Un intelectual român acuzat și judecat pe nedrept. Cazul Mircea Vulcănescu

Mircea Vulcănescu este, probabil, una dintre cele mai nedrept ponegrite personalități ale istoriei românești. I se impută că a făcut parte din aparatul de stat al regimului Antonescu și că ar fi fost antisemit, legionar, criminal de război.  Aceste etichete sunt FALSE și propagandistice.

Adevărul este altul: Vulcănescu n-a fost nici membru, nici adept al Mișcării Legionare — dimpotrivă, i-a condamnat derapajele violente. Nu a fost antisemit (o spune explicit istoricul evreu Jean Ancel) și a fost prieten cu intelectualul evreu Mihail Sebastian. Asemenea lui Mircea Eliade, a combătut teza teologică potrivit căreia evreii nu se pot mântui. A deținut funcția de subsecretar de stat în guvernul Ion Antonescu, însă NU a comis nicio crimă. Dacă ar fi fost legionar, Ion Antonescu nu l-ar fi acceptat în administrație după înlăturarea Gărzii de Fier de la putere. Singura „vină” a lui Vulcănescu a fost că a ocupat o funcție publică în timpul unui regim responsabil de crime de război. Însă o justiție echitabilă nu pedepsește la grămadă pentru simpla apartenență la o structură, ci judecă faptele concrete ale fiecărui om în parte. De altfel, în Occident, tribunalele postbelice NU i-au condamnat pe toți cei care au deținut funcții în regimurile fasciste, ci doar pe aceia împotriva cărora existau probe clare. 

Să reduci o persoană la simpla asociere cu un guvern încalcă principiul prezumției de nevinovăție. Trebuie analizate faptele și rolul real al fiecăruia. În cazul lui Vulcănescu, n-a comis nicio crimă, nu sunt dovezi în acest sens; sentința dată de un tribunal comunist nu poate ține loc de argument!

Biografia lui Vulcănescu vorbește despre caracterul său moral. A refuzat adeziunea la Mișcarea Legionară tocmai pentru că dezaproba metodele violente la care recurgeau unii legionari. Ca subsecretar de stat sub regimul Antonescu, a angajat evrei la Institutul național de Statistică pentru a-i proteja de deportare.  În detenția comunistă, a salvat viața unui tânăr bolnav căruia i se refuzase asistența medicală: s-a întins pe ciment și l-a lăsat să doarmă pe el — un gest fără de care respectivul deținut ar fi murit. 

În ultimele zile de viață, bolnav în închisoare, Mircea Vulcănescu a spus: „Să nu ne răzbunați!”

Sunt diferit de Vulcănescu ca viziune doctrinară. Dar e revoltător și inacceptabil felul în care, astăzi, unii îl pun la stâlpul infamiei.