USR-ista Clotilde Armand avertizează că, în timp ce strigă din tot rărunchii că Primăria Capitalei a rămas fără bani, PSD-ista Gabriela Firea se pregătește să angajeze o armată de aproximativ 2000 de persoane, la ”Arcub – Centrul Cultural al Municipiului București”, fiind gata să spargă nu mai puțin de 10.507.780 lei, deși rămâne un mister de ce face Firea o astfel de mișcare.
”M-am uitat prin SICAP să văd ce cumpărături mai face doamna Firea din banii bucureștenilor. Și am dat de asta: <ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București a cumpărat servicii de asigurare personal, se estimează contractarea unui număr minim de 1080 de persoane și un număr maxim de 2016 de persoane>.
Valoare contract? Ținteți-vă bine: 10.507.780 lei.
Acum, mă poate ajuta cineva să înțeleg de ce are nevoie ARCUB de 2000 de angajați temporar?”, scrie Clotilde Armand, pe Facebook.
La rându-i, jurnalistul Mircea Marian (Newsweek) se întreabă, tot pe Facebook, dacă nu cumva Gabriela Firea vrea să alcătuiască cel mai mare cor din lume:
”Ce or face frate 2000 de angajați temporar la centrul de proiecte culturale? Reconstituie războiul de independență? Cel mai mare cor din lume??? Toarnă un video în care își face madame F. promovare? Șmenuri și bani aruncați pe fereastră”.