După ce a salvat mii de vieți, un medic a fost aproape de a fi ucis de sistemul bolnav din România și chiar de nepăsarea colegilor săi. Finalmente, incompetența l-a lăsat cu sechele


După ce a salvat mii de vieți, un medic a fost aproape de a fi ucis de sistemul bolnav din România și chiar de nepăsarea colegilor săi. Finalmente, incompetența l-a lăsat cu sechele

România se zdruncină din temelii. Zilnic aflăm despre incompetența și corupția autorităților române. De data aceasta vă prezentăm cazul unui medic care a salvat mii de vieți de-a lungul carierei, iar acum mai avea puțin până să fie "răsplătit" de sistem, acesta fiind la câteva clipe de a fi ucis de incompetență. Este vorba despre Dr. Cornel Mercuț, medic ortoped la Spitalul Județean de Urgență Craiova de mai bine de 25 de ani.

Medicul a suferit un accident vascular cerebral în cursul serii din data de 13 august și s-a confruntat ulterior cu lipsa de dotare a Spitalului Nr.1 din Craiova, dar și cu lipsa de empatie și profesionalism a colegilor. Trei ore, atenție, a fost plimbat Cornel Mercuț între spitale pentru a fi efectuată o tomografie, iar asta se întâmplă din cauza faptului că spitalul din Craiova nu deține computer tomograf şi cu atât mai puțin tratamentul necesar pentru cei ce suferă un AVC, informează ziarulsanatatea.ro

Soția medicului, doctorul Georgeta Mercuț, relatează că în acele clipe de viață și de moarte, colegii lui Cornel Mercuț de la Craiova au dat dovadă de o lipsă de empatie, aproape criminală, care deși știau că terapia salvatoare se face la Slatina au tăcut mâlc. Aceasta a aflat în ultimul moment de la o doctoriță rezidentă că la Slatina se administrează tratamentul necesar pentru AVC.

Totodată, doctorul urolog Mugur Liviu Riza transmite că la Spitalul din Craiova pacientul nu a beneficiat nici de targă, nici de o echipă competentă, nici de medicație, nici de aparatură și nici de elicopter, dar, cu toate acestea, a fost transprotat rapid la Slatina. 

La Slatina medicii tineri l-au salvat, așa cum enunță soția lui Cornel Mercuț: "În aceeași măsură, nu am cuvinte suficiente de mulțumire față de colegii slătineni foarte competenți care au venit la spital la miezul nopții pentru a-i administra, în ultimele minute, terapia salvatoare".

"Confirm întru totul experiența din spitalul în care soțul meu lucrează de peste 25 de ani, unde pentru o tomografie au fost necesare 3 ore și plimbări între spitale cu lipsuri de tot felul. De asemenea, am constatat lipsa de empatie a colegilor care știau că terapia care îi putea salva viața se face la Slatina și nu au spus. În aceeași măsură, nu am cuvinte suficiente de mulțumire față de colegii slătineni foarte competenți care au venit la spital la miezul nopții pentru a-i administra, în ultimele minute, terapia salvatoare. Aici, tomografia s-a făcut în 5 minute! A fost o cursă contra cronometru în care am înțeles că în Craiova se poate muri cu zile pentru că unii medici ocupă posturi nemeritate. Sănătate Tuturor!", precizează soția doctorului Cornel Mercuț. 

Colegul pacientului, doctorul urolog Mugur Liviu Riza, atrage atenția că Spitalul Nr.1 Craiova este condus de indivizi puși politic și anunță că din septembrie va face toate demersurile ca aceștia să plece din funcții.

"Mercuț Cornel, un simpatic coleg și bun ortoped, azi-noapte 13-14 august 2019, a trecut prin momente dificile la Spitalul Nr.1 Craiova, condus de un tractorist Fănel Văduvă zis Mangalița și un habarnist Eugen Georgescu zis Ursu Baloo puși politic și unde nu a putut fi rezolvat: nu targă, nu echipă competentă, nu medicație, nu aparatură, nu elicopter deși era cald și senin, dar dus rapid la Slatina unde doctorii absolvenți de la noi l-au salvat!

Tromboliza a funcționat, bravoooo...

Mă bucur de la distanță pentru el și reușita colegilor de breaslă.

La fel aflu cu stupoare că și anestezistul Grecescu Dodo zace în a.t.i. Timișoara, căci la Craiova resursele sunt nule, chiar dacă colegii au vrut sa îl ajute.

De la mine sănătate maxima la amândoi, iar la returul meu în septembrie voi face tot ce este legal să scot "fripturiștii" din conducerea acestui spital!", menționează medicul. 

De asemenea, soția lui Cornel Mercuț avertizează că deși perfuzia de care avea nevoie acesta este inclusă în pogramul național, totuși la Craiova nu se regăsește în timp ce spitalele din Slatina și Târgu Jiu stau mai bine din perspectiva dotărilor: "spitalele din Slatina şi Tg. Jiu fac fac ceea ce nu se poate face la Craiova. Este vorba despre o perfuzie. Se numeşte tromboliză şi face parte din programul național. Au primit bani pentru acest program. Şi se face în AVC. Este program național. Se face la Slatina, dar nu şi la SCJU Craiova. Dacă nu au computer tomograf, imaginați-vă că nu au nici această perfuzie".

În acest moment, soția transmite că soțul ei se simte bine, dar din cauza lentorii cu care a ajuns la Slatina și a incompetenței celor de la Craiova acesta va rămâne cu sechele: "Acum este bine, suntem acasă. Ni s-a spus că se va recupera rapid. Dacă ajungeam în 2 ore, cel mai probabil scăpa fără sechele. Am ajuns puțin cam târziu. Acum va trebui să muncim puțin mai mult, dar tot e bine că nu are deficiențe mari. Se va recupera. În fiecare zi este mai bine".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.