Noapte de coșmar în Ucraina. Cel puțin 17 civili au fost uciși, iar alți 44 rănițim după ce Rusia atacat cu 24 de rachete balistice și patru hipersonice. Forțele Kievului nu au reușit să doboare nici măcar o rachetă, în condițiile în care armata ucraineană se confruntă cu o penurie cronică de rachete interceptoare


Noapte de coșmar în Ucraina. Cel puțin 17 civili au fost uciși, iar alți 44 rănițim după ce Rusia atacat cu 24 de rachete balistice și patru hipersonice. Forțele Kievului nu au reușit să doboare nici măcar o rachetă, în condițiile în care armata ucraineană se confruntă cu o penurie cronică de rachete interceptoare

Relatările privind atacurile Rusiei asupra Ucraina din noatea de marți spre miercuri sunt cumplite cu numeroase pierderi de vieți omenești, victimele fiind, ca de obicei, civili nevinovați.

În regiunea Kiev au fost ucise cel puțin 17 persoane, iar alte 44 au fost rănite.  

Forțele Aeriene ale Ucrainei au declarat că Rusia a lansat 24 de rachete balistice și patru rachete hipersonice în timpul atacului care a vizat 26 de locații, precum și 115 drone de tip Shahed. 

Niciuna dintre rachete nu a fost interceptată. Înregistrările video postate pe rețelele sociale păreau să arate ceea ce Fabian Hoffmann, cercetător doctorand la Universitatea din Oslo, specializat în tehnologia rachetelor, a declarat pentru Kyiv Independent că erau „în mod evident” muniții cu dispersie.

„Ținta principală a atacului au fost depozitele unor întreprinderi civile; au avut loc, de asemenea, lovituri asupra infrastructurii, inclusiv asupra unei gări”, a declarat Volodimir Zelenski într-o postare pe rețelele sociale.

„Interceptorii balistici ar fi putut salva viețile celor care au murit astăzi. Este foarte important ca partenerii să înțeleagă că întârzierile în livrarea acestora sau refuzul de a transfera sisteme antibalistice au astfel de urmări: un număr mare de victime și distrugeri îngrozitoare”, a mai spus liderul de la Kiev.

Ucraina se confruntă cu o penurie cronică de rachete interceptoare pentru sistemele de apărare aeriană Patriot, singurul sistem capabil să intercepteze rachetele balistice. 

Rusia a profitat de această situație în ultimele săptămâni, mărind dramatic numărul rachetelor utilizate în atacurile în masă.

Au fost semnalate pagube în districtele Brovary, Bucha și Fastiv, unde depozite și vehicule au fost incendiate în urma atacului rus.

Potrivit Administrației Militare a orașului Kiev, s-au înregistrat pagube în peste șapte locații din oraș, inclusiv în raioanele Holosiivskyi (Holosiiv (sau Holosiivskîi în română), Obolonskyi (Obolonskîi), Desnianskyi (Desneanskîi) și Sviatoshynskyi (Sveatoșînskîi).

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.