Epidemia de coronavirus: confuzie și măsuri contradictorii în China comunistă


  • ACP
  • Feb 24, 2020 12:27
  • 1887
Epidemia de coronavirus: confuzie și măsuri contradictorii în China comunistă

Situația epidemiei de coronavirus pare să fie din ce în ce mai complicată, agravându-se cu răspândirea explozivă a bolii, odată cu noile focare apărute în Coreea de Sud, Italia și Iran. Chiar duminică, președintele Chinei Xi Jinping spusese că epidemia este cea mai mare problema de sănătate a țării sale de la fondarea ei ca stat comunist. (citiți AICI mai multe detalii) 

Afirmația foarte gravă a președintelui comunist arată cât de mare este criza actuală, deși este absolut nefondată câtă vreme nu ia în calcul și perioadele de foamete în care au murit zeci de milioane de chinezi în perioada lui Mao. Dar în timp ce în Coreea de Sud și Italia se înmulțesc dificultățile produse de epidemie și numărul cazurilor pare să fie într-o creștere ce se arată greu de oprit, China s-a dus pentru câteva ore într-o direcție total diferită față de ceea ce a anunțat ieri președintele Xi Jinping. Astfel, zonele cele mai afectate, provinciile Hubei (care are capitală Wuhan) și Guangdong, au trecut la un grad mai mic de alertă, anunțând că vor reduce măsurile de intervenție. Mai exact, s-a trecut pentru câteva ore de la cel mai sever grad de răspuns la pericol, Gradul 1 de urgență pentru sănătatea publică, la Gradul 2. Anunțul a venit imediat după încheierea vizitei de două zile făcută de o comisie de experți de la Organizația Mondială a Sănătății în zonele cele mai afectate. Provincia Shanxi a coborât de asemenea la Gradul 2, timp în care provinciile Gansu, Liaoning, Guizhou și Yunnan sunt clasificate la Gradul 3.

Scăderea de la Gradul 1 la 2 a presupus și acordarea permisiunii de plecare pentru cei din alte locuri care au fost prinși în zonele aflate în carantină și nu au intrat în contact cu pacienții infectați, dar nici nu prezintă simptome ale bolii. Măsurile cele mai drastice fuseseră adoptate în 23 ianuarie, când au fost închise toate drumurile și legăturile de transport public, iar cartierele de locuințe izolate, lucru care a făcut ca o mulțime de chinezi din alte provincii și de turiști străini să fie prinși acolo.

Astăzi, însă, a fost anuțată revenirea la gradul cel mai înalt de urgență, autoritățile din Wuhan explicând că scăderea acestui grad fusese lansat de un grup de lucru subordonat comandamentului de control al epidemiei, fără aprobarea superiorilor, după cum relatează China News Service. Oricum, numărul de cazuri noi confirmate oficial în China este mai mic decât cel din zilele trecute și se așteaptă deja ca acesta să scadă mai mult, dar și în condițiile acestea numărul deceselor continuă să crească într-un ritm aproape egal cu cel știut din perioada de vârf a răspândirii bolii. (citiți AICI mai multe detalii)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.