Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni, că respinge ”în mod categoric” propunerile făcute de premierul Viorica Dăncilă pentru miniștrii interimari. Șeful statului a explicat că prim-minstrul are obligația să meargă în Parlament pentru a primi un vot de validare a guvernului după ieșirea ALDE din coaliție.
Mai mult, Klaus a atras atenția că prin deciziile pe care Viorica Dăncilă le ia, refuzul de a merge în Parlament pentru remanierea Guvernului, precum și schimbarea unei treimi din Guvern, riscă să ducă România într-o criză din care românii vor ieși foarte afectați.
Redăm declarațiile președintelui Klaus Iohannis:
"Criza-n care ne aflăm este generată de PSD prin comportamentul iresponsabil față de guvenarea României. Această criză de care sunt vinovați PSD și toți aliații lor din toți acești ani tinde să se acutizeze și să aibă consecințe din ce în ce mai grave, care vor fi resimțite de toți cetățenii. Conflictele din coaliția de guvernare, disperarea PSD de a rămâne la butoane, luptele interne și târguielile pe funcții nu au nicio legătură cu agenda reală a românilor.
Eu nu girez sub nicio formă un astfel de joc politic meschin și ca atare resping categoric propunerile înaintate pentru miniștrii interimari. Să fie clar! Guvernul actual și-a schimbat componența politică. În acest condiții Constituția indică fără echivoc ce trebuie să facă prim-ministrul. E obligația doamnei premier să meargă de urgență în Parlament pentru a obține votul de validare. Acest Guvern nu mai are legitimitate în fața românilor încă din 26 mai când cetățenii s-au exprimat prin vot că sancționează direcția în care duce PSD România. Acum, Guvernul nu mai are nici legitimitate politică și asta explică frica doamnei premier de a se prezenta în fața legislativului. Soluția nu e aceea de a prelungi criza prin tot felul de cârpeli precum desemnarea unor interimari, ci de a tranșa situația cât mai repede în Parlament. Acesta este unicul mod prin care Guvernul poate încerca să-și recapete măcar legitimitatea politică.
Prim-ministrul acuză că prin plcarea miniștrilor ALDE Guvernul e blocat întrucât foștii miniștri ALDE nu și-au delegat atribuțiile, fapt ce ar fi de natură să conducă la imposibilitatea plătirii salariilor personalului. I-auzi asta în condițiile în care am ținut eu demisiile aproape o săptămână ca să fie timp pentru rezolvarea situațiilor tehnice. Dacă acest lucru s-a întâmplat este foarte grav, iar vina e imputabilă premierului care avea obligația să se asigure că activitatea ministerelor nu va fi blocată.
Această situație duce la două concluzii posibile: fie doamna Dăncilă nu a știut că era responsabilitatea sa, ceea ce denotă incompetență, fie a vrut să profite de acest context pentru a prelungi artificial momentul votului din Parlament, fapt deosebit de grav pentru că pune în discuție loialitatea sa față de cetățenii Românie.
Este ridicol să acuzi că nu ești lăsat să guvernezi, când un simplu bilanț arată că în doi ani și jumătate ai schimbat 80 de miniștri. Sunt cifre incredibile care arată câtă iresponsabilitate și probleme poate genera schimbarea unui ministru într-un minister.
Însă lucrurile nu s-au oprit aici, la cei 80 de miniștri se adaugă un număr de 35 de solicitări de remanieri sau demisii. Chiar în aceste zile doamna premier iar vrea să schimbe nu mai puțin de 8 miniștri, o treime din guvern. Prin numărul uriaș de miniștri schimbați, dar și pentru că mereu schimbarea a survenit în urma unor reglări de conturi, PSD a golit de conținut funcția de ministru.
Avertizez PSD să pună rapid capăt acestei crize politice care se poate transforma într-o criză cu efecte asupra cetățenilor. PSD riscă să ducă România în blocaj care poate consta inclusiv în întârzierea plata pensiilor și salariilor”.
Reamintim că premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi după-amiază, că Guvernul a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu refuzul Președintelui Iohannis a numi miniștrii interimari propuși de PSD, acuzându-l pe șeful statului că blochează activitatea Executivului: „Am să vă dau un singur exemplu. Trebuia să avem ședință de guvern. Trebuia să avem pe agenda ședinței de guvern o ordonanță de urgență prin care prelungeam termenul de înscriere în registrul electoral al românilor din diaspora, pentru votul prin corespondență. Nu am putut realiza acest lucru. Sunt foarte multe obiective care nu mai pot aștepta. Această blocare a însemnat că tot ceea ce aveam pe ordinea de zi trebuie dus săptămâna viitoare”, a spus Dăncilă.
Ieri, președintele a susținut o declarație de presă în care a criticat, din nou, guvernul condus de Viorica Dăncilă, spunând că „a făcut mult rău României și ar fi trebuit să plece de mult. Românii își doresc o altă guvernare și o vor avea. Se impune resetarea statului", a declarat Klaus Iohannis.
Vedeți video în cele ce urmează: