Deputatul USR Silviu Dehelean atrage atenția pe pagina sa de Facebook asupra unui lucru mai puțin cunoscut, respectiv legislația privind exproprierea. De cele mai multe ori persoanele expropriate ajung să aibă un cuvânt de spus abia după ce soarta lor este pecetluită. Astfel, deputatul USR propune un proiect nou de lege "care să restabilească statutul proprietății, să clarifice și să limiteze cazurile în care exproprierea e permisă".
Redăm comunicatul deputatului USR:
"Zilele trecute o știre a trecut aproape nebăgată in seamă pe fluxurile locale bihorene. Proprietarii unor case care urmează să fie expropriate au participat la ședința Consiliului Local, dar nu au avut dreptul să ia cuvântul decât după ce soarta lor și a caselor lor a fost pecetluită.
Mi se pare strigător la cer să ai o astfel de atitudine față de niște oameni cărora le expropriezi nu doar o casă, le expropriezi o parte din viață. Fără să fiu patetic, o casă nu e doar o proprietate, e un cămin, un loc de care se leagă proiecte, vise și amintiri.
Cum am ajuns acolo încât noi ca și comunitate băgăm pumnul în gât unor oameni cărora le aruncăm în aer viața? Știu că proprietatea e garantată și că, după 50 de ani în care nu am avut proprietate privată aproape deloc, românii sunt foarte atenți și circumspecți când vine vorba despre bunurile lor.
Legislația privind exproprierea a fost modificată de patru ori într-un singur an. Societatea a fost prea atentă la dreptul penal și constituțional ca să mai vadă modificările profunde pe care le suferea proprietatea. Dintr-o excepție strictă, care avea în vedere interese largi ale societății și utilitatea publică (in același sens larg), exproprierea a ajuns un instrument pentru regenerare urbană (un termen foarte larg, care poate îngloba aproape orice), spații verzi, parcări și parteneriate public-privat (care poate însemna, la fel, orice hachiță). Legislația privind exproprierea trebuie sa fie cât mai strictă și explicită, pentru a nu lăsa nicio formă de influență personală a decidenților să intre peste dreptul de proprietate. Ori tocmai asta s-a întâmplat prin aducerea deciziei la nivel de autorități locale pentru așa-zisa “regenerare urbană“, pentru spații verzi, parcări sau parteneriate private. Prin aceste modificări dreptul de proprietate a ajuns la discreția pohtelor potentaților locali, baroni sau nu, și al clientelei politice, îmbogățită în ultimii treizeci de ani, care poate să invoce oricând un parteneriat politic-privat.
La această slăbire a proprietății au pus umărul toate partidele parlamentare, mai puțin USR care a argumentat și votat mereu împotrivă, ba a și sesizat CCR în legătură cu aceste modificări nocive.
Voi propune în perioada imediat următoare un proiect nou, care să restabilească statutul proprietății, să clarifice și să limiteze cazurile în care exproprierea e permisă. Exproprierea nu trebuie să ajungă o decizie banală, ci una cu caracter excepțional. Pentru a construi România avem nevoie de proprietate privată, inițiativa privată și de un stat mai mic și mai eficient, care dacă nu ne ajută, măcar sa nu ne încurce cum se întâmpla azi", scrie Silviu Dehelean pe pagina sa de Facebook.