Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat pe autocratul rus Vladimir Putin să înceteze ”activitatea destabilizatoare” a Rusiei, în timpul unei întâlniri bilaterale pe care cei doi au avut-o pe marginea conferinţei internaţionale privind Libia ce are loc duminică la Berlin, informează Agerpres.
Nu va exista „nicio normalizare a relaţiei noastre bilaterale cât timp Rusia nu pune capăt activităţii destabilizatoare care ameninţă Marea Britanie şi aliaţii noştri şi subminează siguranţa cetăţenilor noştri şi securitatea noastră colectivă”, i-a transmis Johnson liderului rus.
De asemenea, premierul britanic a reiterat poziţia ţării sale cu privire la atacul de la Salisbury din 2018, când un fost agent dublu rus, Serghei Skripal, şi fiica sa, Iulia, au fost otrăviţi cu o armă chimică despre care autorităţile britanice spun că a provenit din Rusia.
Agenţia de ştiri Tass din Rusia a confirmat întâlnirea, afirmând că Putin a purtat discuţii cu Johnson şi cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre „problemele relaţiilor bilaterale, precum şi probleme internaţionale, inclusiv situaţia din Libia”.