Construcția autostărzii Sibiu - Pitești poate începe, după ce Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru Locul 1 Sibiu - Boița, care măsoară 13,2 km și perioada de execuție de 4 ani.
Contractul de proiectare și execuție pentru Lotul 1 (km 0+000 – km 13+170), cu o valoare de 612.647.863,38 lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR și Compania Porr Construct SRL.
Durata contractului este de 108 luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție.
„Studiile topografice, geotehnice, arheologice, hidrologice, precum și lucrările de asanare și deminare au fost finalizate, astfel încât, în prezent, se lucrează la drumurile tehnologice și la platformele pentru foraje piloți”, anunță Compania de Drumuri, citată de Hotnews.
LICITAȚIE ÎNCEPUTĂ ÎN 2017, NEFINALIZATĂ DE 3 ANI
În ciuda faptului că Lotul 1 al autostrăzii este gata de construire, pentru Lotul 5 (Pitești - Curtea de Argeș, 30,3 km) licitația lansată încă din iulie 2017 nu este finalizată nici până acum.
Între timp, însă, Compania de Drumuri plănuiește să scoată la licitație pentru proiectare și execuție o mare parte din secțiunile montane din autostrada A1 Sibiu - Pitești, practic zonele cele mai grele, cu toate că vechile studii nu au fost refăcute, iar forajele geotehnice cerute de experții europeni lipsesc aproape cu desăvârșire.
CNAIR susține însă că are o analiză nouă realizată de BEI, care îi sprijină, dar noi informații indică de fapt că aceasta a vizat doar tunelurile, nu întregul traseu. În schimb, experții critică lipsa forajelor geotehnice, iar într-un caz chiar discrepanța majoră între un foraj vechi și unul realizat recent în același punct.
„Riscurile să ne ducem în 20 de ani în ritmul ăsta sunt foarte mari. Dacă nu e studiată cum trebuie, autostrada nu se va face”, avertizează experții.