Ciocu’ mic, doamna secretară!

Pe 10 august 2018 eram în Piața Victoriei. Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri că plângeam. Nu de la gazele lacrimogene. Ci pentru că mă uitam în jur și vedeam mame cu copii în brațe care rugau forțele de ordine să se oprească, pentru că nu făcuseră nimic care să justifice tunurile de apă sau gazele. Apoi, civilizat și cu o anumită disciplină, păreau că pleacă în tandem cu mulțimea către locuri în care era mai ușor de respirat. După ce-și reveneau și simțeau că pot sta în continuare pe picioarele lor, oamenii se întorceau către piață, strigând: “Nu plecăm!”

Este, poate, imaginea cea mai vie a unui moment în care românii au înțeles că statul nu e o adunătură de aleși și de numiți, ascunși prin birourile guvernului, ci e un conglomerat al voinței lor. Și voința lor în seara aceea, de 10 august, era să fie acolo, în piața în care își strigaseră, de atâtea ori, durerea de a fi români într-o Românie condusă de hoți și analfabeți.

Timpul a trecut, Dragnea se reculege la Penitenciarul Rahova, iar principala responsabilă de dezastrul care a fost 10 august și-a pierdut scaunul de ministru al Internelor, păstrând totuși fotoliul de parlamentar și tupeul nemărginit care a propulsat-o mai sus decât ar fi aspirat în cele mai umede reverii ale sale. Daniela Carmen Dan, deși părea că s-a retras din lumina reflectoarelor și că se pregătește să se întoarcă în Teleorman, pentru a-și relua probabil poziția ei de eternă secretară, s-a gândit în urmă cu o zi că părerea ei chiar contează și că e bine să revină în spațiul public pentru a-și disemina gândurile bolnave. Așa că, pentru că nimeni n-o mai invită în studiouri de televiziune, s-a gândit să facă asta pe o rețea de socializare, unde a început să dea verdicte asupra temelor pe care ea le consideră false, și cu precădere asupra evenimentelor de la 10 august. Și deși spune că face acest lucru în calitate de “român interesat de ce ne rezervă viitorul”, secretara lui Dragnea nu face altceva decât să-și ridice sieși osanale pentru mandatul din care a ieșit pe ușa din dos și să clarifice ea faptul că dosarul 10 august este în proporție de 90% declasificat, concluzionând că declasificarea dosarului este o “temă falsă”.

Desigur, despre falsitate, Daniela Carmen Dan este cea mai în măsură să vorbească. Falsitatea a mers atât de departe în cazul ei, încât până și numele pe care l-a folosit ani întregi în Teleorman  - Dana – s-a modificat la București în “Carmen”, deși la ea acasă nimeni nu i se adresează așa. Însă, dincolo de expertiza ei în materie de falsitate, e remarcabil tupeul. Când ești persoana care a orchestrat, la sfatul lui Dragnea, tragedia lui 10 august 2018 și să-ți permiți să te exprimi public, chiar și pe rețelele de socializare, cu privire la acest subiect e o mostră de tupeu care sfidează orice imaginație. În loc să stai în banca ta și să speri că oamenii o să uite că ești o criminală, că nu ai nicio fărâmă de conștiință și de respect pentru români, mizând pe memoria scurtă pentru care acest popor este recunoscut în lume, tu ieși public cu precizări despre 10 august, deși nimeni nu ți le-a cerut. Asta e dovada supremă că secretara lui Dragnea nu a înțeles nimic despre ea însăși. Nici despre lipsa de conștiință, nici despre trăsăturile ei sociopate și nici despre ura pe care oamenii întregi la minte o simt, atunci când își amintesc că o blondă din Teleorman, cu studiile făcute la facultăți fantomă, a avut șansa de a se numi pe sine vreme îndelungată, ministru de Interne.

În noaptea de 10 august 2018, românii au înțeles că statul este fragil și că, atunci când e condus de secretare cu probleme psihice, ia decizii împotriva propriilor cetățeni. Tot atunci, ei au simțit în ochii lor cât ustură alegerile proaste. Dar lecția aceea a fost învățată. Și, în consecință, noi, cei care am înțeles unde am greșit, avem tot dreptul, citind inepțiile acestei protejate a ticăloșilor care ne-au condus, să-i spunem în clar: “Ciocu’mic, doamna secretară! Nu pentru că nu mai ești la putere, ci pentru că ar trebui să fii în pușcărie și, în loc s-o faci, te joci cu un cuțit prin rănile noastre!”