Premierul desemnat al Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, într-un interviu acordat pentru The Epoch Times România, că numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror general al Republicii Moldova ”ar fi o soluție minunată pentru noi”.
”Ar fi un scenariu minunat pentru noi. Nu ştiu dacă doamna Kovesi ar fi interesată de asta. Şi noi, evident, îi urăm să reuşească să obţină jobul la Bruxelles în Uniunea Europeană. Dar tocmai de aceea am propus modificarea legii. Pentru că vrem să avem cei mai buni specialişti, oameni independenţi de sistemul nostru care foarte mult timp a fost implicat în tot felul de scheme de corupţie”, a declarat Maia Sandu.
© 2024 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.