Deputatul USR Claudiu Năsui expune într-o postare pe Facebook una dintre problemele cu care se confruntă românii, mai exact cea a prețurilor exagerate la combustibili din cauza taxelor pe care Guvernul PSDragnea le-a introdus, inclusiv prin reintroducerea supra-accizei la carburanți.
Deputatul dă un exemplu românilor conform căruia, „din fiecare leu pe care îl dăm pentru benzină, 52 de bani sunt taxe pentru stat”. Adică, mai bine de jumătate din bani se duc pe taxe, în loc de combustibil.
Claudiu Năsui semnalează statul a cheltut exagerat din 2016 și până acum: "în primii doi ani de guvernare PSD, statul a cheltuit cu 80 de miliarde de lei mai mult. Toate acestea finanțate mai ales prin taxe și împrumuturi. Și în 2019, vor să mai crească cheltuielile statului cu încă 46 de miliarde de lei”.
De asemenea, deputatul USR Claudiu Năsui subliniază ca măsuri economice ce trebuie luate desființarea pensiilor speciale, desființarea Programului Național de Dezvoltare Locală, iar nu în ultimul rând, să se reducă „impozitarea pe muncă ca să facem munca mai bine plătită în România”.
Redăm postarea economistului Claudiu Năsui:
„Pe un litru de benzină, plătim mai mult taxe decât benzină.
Dacă aveați impresia că plătim o grămadă de bani în taxe pe muncă? Stați să vedeți cât plătim pe benzină.
Din fiecare leu pe care îl dăm pentru benzină, 52 de bani sunt taxe pentru stat. Și astea sunt doar taxele defalcate separat în preț, accize și TVA. TVA care, apropo, se aplică și la acciză, adică taxă la taxă. Deci fără să luăm în calcul taxele pe care statul le mai ia în procesul de producție, până ajunge benzina la noi în rezervor.
De ce plătim atât de mult? Printre altele pentru că guvernul PSD a introdus și apoi a reintrodus supra-acciza la carburanți.
Supra-acciza fusese introdusă în 2014 și scoasă la 1 ianuarie 2017. Nici nu am avut timp să nu ne bucurăm prea mult de scoaterea ei, pentru că în septembrie 2017, același guvern social democrat a reintrodus-o în două trepte pe 15 septembrie și pe 1 octombrie. Vă mai reamintiți cum ne mințeau atunci? Că vor vorbi ei cu benzinăriile să nu crească prețurile. Așa e când suntem conduși de comuniști care nu înțeleg cum funcționează o economie liberă.
Dar totuși, de ce a fost nevoie să reintroducă supra-acciza? Pentru că cheltuielile statului au explodat din 2016 și până acum. În primii doi ani de guvernare PSD, statul a cheltuit cu 80 de miliarde de lei mai mult. Toate acestea finanțate mai ales prin taxe și împrumuturi. Și în 2019, vor să mai crească cheltuielile statului cu încă 46 de miliarde de lei.
Trebuie să desființăm pensiile speciale. Trebuie să desființăm PNDL. Trebuie să desființăm sinecurile de la stat. Și, mai ales, trebuie să reducem impozitarea pe muncă ca să facem munca mai bine plătită în România”, a scris Claudiu Năsui pe Facebook.