România în mijlocul războaielor culturale

Două șocuri negative și două recorduri, alternate, după metoda una caldă-una rece, au demonstrat în mai puțin de 3 zile că românii se raportează la imaginea lor culturală cu aceeași pasiune cu care o fac când urlă și sparg semințe în tribună la un meci de fotbal. Asta ca să nu mai fie întrebări referitor la apetitul cultural al celor cu șapte suflete în pieptul de aramă și dacă merită cultura subvenționată de la buget în loc de alocații pentru gravide. Merită, dom’le, ia uite cum o apărăm, mânca-v-aș de netalentați și reci!

După răfuială deloc frățească din weekend, cu juriul perfid de la Chișinău, care a acordat doar 3 puncte piesei României de la Eurovision, onoarea intelectuală mioritică a fost reabilitată, luni, la Cannes, acolo unde Fjord-ul lui Cristi Mungiu a doborât toate recordurile de aplauze înregistrate ever la festivalul de pe Croisette, 12 minute.

Bucuria națională a milioanelor de cinefili (care, se știe, în privat se delectează preponderent cu capodopere de pe Acasă TV) a fost umbrită însă de un cronicar de film britanic de la The Guardian, care, asemeni ofticoșilor din republica de lângă Moldova, a micționat cu boltă pe succesul românesc, acordându-i nota 4 din 10.

Din nou mobilizare, din nou pumni fluturați în virtual către englezul care, citez din comentariile articolului, ar fi fumat ceva și deci habar nu are de ce înseamnă artă cinematografică…

Confirmarea genialității artistice românești - care, nu-i așa, se răsfrânge asupra tuturor membrilor nației care a zămislit civilizația umană ( vezi C.G. - “Opere complete”, Realitatea TV, 2025-2026) - a fost rapid reșapată cu cecul plătit pe Danaida lui Brâncuși, un alt record de 108 milioane de dolari, la o licitație de la Christie’s. Esteeee! Păi, ați mai pomenit voi, bre, altul decât un român să facă dintr-o bucată de metal o sută de milioane de para’. Nu se există, băi!

Totuși, zic io, preventiv, să desantăm câteva mii de postaci la granița social media cu Ungaria, gata să riposteze în caz că vecinii vor încerca să atace și să minimalizeze talentul geniului de Hobița. Cum? Trăgându-și ei meritele că modelul pentru sculptură era Margit Poganyi, o unguroaică cu treburi neidentificate prin atelierul parizian al maestrului…

Just in case, că doar noi înțelegem cel mai bine cum e treaba asta cu cultura. Adică cult și ură în română veche, ce dreaq, nu v-ați prins?