Liberalul Ciprian Ciucu – consilier general și unul dintre cei patru candidați înscriși în cursa internă din PNL pentru Primăria Capitalei – o acuză pe PSD-ista Gabriela Firea, pe Facebook, că se joacă cu viețile bucureștenilor: mai exact, în cei peste 3 ani de mandat, Firea – care acum visează, cu ochii larg deschiși, la cea mai înaltă funcție în stat – a consolidat seismic o singură clădire, aceasta fiind mică, cu două etaje, în condițiile în care Capitala necesită o atenție specială în acest sens.
”Ca să vedeți cu ce fel de om avem de-a face:
În ceea ce privește reducerea riscului seismic, Firea a ales, în special, clădiri de mici dimensiuni a căror consolidare să o poată termina repede, pentru a folosi aceste "realizări" în campania electorală.
Dar și așa, în cei peste 3 ani de mandat a consolidat o singura clădire, aceasta fiind mică, cu două etaje.
Pentru că toate deciziile pe care le-a luat au avut un singur meta-obiectiv: imaginea ei”, scrie Ciprian Ciucu.