Decât Dodon, mai bine Plahotniuc?

Unii comentatori, mai mult sau mai puțin interesați/independenți, au dezgropat zilele acestea o idee mai veche: decât Dodon, mai bine Plahotniuc. Adică decât să riscăm o sporire a influenței Rusiei prin Igor Dodon, mai bine acceptăm menținerea lui Plahotniuc la putere.

Decât să riscăm o alunecare către genul de instabilitate care, cu puține excepții (Venezuela) nu se mai întâlnește nici măcar în America de Sud, mai bine tolerăm actuala stare de fapt. Oamenii aflați în stradă – mai ales acei tineri atletici și aparent bine organizați pe care forțele de ordine îi ignoră – par a fi acolo tocmai pentru a aminti că scenariul sud-american e oricând posibil.

Da, dilema nici măcar nu e nouă. În ianuarie 2016, Occidentul, căruia România i s-a alăturat, a preferat să susțină regimul lui Vladimir Plahotniuc, decât să riște în Republica Moldova alegeri parlamentare anticipate în care partidul lui Igor Dodon, PSRM, era creditat cu prima șansă să învingă. În consecință, președintele Nicolae Timofti a fost încurajat să-l desemneze în funcția de premier pe omul lui Plahotniuc, incolorul Pavel Filip.

De atunci au trecut trei ani și jumătate. Guvernul lui Pavel Filip a rămas pro-european doar cu numele. Raporturile cu UE au fost compromise și cine știe cât va dura ca să fie refăcute. Sărăcia și exodul populației s-au accentuat. Democrația s-a erodat până la cote minime. Opoziția a fost hăituită, marginalizată și linșată mediatic. Oamenii de afaceri și liderii locali au fost reduși la tăcere, într-un fel sau altul.

Cetățenii sunt umiliți și batjocoriți de două ori: o dată când sunt înfometați, înfricoșați și abrutizați; a doua oară, când în această stare de decădere umană ei sunt asmuțiți împotriva semenilor lor care și-au păstrat rațiunea și demnitatea.

Regimul lui Plahotniuc a scos din moldoveni ce-i mai rău. Duminică, într-o acțiune demonstrativă de ură și răzbunare împotriva lui Igor Dodon, simpatizanți ai Partidului Democrat, urmăriți îndeaproape de liderii lor politici, au aruncat câțiva curcani legați de picioare peste gardul Președinției. Inexplicabil prin cruzimea sa, ritualul păgân și amenințător ar avea sens prin porecla atribuită lui Dodon în anumite medii, aceea de „curcan”. Păsările au stat, rănite și abia dând semne de viață, câteva ore în curtea Președinției, până au fost ridicate. Jurnaliștii i-au deconspirat ulterior pe autorii faptei crude. Printre ei, directorul unei vinării cunoscute.

Vehemența cu care partidul-stat a început să-l conteste pe Dodon este suprinzătoare prin caracterul său recent. Dodon a devenit trădător și vânzător de țară pentru Partidul Democrat abia după ce a refuzat, cel mai probabil sub presiunea Federației Ruse, să facă alianță cu Plahotniuc.

Știind că deciziile recente ale Curții sale Constituționale sunt subțiri și vor fi răsturnate de Comisia de la Veneția, la sesizarea de duminică a Secretarului General al Consiliului Europei, Vladimir Plahotniuc încearcă să capitalizeze nemulțumirea etnicilor români din Republica Moldova, pe deplin justificată, de altfel, împotriva politicii prorusești a lui Dodon. Asta în timp ce politica permisivă a PD față de regiunea transnistreană nu este foarte diferită și i-a întărit pe separatiștii de la Tiraspol, care se plimbă ca la ei acasă prin Chișinău și prin aeroportul internațional de lângă Capitală. Relațiile economice dintre cele două entități sunt de notorietate.

PD s-a sesizat în legătură cu proiectul de federalizare susținut de președintele căzut în dizgrație și finanțarea ilegală a partidului său abia acum, după 2 ani și jumătate de mandat al lui Igor Dodon. Exact în momentul în care Dodon s-a eliberat din strânsoarea lui Vladimir Plahotniuc, care l-a cultivat până în prezent și pe care l-a ajutat în 2016 să devină președinte, în dauna proeuropenei Maia Sandu.

Această inconsistență a Partidului Democrat, determinată de urmarirea cinică și exclusivă a intereselor lui Plahotniuc, eșecul partidului de a veni cu reformele si prosperitatea promise (într-un limbaj înțesat de terminologia "pro-europeana") reprezintă motive temeinice pentru ca nu toți moldovenii să fie încântați de perspectiva de a fi sacrificați în continuare în numele unui echilibru geopolitic. Spre deosebire de unii binefăcători care se animă doar cu anumite ocazii, ei trăiesc zilnic un coșmar al neputinței și al lipsei de perspective. De aceea nu e de mirare că majoritatea lor s-au pronunțat la scrutinul parlamentar din februarie împotriva regimului oligarhic, fie că sunt de stânga sau de dreapta.

Pentru acești oameni, „păstrarea vectorului european cu orice preț” nu mai valorează nici cât hârtia pe care e scris Acordul de Asociere, dacă acest proiect strategic este lăsat mai departe în seama lui Vladimir Plahotniuc.

Mai bine l-ați soma să fie pașnic măcar în ultimul ceas.