Într-un context intern mai tensionat ca niciodată, Congresul PSD alege, sâmbătă, la Sala Palatului, președintele partidului, președintele executiv și secretarul general.
Aceasta în condițiile în care CEx-ul de vineri nu a reușit să tragă batista peste țambal și nu a tranșat toate candidaturile aferente, numeroase negocieri de culise purtându-se de-a lungul nopții între diversele tabere.
Potrivit surselor Podul.ro, ministrul Eugen Teodorovici (Finanțe) s-a răzgândit în cursul tratativelor nocturne, după ce-și anunțase, în CEx, retragerea din cursa pentru președinția executivă a PSD, și intenționează să-l contracandideze la Congres pe Daniel Suciu, vicepremier și ministru al Dezvoltării, care dorește să devină numărul 2 în partidul celor trei trandafiri. De notat că Daniel Suciu a fost preferatul Vioricăi Dăncilă, la întâlnirea de la Neptun, însă Teodorovici (care, inițial, a fost momit doar cu statutul de eventual prezidențiabil al PSD) se află în conflict direct cu Suciu și a negociat intens cu baronii, de-a lungul ultimelor ore. Așadar, lupta pentru numărul 2 în partid rămâne deschisă.
Pentru funcția de președinte al PSD candidează Viorica Dăncilă, premierul beneficiind de cea mai mare susținere, via Oprișan și Bădălău, dar și-au depus candidaturile și Ecaterina Andronescu, Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu, care însă nu au șanse la funcția supremă în partid.
Până la această oră, la funcția de președinte executiv sunt trei candidaturi oficiale anunțate în CEx-ul de vineri: Daniel Suciu, Daniel Florea și Sorin Bota, dar, așa cum am explicat mai sus, Eugen Teodorovici nu se dă scos din jocuri.
Pentru funcția de secretar general concurează Mihai Fifor, Codrin Ștefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar și Felix Stroe, după ce Marius Dunca s-a retras din competiție. Potrivit surselor noastre, Codrin Ștefănescu are cele mai puține șanse, după ce a eșuat lamentabil, vineri, când a încercat să impună un vot în două tururi pentru tranșarea funcțiilor aflate în discuție. În această ordine de idei, este previzibil că Ștefănescu și Pleșoianu vor cauza tensiuni în timpul Congresului. Și Pleșoianu s-a evidențiat, în ultimele două săptămâni, prin atacuri virulente la adresa Vioricăi Dăncilă, pe care a catalogat-o ”râmă”.
Precizăm că Viorica Dăncilă, Marian Oprișan și Niculae Bădălău au impus votul într-un singur tur.