VIDEO Dăncilă, certată din nou cu limba română: ”Nici o mamă să nu îi fie frică că nu va primi salariul”


VIDEO Dăncilă, certată din nou cu limba română: ”Nici o mamă să nu îi fie frică că nu va primi salariul”

Viorica Dăncilă a făcut, din nou, un dezacord, în timpul declaraţiei de presă susţinută la ieşirea de la Biroul Electoral Central, unde şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale.

Dăncilă a reușit, în stilul său caracteristic, să înghesuie două erori într-o singură frază, spunând „Nici o mamă, din această ţară, să nu îi fie frică că nu va primi salariul sau că îi va fi tăiată alocaţia copilului”.

De la începerea mandatului său de premier, Dăncilă și-a făcut un renume din desele erori gramaticale sau gafele diplomatice.

Anul trecut, în mai, întrebată dacă îi este frică de plângerea penală depusă împotrva sa de liderul PNL, Ludovic Orban, Vorica Dăncilă a făcut o gafă similară.

”Orice om îi este teamă de o plângere penală, dar eu sper să nu se ajungă la astfel de lucruri pentru că eu cred în justiție și cred că toată lumea trebuie să credem în justiție”, a spus atunci șefa guvernului.

Urmăriți video mai jos:


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.