Parlamentul a numit-o pe Renate Weber în funcția de Avocat al Poporului. Propunerile care au fost avansate de grupurile parlamentare sunt Renate Weber din partea PSD – ALDE, Peter Eckstein-Kovacs, susţinut de Opoziţie (PNL, USR şi UDMR) şi Cătălin Voinea Mic, din partea PMP.
Vă prezentăm declarațiile Renatei Weber:
„Ştiu ce lucruri mi-ar plăcea să le văd un pic schimbate la instituţie, mai ales în ceea ce priveşte comunicarea publică şi ideea că libertăţile şi drepturile sunt importante şi că fiecăruia dintre noi trebuie să ne pese nu numai când e vorba de drepturile noastre, ci şi de drepturile celorlalţi. Instituţia a fost politizată prin schimbările legislative şi apoi constituţionale din 2003, ea a căpătat competenţe în plus faţă de misiunea ei iniţială, apărarea drepturilor şi libertăţilor, şi a căpătat competenţe în ceea ce priveşte sesizările de neconstituţionalitate ale legilor. Din ceea ce ştiu eu, Avocatul Poporului din România este singura instituţie din Europa care are asemenea competenţe”, a spus Weber.
„Văd o delăsare din partea cetăţenilor când e vorba de drepturile lor.(…) Văd o uşurătate care pe mine mă pune pe gânduri, pentru că ştiu cât de uşor e, după ce ai creat o breşă de încălcare a unui drept, să continui cu alte abuzuri. Mi-ar face mare plăcere să găsesc o formulă prin care oamenii din ţara aceasta să înţeleagă cât este de importantă respectarea drepturilor pe care ei le au (…) E o activitate de apărare a lor care nu trebuie să înceteze nicio clipă”, a mai declarat Renate Weber.
Amintim că Renate Weber a fost unul dintre europarlamentarii români care au adoptat retorica putinistă, aceasta acordând chiar un interviu pentru Sputnik în care a precizat că românii i-au provocat pe ruși prin scutul antirachetă de la Deveselu, iar relația cu SUA se bazează doar pe faptul că România a cumpărat armament de la americani.
"Renate Weber, singurul europarlamentar român care a avut onoarea să i se ia un interviu în Sputnik, oficina de propagandă a Moscovei. Unde a spus tot ce dorea Putin: că noi, românii, i-am „provocat” pe ruși (niște oameni pașnici, toată Europa de Est a simțit asta) prin scutul antirachetă de la Deveselu, iar relația cu SUA se bazează doar pe faptul că am cumpăra armament de la americani", a relatat jurnalistul Mircea Marian.
„Dacă PSD propunea la postul de avocat al poporului obișnuitul gândac de bucătărie, cu carnet de partid, cu o frumoasă carieră în slujba infractorilor, nu eram șocat.
Dar Renate Weber a avut un moment în viața ei în care a fost o ființă decentă. Până când..nu știu...și-a dat seama că e mai rentabil să fii în gașca lui Dragnea și Tăriceanu. Și a început să declare că, deh, rușii au dreptatea lor și noi îi provocăm, prin scutul de la Deveselu.
Dacă Weber îl înlocuiește pe Ciorbea în funcția de Avocat al Poporului va fi un regres, fiindcă ea va fi mai agresivă și mai toxică decât acel rebut PNȚCD”, a mai scris Mircea Marian pe Facebook.