O nouă ședință privind evaluarea măsurilor de gestionare a epidemiei de COVID-19 a avut astăzi loc, guvernanții încercând să găsească resurse pentru achiziția de echipamente de protecție, dar și pentru respectarea obligațiilor asumate față de cetățeni. Agravarea crizei economice nu va face altceva decât să pună greutate suplimentară asupra unei societăți și așa traumatizate de frică. La ședință a participat atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Ludovic Orban, obiectivul întrunirii fiind acela de a vedea care a fost exact impactul măsurilor luate prin intermediul ordonanțelor militare.
La finalul întâlnirii, președintele României a făcut o serie de declarații, unele dintre ele deloc liniștitoare. Printre altele, șeful statului vorbește despre perspectiva prelungirii stării de urgență și sfătuiește populația să nu se relaxeze, având în vedere că vârful pandemiei e aproape. Pe de altă parte, acesta a subliniat că România stă relativ bine în privința numărului de persoane afectate de boală, comparativ cu alte state.
“O primă concluzie ar fi că în comparație cu alte țări creșterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost așa mare cum am observat, de exemplu, în țări unde avem mulți români - mă gândesc la Italia, la Spania. Acest lucru, evident, vine din faptul că noi din timp am luat măsuri foarte ferme. Însă trebuie să vă avertizez foarte clar: Nu este momentul să ne relaxăm; în niciun caz nu este momentul să nu mai respectăm indicațiile autorităților. Toți experții, toți medicii ne spun că evoluția epidemiei în continuare depinde de felul în care respectăm indicațiile autorităților. Dacă respectăm indicațiile - evităm contactul ș.a.m.d. -, este posibil să nu avem o creștere foarte mare. Dacă nu le respectăm, este posibil să ajungem în scenarii cum le-am văzut, din păcate, în țările pe care tocmai le-am menționat. Așadar, este clar: Nu suntem încă la vârful epidemiei. În niciun caz nu este momentul să ne relaxăm. Să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm indicațiile autorităților.”, a declarat președintele României astăzi.
Pe de altă parte, acesta a adus și o veste bună, legată de achizițiile de echipamente protectoare pentru angajații sistemului medical, dar și pentru alte categorii de angajați ai statului, precum jandarmi sau polițiști:
“O veste bună: La început, se știe că a fost un pic complicat de procurat materiale de protecție - măști, combinezoane, ventilatoare. Iată că avem deja primele rezultate semnificative ale măsurilor luate de Guvern. În acest fel, primim încă în această săptămână 2,5 milioane de măști pentru medici, aproximativ 5 milioane de măști de protecție pentru forțele de ordine - jandarmi, polițiști -, aproximativ 8 milioane de măști care vor ajunge la populație. Vor veni în zilele imediat următoare aproximativ 500.000 de combinezoane de protecție pentru medici și personalul medical. Iată că sunt lucruri care se mișcă.“, a mai spus președintele.
Totuși, el a concluzionat că va fi necesară prelungirea stării de urgență și a solicitat guvernului să vină cu propuneri pentru elaborarea unui nou decret.