După ce au avut parte de limba "dăncileză", românii pot auzi acum din partea PSD și limba "ciolachiană". De când a ajuns șef de trib peste pesediști, Ciolacu a avut ocazia să-și etaleze intensa luptă pe care o duce cu limba română.
Mnistrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat că „se lucrează la un proiect de lege, la minister”, legat de interzicerea cumulării pensiei cu salariul, la stat. În acest context, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este exclus ca Guvernul să dea „ONG” - în loc de „OUG” pe interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru angajații de la stat. Mai mult, Ciolacu a zis și „megii” în loc de „medici”.
"În privința cumulului de pensie cu salariu, este un principu corect, dar legea, pentru că numai prin lege poate fi promovată - și nu înseamnă că dacă se promovează prin lege va fi constituțională, m-am uitat pe decizia CCR pe legea din timpul guvernării Boc, nu știm dacă va interzice sau nu acest lucru. Oricum, legea trebuie să aibă niște norme în cazuri excepționale și atunci vorbim despre profesori sau megii (sic!) în anumite zone geografice unde nu găsesc acele comunități persoane care să presteze aceste servicii. Este exclus să se dea ONG (sic!), fiincă deja Curtea a avut un punct de vedere", a spus Ciolacu, citat de Digi24.
Vedeți video de la minutul 2:33: