unei liste a tabelelor, graficelor şi anexelor incluse în lucrare, cărora li se indică pagina la care se regăsesc. Documentele se numerotează şi li se precizează sursa. Având în vedere numărul imens şi inutil de anexe, autoarea omite aceste lucruri, mulţumindu-se să precizeze doar sursa materialelor.
Teza e o repovestire a izvoarelor. Autoarea lucrării Implicaţiile celui de-al doilea război mondial pentru Bucovina. Acţiunile administraţiei române în sudul provinciei Bucovina din anul 1944 ţine să precizeze în introducerea tezei sale de doctorat:
„Demersul nostru științific a însemnat nu doar consultarea materialului documentar și lecturarea unei bibliografii de specialitate, dar și aplicarea unor metode de cercetare specifice istoriei [care dintre ele? specificaţi!– n. red.]. Materialele regăsite în fondurile arhivistice, colecțiile de documente, acte și texte legislative, presa vremii, memorii și jurnale, precum și în studiile de specialitate au fost supuse unei riguroase selecționări, comparări și, în unele cazuri, verificarea autenticități informațiilor găsite. Metodele de cercetare utilizate în redactarea tezei se circumscriu atât istoriei, cât și celei orale prin utilizarea unor interviuri cu oameni care au fost martori ai evenimentelor. Redarea unui imagini cât mai complexe a momentelor petrecute în anul 1944 în sudul provinciei s-a realizat prin valorificarea atât a arhivelor, cât și a interviurilor încercându-se astfel o acreditare a celor două surse” (pagina V a tezei).
Autoarea recunoaşte că a tratat cu superficialitatea analiza critică a documentelor (critica internă şi externă a documentelor), cât şi chestiuni ca verificarea ipotezelor iniţiale, explicaţia, metodele de cercetare aplicate, construcţia şi sinteza istorică, în dorinţa de a valorifica sursele arhivistice, cât şi interviurile, „încercându-se astfel o acreditare a celor două surse”.
Eroare de coordonare ştiinţifică şi formulare a temei. Două subiecte distincte sunt abordate haotic şi insuficient într-o singură lucrare (vezi teza de doctorat).
Deşi teza de doctorat a doamnei Cazacu G. Elena (Cojocariu) ar trebuie să analizeze, după cum este menţionat în titlul lucrării, acţiunile administraţiei române în sudul provinciei Bucovina din anul 1944, aproximativ 150 de pagini prezintă informaţii referitoare la declanşarea, participarea României la cel de-al Doilea Război Mondial şi momentul 23 August 1944, introducând în circuitul istoriografic unele informaţii inedite despre istoria Bucovinei, după cum menţionează chiar autoarea:
„[…] primele trei capitole prezintă contextul și efectele izbucnirii celui de-al doilea război mondial pentru provincie, alături de consecințele campaniei din 1941 asupra sa. În timp ce capitolele IV și V se concentrează asupra activități Guvernământului provinciei Bucovina în ani 1941–1943. Ultimele șase capitole ce reprezintă tema tezei noastre de doctorat tratează modul de organizare și implementare a operațiuni 1111 B în sudul provinciei din anul 1944 și implicațiile acesteia pentru destinul ulterior al zonei” (pagina V a tezei).
În linii generale, autoarea se mărgineşte doar la a repovesti izvoarele consultate prin bunăvoinţa şi indicaţia coordonatorului ştiinţific şi ale lui C.M. Lungu, neavând capacitatea de integra informaţiile parţial inedite în cadrul unor sisteme sincronice ori diacronice, pentru a dobândi valenţe informative noi, adică să-şi dezvăluie semnificaţiile care altminteri rămâneau ascunse. Astfel, doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu) nu poate emite pretenţia că a reuşit să explice rolul provinciei Bucovina în cadrul raporturilor de forţe ale marilor puteri din vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Atât autoarea, cât şi coordonatorul ştiinţific, nu au luat în calcul efectuarea unei analize comparative între Bucovina şi alte provincii istorice româneşti ori străine, aflate în situaţii aparent similare, pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial. Metoda comparativă este una frecvent uzitată la nivel internaţional de mai multe decenii. Autoarea nu reuşeşte să ofere o imagine de ansamblu, neintegrând, aşa cum este cazul temei abordate în această teză de doctorat, micro istoria în macro istorie. De altfel, dincolo de sursele arhivistice consulate de doctorand, bibliografia tezei de doctorat demonstrează tratarea exhaustivă a chestiunii participării României la cea de a doua conflagraţie mondială şi episoadele prin care Bucovina s-a aflat sub administraţie românească ori sovietică.
Principalele probleme sunt date de „şcoala istoriografică” în care pot fi încadrate aceste surse bibliografice. Unul dintre protectorii doamnei Cazacu G. Elena (Cojocariu) este C.M. Lungu (alias „Cosmin Lungaciu”), coordonator de doctorat la Universitatea din Craiova, instituţie la care renumitul şi controversatul istoric român Gheorghe Buzatu şi-a „uns” câţiva doctoranzi de seamă, printre care şi pe Corneliu Vadim Tudor. Protectorul doamnei Cazacu G. Elena (Cojocariu) este una dintre persoanele bine ancorate în subteranele Arhivelor Statului încă din anii 1970, nefiindu-i străine obiceiurile prin care serviciile teritoriale ale Arhivelor deveneau paravan pentru acţiunile Securităţii (vezi AICI). El însuşi a fost şef la diverse departamente ale Arhivelor Statului în anii 1980. Astăzi, la fel ca în anii comunismului, Arhivele Naţionale ale României se află în subordinea Ministerului de Interne.
Bibliografia tezei analizate cuprinde 10 lucrări semnate de Gh. Buzatu şi multe altele ale discipolilor acestuia, persoane la fel de înclinate pentru promovarea cultului personalităţii mareşalului Ion Antonescu. Aceştia nu sunt altceva decât unelte utilizate de Direcţia de Informaţii Externe, în deceniile opt şi nouă ale secolului trecut, pentru reabilitarea imaginii mareşalului Ion Antonescu şi se înscriu în linia naţional socialistă promovată de regimul Ceauşescu, prin care se încerca detaşarea României de sub tutela Moscovei. În majoritatea cazurilor, lucrările reprezentative ale acestor istorici tratează, în manieră naţional-comunistă, relaţiile României cu Ungaria şi/sau Rusia (U.R.S.S.). C.M Lungu s-a axat pe rescrierea istoriei relaţiilor româno-maghiare în secolul al XIX-lea şi prima jumătate a următorului veac.
O altă carenţă majoră a tezei doamnei Cazacu G. Elena (Cojocariu) o constituie sursele bibliografice de provenienţă străină. Sursele de limbă germană şi rusă, în original ori traduse, nu sunt luate deloc în calcul. Autoarea nu poate invoca necunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională. Admiterea la un program de studii doctorale impuse prezentarea unui certificat ori susţinerea unei probe pentru verificarea competenţelor lingvistice la o limbă străină de circulaţie internaţională. Dacă în cazul documentelor arhivistice, autoarea nu a consultat niciun material inedit aflat în depozitele unei arhive din exteriorul României, în cazul surselor edite se poate vorbi de utilizarea a doar patru lucrări generale. Toate sunt elaborate în limba engleză:
Bell, P., M., H., The origins of the Second World War in Europe, Londo[n], New York, Editura Londgman, 1986;
Miller, Marshall, Lee, Bulgaria during the Second World War, California, Stanford University Press, 1975;
***, The Origins of the Second World War: An International Perspective, editat de Frank McDonough, London, New York, Continuum International Publishing Group, 2011;
Warlimont, Walter, Inside Hitler’s Headquarters, New York, 1964;
A se remarca modul greşit de introducere a unor virgule între prenumele autorilor ori iniţialele prenumelor, după caz.
La secţiunile „VI. Lucrări generale” (poziţia 19) şi „VII. Lucrări de specialitate” (poziţiile 16, 30 şi 44) din cadrul bibliografiei, autoarea include întâi prenumele autorului, succedat de nume:
Sorin-Toader Clipa, Fondul Bisericesc al Bucovinei și lichidarea lui (1948-1949), Suceava, Editura Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, 2006;
Valentin Lipatti, Război și pace în Balcani, București, Editura Fundației România de Mâine, 1994;
Dinu C. Giurescu, Guvernarea Nicolae Rădescu, București, Editura All, f. a.;
Jaques de Launay, Marile decizii ale celui de-al doilea război mondial, vol. I, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988;
O simplă căutare în catalogul online al unei biblioteci i-ar fi indicat anul omis al apariţiei volumului lui Dinu C. Giurescu: 1996. Deşi s-a optat pentru modelul de aparat critic de inspiraţie franceză (reglementat şi utilizat la scară largă de Academia Română), termenii „Idem” şi „Eadem” le sunt străini autoarei şi coordonatorului ştiinţific, nefiind utilizaţi în cazul bibliografiei. Stilul de elaborare a notelor de subsol şi al bibliografiei nu este unul unitar:
Sinescu, Maria, Contracararea pericolului revizionist la începutul celei de-a doua conflagrații mondiale, în „Revista de istorie militară”, nr. 4/1990;
Sinescu, Maria, Vara dramatică a poporului român (4), în „Revista de istorie militară”, nr. 1 (12), 1992;
Troncotă, Cristian, Dezastrul de la Stalingrad în versiunea SSI, în „Dosarele Istoriei”, 1999, an 4, nr. 7;
Autoarea nu stăpâneşte regulile de întocmire a trimiterilor bibliografice din subsolul paginii. Spre exemplu, la pagina 11 (nota 39) nu sunt indicate paginile între care se regăsesc articolele citate:
39 Gheorghe Tătărăscu, Mărturii pentru istorie, București, Editura Enciclopedică, 1996, p. 242, vezi și Ion Calafeteanu, Izolarea internațională a României și Dictatul de la Viena, în „Revista română de studii internaționale”, an XV, nr. 1(51); Vasile Pușcaș, Transformări profunde și la scară planetară. Al doilea război mondial și evoluția relațiilor internaționale, în „Dosarele Istoriei”, an IV, nr. 9/1999.
Menţionarea incorectă a sursei poate fi încadrată între tipurile clasice de plagiat. Autorul oferă informaţii inexacte referitoare la sursa citată, făcând imposibilă identificarea şi verificarea ei. Profesorii cu experienţă consideră că astfel de greşeli sunt produse intenţionat. Autorii unor lucrări de acest gen se dedau la preluarea şi introducerea de trimiteri pe care nu le consultă. Totul se realizează în dorinţa de a „umfla” artificial aparatul critic şi bibliografia. Inevitabil, autorii nu au răbdare să caute şi paginile între care se regăsesc articolele din periodice şi studiile din volumele colective, producând greşeli precum cele comise de doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu). Toate stilurile recunoscute la nivel internaţional de elaborare a trimiterilor bibliografice impun menţionarea paginilor între care se regăsesc articolele/studiile din periodice şi volumele colective (Normele Academiei Române; Sistemul simplificat Autor-an-pagină; Chicago-Style; APA Referencing Style).
Printre altele, la paginile 13 (nota 57) şi 14 (nota 66) apar alte erori:
57 Ion Mamina, op. cit., București, Editura Enciclopedică, 1997, pp. 170-173.
66 ***, Diplomația cotropitorilor. Repercusiunile ei asupra Basarabiei și Bucovinei de Nord, Chișinău, Editura Universitas, 1992, pp. 46–49; vezi și Jaques de Launay, Marile decizii ale celui de-al doilea război mondial, vol. I, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988; Emilian Bold, Anul 1940 – anul doliului național. Pactul Ribbentrop-Molotov. Considerente generale, în „Destin Românesc”, Chișinău – București, nr. 2/1994.
Deşi este utilizat „op. cit.”, autoarea uită să şteargă localitatea, editura şi anul de apariţiei al lucrării lui Ion Mamina, pe care o citase anterior. De asemenea, utilizează trei steluţe în lipsa numelui autorului, iar studiul din periodicul „Destin Românesc” nu are paginile indicate. Sistemul de trimiteri la sursele bibliografice consulate este compromis în totalitate de modul intenţionat defectuos propus de doctorand şi acceptat de coordonatorul ştiinţific al tezei.
Este de remarcat, aşa cum nu se întâmplă în multe din lucrările colegilor săi de la Academia de Poliţie, absenţa „celebrului” autor Apud, inclus de cei mai mulţi dintre doctoranzii programului de studii Ordine şi siguranţă naţională în bibliografiile propriilor teze de doctorat.
Din raţiuni de spaţiu, nu vom insista şi asupra numeroaselor greşeli comise în conţinutul lucrării. În cazul doamnei Cazacu G. Elena (Cojocariu), fără îndoială, se impunea utilizarea unei negaţii în formula standard de la finalul referatelor semnate de membri comisiei de evaluare a tezei de doctorat. Lucrarea este o compilaţie de tip „colaj”. Autorul indică în mod destul de corect sursele utilizate, dar întregul text nu este altceva decât un mozaic din diferite materiale, fără nicio contribuţie majoră a celui care semnează lucrarea la tratarea temei.
Cazacu G. Elena (Cojocariu) apelează la metode clasice de plagiat: copierea amestecată, copierea deghizată şi copierea prin repovestire. În primele trei capitole, cu mici excepţii, autorul copiază paragrafe sau fraze amestecate, din diferite opere, fără indicarea surselor, pentru a se pierde urma acestora. De asemenea, preia linia de argumentare, exemplele şi alte elemente de conţinut ale sursei, dar modifică unele expresii, ordinea paragrafelor sau alte elemente pentru a face mai dificilă identificarea sursei. În cazul lucrării de faţă, cel mai utilizat procedeu constă în repovestirea operei, fără a prelua cuvânt cu cuvânt conţinutul, re-traducând prin sinonime sau formulări analoge conţinutul acesteia. Multe din informaţiile arhicunoscute istoricilor celui de-a Doilea Război Mondial, incluse masiv de doctorand în propria teză, sunt preluate din volumele Istoria românilor, vol. 9, România în anii 1940-1947, coord. Dinu C. Giurescu, Bucureşti, Editura Enciclopedică 2008; şi Gheorghe Onişoru, Istoria lumii contemporane. De la revoluţia bolşevică până în zilele noastre, 1917-2015, Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2015.
Concluziile lucrării doamnei Cazacu G. Elena (Cojocariu) constituie un banal rezumat al întregii teze. Cu unele excepţii, autoarea nu reuşeşte să răspundă explicit la problema centrală enunţată în introducere. Nu reliefează însemnătatea răspunsurilor la care a ajuns în urma cercetării sale şi, absolut deloc, nu indică noi direcţii de investigaţie ştiinţifică. Regula clarităţii nu reprezintă un reper esenţial pentru autoare, prudenţa ştiinţifică lasă locul nuanţărilor, ca pradă a literaturii „ştiinţifice” îndoielnice utilizate.
De altfel, teza de doctorat a doamnei Cazacu G. Elena (Cojocariu) nu a fost publicată până la acest moment, autoarea mărginindu-se la diseminarea rezultatelor cercetării în câteva publicaţii de casă ale coordonatorului ştiinţific şi ale apropiaţilor acestuia ori anonime: „Arhivele Totalitarismului”, „Valahian Journal of Historical Studies”, „Romanian Journal of History and International Studies” şi „Gaudeamus-Alma Mater Crisiensis”.
Lectura acestei teze de doctorat îţi lasă impresia întoarcerii în timp, undeva pe la începutul anilor ’90, când colegul de birou (patron deghizat), referentul ştiinţific şi protectorul autoarei, era „satrap” peste Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale din Bulevardul Regina Elisabeta 49. Era o vreme când deschiderea parţială a arhivelor româneşti, spre deosebire de anii de tristă amintire ai regimului comunist, permitea publicarea şi povestirea unor documente căzute în mână, ţinând locul elaborării unor sinteze temeinice de istorie.
Dincolo de toate acestea, faptele întreprinse de doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu) o recomandă pentru un post de cadru didactic universitar la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, integrându-se perfect în peisajul instituţiei de învăţământ superior din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
Doamna Cazacu G. Elena (Cojocariu) nu a răspuns la telefon şi nici la mesajele transmise pe numărul menţionat în propriul CV.
Vechile structuri se regenerează prin cooptarea unor persoane fără scrupule şi datoare sistemului care le-a creat. În linii mari, cam aşa se întâmplă când fostele secretare ajung să-şi numească, în epoca şi sub protecţia unei secretare analfabete (Carmen Dan), propria secretară ori când angajaţii loiali îţi cară mapa la singurele conferinţe ştiinţifice pe la care participi.
