Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri seară la Digi24 că cea mai bună metodă de a fi modificată legea electorală în sensul alegerii primarilor în două tururi este prin procedură parlamentară, întrucât procesul nu poate fi atacat la CCR. Mai mult, Ludovic Orban a dat de înțeles că exclude o OUG pe alegeri locale în două tururi, dar nu neapărat și angajarea răspunderii, deși există și în acest caz posibilitatea unui control constituțional.
Mai mult, premierul a atras atenția că pesediștilor le e frică de alegerea primarilor în două tururi, întrucât vor pierde un număr semnificativ de edili.
Ludovic Orban: Nu putem renunța la un proiect al PNL. Sigur, asta este o temere majoră a PSD. Lor le e frică de alegerea primarilor în două tururi pentru că mulți primari pe care îi au nu vor mai fi aleși în turul doi. Noi susținem categoric alegerea primarilor în două tururi.
Prelipceanu: Astăzi v-a cerut președintele USR, Dan Barna, OUG pentru alegerea primarilor în două tururi.
Ludovic Orban: Noi putem în Camera Deputaților, care e decizională pentru legislația electorală, să adoptăm alegerea primarilor în două tururi. Am făcut calculele împreună privind capacitatea de a mobiliza votul și avem peste 170 de voturi. Sigur, îți trebuie 165 de voturi că e lege organică. Totul este să fie o mobilizare exemplară a parlamentarilor.
OUG, nu pot să fac ceea ce am atacat când eram în Opoziție. Ponta, aflat la guvernare, a dat OUG prin care a modificat legislația electorală privind alegerile prezidențiale ca să-și creeze avantaje în competiția electorală. Oricum, OUG poate fi atacată de Avocatul Poporului și, dacă o atacă, sigur câștigă pe procedură.
De asemenea, există procedura angajării răspunderii, pe care nu o exclud, dar și aici există posibilitatea unui control constituțional.
Cea mai bună și solidă soluție este dezbaterea în Parlament pentru că atunci nu o să aibă motiv să o atace la CCR.