Procurorii DNA din Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a deputatului PSD de Neamț Viorel Stan și a trei foști șefi din Ministerul Educației. O parte din acuzațiile aduse de DNA sunt următoarele: luare și dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență.
Redăm comunicatul DNA:
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
1. SANDU PETRU, la data faptelor director al Liceului cu Program Sportiv Roman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– trafic de influență,
– dare de mită în formă continuată (2 fapte),
– cumpărare de influență în formă continuată (3 fapte),
2. reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– dare de mită,
– cumpărare de influență,
3. reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență,
4. reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la dare de mită,
– complicitate la cumpărare de influență,
5. STAN VIOREL, la data faptelor inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată,
6. CONDURAT EUGENIA, contabil șef la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată,
7. PĂUNESCU ALIN CĂTĂLIN, la data faptelor director general și inspector în cadrul Ministerului Educației Naționale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată,
8. DORNEAN MARIA, la data faptelor director general adjunct în cadrul Direcției Generale Buget-Finanțe și Resurse Umane din cadrul Ministerul Educației Naționale, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2013-2016, inculpatul Sandu Petru, în calitate de director și ordonator de credite al Liceului cu Program Sportiv Roman, județul Neamț, a pretins și primit de la un reprezentant al unei societăți comerciale (care a beneficiat și de ajutor din partea reprezentanților altor două firme) un procent de 10% din valoarea plăților efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman către firmele controlate de aceștia, firme care au executat lucrări de construcții în beneficiul unității școlare.
Banii au fost pretinși și primiți de inculpat pentru a atribui firmelor respective contracte de lucrări (în principal) și livrare produse (prin procedura de atribuire directă) dar și pentru a obține finanțarea necesară derulării acestor contracte.
Concret, în scopul menționat mai sus, inculpatul Sandu Petru a primit de la cei doi oameni de afaceri în total 232.300 lei, reprezentând 10% din plățile efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman.
În același context, în condițiile în care nu mai deținea funcția menționată mai sus, în perioada decembrie 2016 – decembrie 2017, inculpatul Sandu Petru a primit de la aceeași oameni de afaceri suma de 24.100 lei, reprezentând același procentaj din plățile efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman, pentru a-și folosi influența asupra inculpaților Păunescu Alin Cătălin, Dornean Maria (persoane din conducerea Ministerului Educației Naționale), Stan Viorel și Condurat Eugenia (șefi din cadrul Inspectoratului Școlar Neamț) și asupra a doi directori ai unității școlare (funcționari cu atribuții în ceea ce privește finanțarea lucrărilor de construcții sau care puteau influența acordarea finanțării).
Ulterior, în anul 2014 și în perioada 2017 – 2018, persoanele respective, având în vedere funcțiile pe care le dețineau, au primit de la inculpatul Sandu Petru sume de bani și produse, după cum urmează:
– Stan Viorel, în 13 tranșe, suma totală de 9.800 lei,
– Condurat Eugenia, în 30 tranșe, suma totală de 51.620 lei și 400 euro precum și produse alimentare în valoare de 4.950 lei,
– Păunescu Alin Cătălin, în 14 tranșe, suma totală de 16.115 lei și 150 euro precum și produse alimentare în valoare de 2.650 lei,
– Dornean Maria, 7.000 lei, produse alimentare în valoare de 1.000 lei, un laptop marca HP și două telefoane Iphone 5S.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților: Condurat Eugenia, Păunescu Alin Cătălin și Sandu Petru. Aceeași măsură a mai fost dispusă și asupra sumelor de bani existente în două conturi pe care le dețin inculpații Dornean Maria și Stan Viorel.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".