PSD scoate artileria în ultimele runde de negocieri legate de votarea moțiunii de cenzură ce se va desfășura joi.
Potrivit postului de televiziune Digi24, unui parlamentar PSD i s-ar fi oferit 1 milion de euro să nu vină joi în plen. Totodată, un parlamentar care nu votează moțiunea de cenzură ar primi 500 de mii de euro. Cât despre negocierile cu parlamentarii care au plecat din PSD, formațiunea social-democrată scoate la bătaie sume aflate în intervalul 100-200 de mii de euro.
PSD are în plan să ofere sumele respective prin diverse pârghii, de la contracte cu statul până la diverse funcții.
Bani promiși - contracte cu statul, fonduri prin programe guvernamentale, finanțări pentru campania electorală
Funcții promise - posturi în deconcentrate, fotolii de miniștri, posturi de conducere în partid