Scriitorul și jurnalistul Dan Alexe explică, într-o cronică pentru Radio Europa Liberă Moldova, pe care Podul.ro o preia în integralitate, de ce victoria electorală zdrobitoare a comediantului Volodimir Zelenski, noul președinte al Ucrainei, reprezintă un precedent extrem de periculos.
De notat că Zelenski a evitat în permanență să vorbească, de-a lungul campaniei electorale, despre conflictul cu Rusia lui Putin, țară care a sfârtecat Ucraina, în contextul în care comediantul are legături solide cu un influent oligarh (Kolomoiski) ce desfășoară multiple aflaceri la Moscova. Pentru a fi cât se poate de explicit, Dan Alexe a propus, prin intermediul unei postări pe Facebook, o analogie sugestivă:
”Să ne închipuim următoarea situație:
— Dan Voiculescu, inculpat de toate relele, e refugiat în Israel, dar, la televiziunea lui din România, Mircea Badea devine din ce în ce mai popular, jucând rolul unui necunoscut ajuns președinte fără să vrea, dar care se luptă cu corupția, iar la un moment dat îi lichidează unul câte unul, împușcându-i, pe parlamentarii corupții, reuniți în ședință plenară.
În alegeri, Mircea Badea, extrem de popular prin rolul lui, devine președintele real al țării, iar Dan Voiculescu se întoarce din exil și preia economia.
Exact asta se întâmplă azi (duminică – n. red.) în alegerile prezințiale din Ucraina prezentate vag ca fiind înfruntarea dintre actualul președinte anti-rus Petro Poroșenko și un Mircea Badea local, Volodimir Zelenski, prezentat ca un <tânăr actor de comedie novice în politică>.
Acesta pare că va câștiga în această seară, iar Dan Voiculescu al lor (Igor Kolomoiski), la a cărui televiziune e prezentat foiletonul lui Mircea Badea (Volodimir Zelenski) a anunțat că se va întoarce din Israel ca să pună țara pe roate.
Rusia și Crimeea au fost absente din programul lui Mircea Badea ucrainean (Zelenski). Patronul lui, Kolomoiski, are afaceri in Rusia. În timpul ăsta, presa in România vorbește vag, în continuare, despre infruntarea dintre Poroșenko și un <tânăr actor de comedie novice în politică>”.
În cele ce urmează, Podul.ro vă prezintă cronica lui Dan Alexe de după momentul victoriei lui Volodimir Zelenski, cu menținea că aceasta este preluată de la Radio Europa Liberă Moldova:
Volodimir Zelenski și „strategia oglinzii" în Ucraina
Victoria „tânărului actor care ridiculizează corupția” este de fapt victoria unei strategii mediatice echivalente cu ceea ce fac în România televiziunile de tipul Antena3.
Volodimir Zelenski a câștigat cu strivitorul scor de 73% din voturi, iar el e prezentat în continuare astfel: „Un tânăr actor care ridiculizează corupția câștigă alegerile prezidențiale din Ucraina.”
Realitatea e mult mai complexă și foarte diferită, iar victoria „tânărului actor care ridiculizează corupția” este de fapt victoria unei strategii mediatice echivalente cu ceea ce fac în România televiziunile de tipul Antena3.
Ascensiunea lui Zelenski s-a produs în ciuda faptului că el a rămas tăcut în chestiunea tuturor marilor teme politice care ar trebui să preocupe electoratul ucrainean. Astfel unii ucraineni ar dori integrarea în NATO; alții un statut de neutralitate al țării, precum e cel al Moldovei.
Unii doresc o ruptură totală față de Rusia, alții o împacare, sub forme hibride, care ar trebui negociate.
Unii vor o economie de piață de tip presupus american, alții ar dori un stat social și intervenționist, precum Franța și democrațiile scandinave.
La fel, atitudinile față de Uniunea Europeană variază la infinit. Față de toate aceste teme, însă, Zelenski a rămas mut. Uniunea Europeană nu a apărut în programul său vag și axat pe o retorică anti-corupție care nu e diferită de cea a lui Poroșenko în 2014.
În felul acesta, tăcând în chestiunea tuturor temelor importante, Zelenski i-a făcut pe mulți alegători să creadă că el susține ideile lor și valorile lor. Este ceea ce se numește „strategia oglinzii”, care permite fiecărui alegător să se regăsească într-un candidat anume.
„Strategia oglinzii” își merită numele și pentru că Zelenski a urcat folosind televiziunea, acea oglindă virtuală prin excelență, și că a făcut-o jucând, ca într-o oglindă, rolul principal într-un serial, gândit de multă vreme, cum s-a adeverit, în care el interpreta un profesor de istorie devenit... președintele Ucrainei în urma unei campanii dusă de elevii săi.
„Sluga Naroda” / „Servitorul poporului” se numește serialul, titlu la fel de înșelător ca o imagine în oglindă. Devenit președinte, acel profesor se lansează într-o vastă campanie împotriva corupției.
Zelenski a împins permanent la deriziune – prin înfruntarea amânată pe stadion (tehnică teatrală), apelul la examene medicale și teste de alcool și droguri. Pierdut, Poroșenko s-a regăsit fără mijloace retorice, promițând lucruri irealizabile.
În același timp, Zelenski a fugit tot timpul de jurnaliști, preferând mizanscenele televizate, si a evitat orice dezbatere serioasă. El a câștigat mizând pe două tehnici: pe de o parte televiziunea, care, ca și în România sau Republica Moldova, este principalul, dacă nu chiar singurul mijloc de informare al celor mai în vârstă; pe de alta rețelele sociale: Twitter, Facebook, Instagram. El a câștigat astfel la toate categoriile de vârstă, lucru pe care închistatul și greoiul Poroșenko nu a putut să-l facă.
Într-una din scenele foiletonului în care Zelenski juca un președinte ficțional al Ucrainei, personajul visează că trage asupra deputaților din amfiteatrul Parlamentului, Rada. Rămâne de văzut dacă adevăratul Zelenski visează același lucru.
Strategia lui Zelenski a fost impecabilă. Atunci când, pentru mai mult impact, în seara de Anul Nou, 31 decembrie 2018, el și-a anunțat candidatura, a făcut-o folosind aceleași mimici și gesturi pe care le are personajul jucat de el în foileton... iar tehnica a funcționat perfect.
Votanții din viața reală nu s-au gândit însă că finalul foiletonului din oglindă ne este încă necunoscut.
Sursa articolului Radio Europa Liberă Moldova.